Gala premiilor UNITER, pe 28 aprilie, la Târgu Mureş
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-uniter-pe-28-aprilie-la-targu-mures/

Gala premiilor UNITER din acest an va avea loc la Targu Mures, in 28 aprilie, a anuntat presedintele Uniunii Teatrale din Romania, Ion Caramitru, bugetul manifestarii fiind estimat la 800.000 de lei.

Un articol de Petre Ivan|27 februarie 2014

Gala premiilor UNITER din acest an va avea loc la Târgu Mureş, în 28 aprilie, a anunţat preşedintele Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru, bugetul manifestării fiind estimat la 800.000 de lei.

Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, a declarat că Gala din acest an va fi “a treia ieşire din Bucureşti”, după cea de la Sibiu, din 2007, cu prilejul Capitalei Culturale Europene, şi cea de la Iaşi, de anul trecut, informează Mediafax.

Gala premiilor

“Suntem într-un oraş, într-un judeţ în care multiculturalitatea joacă un rol extrem de important, este un leagăn de cultură care s-a născut şi există aici şi care, în afara specificului local, are o deschidere europeană de mare anvergură. (…)

Am învăţat că trebuie să ducem Gala în ţară şi bine facem, pentru că sunt locuri extraordinare care trebuie puse în valoare şi iată-ne la Târgu Mureş, pentru a treia oară ieşim din Bucureşti”, a spus Caramitru.

Potrivit acestuia, un juriu format din trei critici “bântuie” în ţară şi vizionează spectacolele propuse pentru competiţie, iar nominalizările urmează să fie făcute la sfârşitul acestei luni.

“Cel de-al doilea juriu, care va delibera aici, cu două trei ceasuri înainte de Gală, va hotărî câştigătorul”, a spus Caramitru, adăugând că va fi format din doi critici, un actor, un regizor şi un scenograf, pentru ca toate “breslele” acestei meserii să fie reprezentate.

“Sper ca anterior zilei de luni, când va avea loc Gala, să putem aduce şi să jucăm la Târgu Mureş cele trei spectacole nominalizate la Marele Premiu, astfel încât publicul să poată vedea concurenţii la premiul cel mai important”, a spus Caramitru.

Potrivit acestuia, bugetul estimat al manifestării este comparabil cu ediţia Galei UNITER de anul trecut, de 800.000 de lei, dar ar putea fi totuşi mai redus decât acesta.

Gala premiilor

Andrei Şerban, „supărat” pe Gala premiilor UNITER

Caramitru a adăugat că au existat şi “supărări” legate de ediţiile anterioare ale Galei, din partea unor nume mari ale scenei româneşi, precum regizorul Andrei Şerban, însă, chiar dacă la rândul său a fost iritat, s-a şi bucurat în sinea sa, “pentru că dacă aceste premii nu nasc pasiuni, înseamnă că nu au valoare”.

Premiile se acordă în fiecare an pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriţă în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, critică teatrală, teatru radiofonic, teatru TV şi debut.

Foto cu Gala premiilor UNITER, Ion Caramitru şi Andrei Şerban – UNITER , wikipedia

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

17
/09
/21

Astăzi începe de-a 7-a ediție a Danube Rock Sounds, festivalul de rock din Galați, ce are loc între 17 și 19 septembrie pe Plaja Dunărea. Este primul eveniment important organizat pe plaja recent inaugurată și promite o atmosferă de neuitat și multă distracție.

17
/09
/21

Tiberiu Soare se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio în concertul de sâmbătă, 18 septembrie, din cadrul seriei Concerte și Recitaluri de la Ateneul Român. Solista acestui concert este Alisa Weilerstein, una dintre cele mai apreciate violonceliste ale zilelor noastre. În program vor fi lucrări de Ceaikovski (Serenada pentru orchestră și coarde și Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră) și Haydn (Concertul nr. 1 în do major pentru violoncel și orchestră).

17
/09
/21

La 100 de ani de la instituționalizare, Opera Națională București deschide Stagiunea Centenară, intitulată simbolic „Opera 100”, cu spectacolul „Tosca” de G. Puccini, invitat special fiind celebrul bas-bariton Sir Bryn Terfel. Cele două reprezentații vor fi programate în zilele de 1 și 3 octombrie, începând cu ora 18:30. Alături de cel mai mare bas-bariton din lume, în distribuțiile celor două spectacole se vor regăsi nume sonore ale primei scene lirice a țării.

17
/09
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, România Sălbatică, se lansează oficial astăzi, 17 septembrie, pe marile ecrane. În prima săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 80 de cinematografe din 40 de orașe din țară.

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).