Gala Premiilor „Matei Brâncoveanu” 2021, difuzată live pe Facebook, pe 27 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-matei-brancoveanu-2021-difuzata-live-pe-facebook-pe-27-mai/

Au mai rămas doar câteva zile până la cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor „Matei Brâncoveanu”, un eveniment susţinut de Fundaţia Alexandrion.

Un articol de Liliana Matei|26 mai 2021

Anul acesta Gala va fi difuzată online pe pagina de Facebook a Fundației Alexandrion, joi, 27 mai, începând cu ora 19:00. În cadrul evenimentului, Fundația Alexandrion va premia cinci tineri remarcabili prin proiectele lor, cu impact puternic asupra comunităților din care fac parte. Publicul va decide câștigătorul marelui premiu în valoare de 12.000 de euro şi clasamentul final, prin vot online pe https://matei-brancoveanu.fundatia-alexandrion.ro

Cei cinci finaliști ai Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021 sunt: Alexandra Tănăsescu – inițiatoarea platformei de jurnalism independent „Cultura la dubă”; Ovidiu Andriș, coordonatorul unor proiecte remarcabile în domeniul muzical-educațional, precum Romanian Chamber Orchestra, Eufonia, Scena din cartier sau Pavilion Muzical; Georgiana Ioniță, o tânără care face parte din echipa Fundației Agenția „Împreună de mai bine de șase ani” și lucrează cu peste 500 de tineri romi și neromi; Ovidiu Tuduruță, fondator al proiectului Beesers, un produs tehnologic care duce asistența medicală la domiciliul celor care au nevoie și Andreea Borțun, regizor de film, manager cultural, co-fondator a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Puteţi afla poveștile lor și îi puteţi vota pe website-ul https://matei-brancoveanu.fundatia-alexandrion.ro , până la ȋnchiderea sistemului de vot care va fi anunțată în cadrul Galei. Clasamentul final va fi prezentat imediat după.

Cei cinci finaliști sunt susținuți de profesioniști cunoscuți publicului, cu experiență bogată în domeniile lor de activitate, care au nominalizat candidații și au desemnat finaliștii Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021: Irina-Margareta Nistor, Alexandru Tomescu, Amalia Enache, Gelu Duminică și Cristina Stănciulescu. La etapa de preselecție a participat și Marinela Ardelean, Global Brand Ambassador Brâncoveanu Vinars.

Toți cei cinci finaliști vor fi premiați ȋn cadrul galei. Fundația Alexandrion va acorda marele premiu în valoare de 12.000 de euro finalistului cu cel mai mare număr de voturi, iar celorlalţi finalişti câte un premiu în valoare de 1.500 de euro. Premiile vor acoperi o parte din resursele necesare pentru achitarea unor cursuri de perfecţionare sau finanțarea unor proiecte din sfera de activitate pentru care vor fi premiaţi finaliştii.

Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2021 va fi prezentată de jurnalistul Marius Constantinescu, scouter al ediției din 2020, iar Dan Byron, fondatorul trupei Byron va interpreta live, în formulă acustică, o selecţie de piese îndrăgite de public.

29
/08
/22

Radio România Cultural este onorat să anunțe difuzarea unui serial de eseuri scrise și înregistrate special de filosoful Mihai Șora pentru singurul post național dedicat exclusiv culturii. Cele 10 eseuri despre timp și timpurile pe care le trăim vor fi difuzate zilnic, din 5 septembrie, în emisiunea GPS Cultural, de la ora 17.30.

29
/08
/22

După spectacolele de succes care au marcat, în ultimii ani, destinul teatral al Sibiului, Silviu Purcărete revine în luna septembrie cu o premieră pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” (TNRS), într-un spectacol care îl are în rolul principal pe Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

29
/08
/22

În perioada 16 - 30 septembrie, la Dumbrăvița va avea loc a doua ediție a Simpozionului de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022, eveniment organizat de către Filiala din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița, la care vor participa sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu.

29
/08
/22

Cei care vor vedea pe rafturile librăriilor cartea lui Eddie Jaku, Cel mai fericit om de pe Pământ, involuntar vor face o serie de presupuneri privind motivele fericirii sale. Dar, cât de bogată le-ar fi imaginația, tot va fi greu de ghicit că Cel mai fericit om de pe Pământ este un supraviețuitor al lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, iar cartea pe care o semnează e mărturia sa cutremurătoare și, paradoxal, plină de speranță, din acel infern.

29
/08
/22

Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

În Cel mai fericit om de pe Pământ, bestseller publicat de Editura Trei și lansat de Eddie Jaku la vârsta de 100 de ani, autorul povestește ce au însemnat cei 7 ani de detenție în lagărele morții. Detaliile sunt surprinzătoare, dincolo de imaginație și fără să poată primi vreo explicație coerentă. De altfel, Eddie Jaku mărturisea că, după ce a fost martorul unor asemenea atrocități și a observat în ce abisuri ale urii poate coborî ființa umană, ani la rând l-a frământat o singură întrebare: De ce?

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).