Gala Premiilor „Matei Brâncoveanu” 2021, difuzată live pe Facebook, pe 27 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-matei-brancoveanu-2021-difuzata-live-pe-facebook-pe-27-mai/

Au mai rămas doar câteva zile până la cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor „Matei Brâncoveanu”, un eveniment susţinut de Fundaţia Alexandrion.

Un articol de Liliana Matei|26 mai 2021

Anul acesta Gala va fi difuzată online pe pagina de Facebook a Fundației Alexandrion, joi, 27 mai, începând cu ora 19:00. În cadrul evenimentului, Fundația Alexandrion va premia cinci tineri remarcabili prin proiectele lor, cu impact puternic asupra comunităților din care fac parte. Publicul va decide câștigătorul marelui premiu în valoare de 12.000 de euro şi clasamentul final, prin vot online pe https://matei-brancoveanu.fundatia-alexandrion.ro

Cei cinci finaliști ai Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021 sunt: Alexandra Tănăsescu – inițiatoarea platformei de jurnalism independent „Cultura la dubă”; Ovidiu Andriș, coordonatorul unor proiecte remarcabile în domeniul muzical-educațional, precum Romanian Chamber Orchestra, Eufonia, Scena din cartier sau Pavilion Muzical; Georgiana Ioniță, o tânără care face parte din echipa Fundației Agenția „Împreună de mai bine de șase ani” și lucrează cu peste 500 de tineri romi și neromi; Ovidiu Tuduruță, fondator al proiectului Beesers, un produs tehnologic care duce asistența medicală la domiciliul celor care au nevoie și Andreea Borțun, regizor de film, manager cultural, co-fondator a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Puteţi afla poveștile lor și îi puteţi vota pe website-ul https://matei-brancoveanu.fundatia-alexandrion.ro , până la ȋnchiderea sistemului de vot care va fi anunțată în cadrul Galei. Clasamentul final va fi prezentat imediat după.

Cei cinci finaliști sunt susținuți de profesioniști cunoscuți publicului, cu experiență bogată în domeniile lor de activitate, care au nominalizat candidații și au desemnat finaliștii Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2021: Irina-Margareta Nistor, Alexandru Tomescu, Amalia Enache, Gelu Duminică și Cristina Stănciulescu. La etapa de preselecție a participat și Marinela Ardelean, Global Brand Ambassador Brâncoveanu Vinars.

Toți cei cinci finaliști vor fi premiați ȋn cadrul galei. Fundația Alexandrion va acorda marele premiu în valoare de 12.000 de euro finalistului cu cel mai mare număr de voturi, iar celorlalţi finalişti câte un premiu în valoare de 1.500 de euro. Premiile vor acoperi o parte din resursele necesare pentru achitarea unor cursuri de perfecţionare sau finanțarea unor proiecte din sfera de activitate pentru care vor fi premiaţi finaliştii.

Gala Premiilor Matei Brâncoveanu 2021 va fi prezentată de jurnalistul Marius Constantinescu, scouter al ediției din 2020, iar Dan Byron, fondatorul trupei Byron va interpreta live, în formulă acustică, o selecţie de piese îndrăgite de public.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.