Gala și Aleea Celebrităților au dăruit, la FITS 2017, iubire pentru artele spectacolului
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-si-aleea-celebritatilor-au-daruit-la-fits-2017-iubire-pentru-artele-spectacolului/

Ziua de sâmbătă, 18 iunie, a fost una foarte specială pentru ediţia a XXIV-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii s-a îmbogăţit cu şase personalităţi marcante din cultura mondială.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2017

Vasile Șirli, Philippe Genty, Rimas Tuminas, Ohad Naharin, Marcel Iureș și Robert Wilson au fost artiștii ale căror nume au completat colecția de stele de pe aleea dintre zidurile-simbol ale Cetății Sibiului.

Ceremonia de pe Alee a continuat cu Gala Celebrităților în cadrul căreia s-au decernat patru premii speciale. Premiul „Virgil Flonda” a fost acordat actorului Miklós Bács pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării, Premiul „Iulian Vișa” a ajuns în acest an la Eugen Jebeleanu pentru vocea unică de artist al tinerei generații, Premiul pentru un parteneriat de excepție a fost acordat domnului Virgil Șoncutean, director general Allianz Țiriac, iar domnul Stelian Iacob, General Manager al Therme București a fost distins cu Premiul pentru un parteneriat de excepție.

În cadrul Galei Celebrităților FITS 2017, care a avut loc la Sala Thalia, publicul a avut ocazia să întâlnească o parte dintre invitații speciali ai festivalului și să se bucure de revederea cu María Pagés, Group TAGO, Helga Davis și Fado Violado și să simtă iubirea cu care aceștia dăruiesc actul artistic.

Batsheva Dance Company – The Young Ensemble, compania israeliană de dans contemporan condusă de Ohad Naharin, a încântat publicul de la BRD Scena9. Coregrafia gândită de „Mr. Gaga” este un manifest social și politic, un strigăt de ajutor pentru normalitatea pe care omenirea ar trebui să și-o dorească. Fiind unul dintre cele mai așteptate spectacole ale acestei ediții, la care biletele s-au epuizat cu câteva săptămâni în urmă, reprezentația a fost apreciată de public și aplaudată minute în șir.

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu o nouă reprezentație „Faust”, jucată cu casa închisă, spectacolul de patrimoniu ajungând, astfel, la zece ani de reprezentații dăruite publicului, fiecare dintre ele cu sala umplută până la refuz.

Duminică, în ultima zi a FITS 2017, alte reprezentații se joacă cu casa închisă, iar Kadebostany, trupa elvețiană cu propria identitate stilistică vizuală, susține un concert live în Piața Mare din Sibiu, imediat după spectacolul itinerant „Fantastica lume a insectelor gigant”.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se încheie, ca de obicei, cu un foc de artificii spectaculos, în parcarea Teatrului Național „Radu Stanca”. Apoi, Ziarul Orizontal, scris cu iubire de Dan Perjovschi, este loc de întâlnire pentru toți cei care doresc să audă concluziile celei de-a XXIV-a ediții a FITS, împărtășite de Președintele festivalului, Constantin Chiriac.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.