Gala și Aleea Celebrităților au dăruit, la FITS 2017, iubire pentru artele spectacolului
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-si-aleea-celebritatilor-au-daruit-la-fits-2017-iubire-pentru-artele-spectacolului/

Ziua de sâmbătă, 18 iunie, a fost una foarte specială pentru ediţia a XXIV-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii s-a îmbogăţit cu şase personalităţi marcante din cultura mondială.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2017

Vasile Șirli, Philippe Genty, Rimas Tuminas, Ohad Naharin, Marcel Iureș și Robert Wilson au fost artiștii ale căror nume au completat colecția de stele de pe aleea dintre zidurile-simbol ale Cetății Sibiului.

Ceremonia de pe Alee a continuat cu Gala Celebrităților în cadrul căreia s-au decernat patru premii speciale. Premiul „Virgil Flonda” a fost acordat actorului Miklós Bács pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării, Premiul „Iulian Vișa” a ajuns în acest an la Eugen Jebeleanu pentru vocea unică de artist al tinerei generații, Premiul pentru un parteneriat de excepție a fost acordat domnului Virgil Șoncutean, director general Allianz Țiriac, iar domnul Stelian Iacob, General Manager al Therme București a fost distins cu Premiul pentru un parteneriat de excepție.

În cadrul Galei Celebrităților FITS 2017, care a avut loc la Sala Thalia, publicul a avut ocazia să întâlnească o parte dintre invitații speciali ai festivalului și să se bucure de revederea cu María Pagés, Group TAGO, Helga Davis și Fado Violado și să simtă iubirea cu care aceștia dăruiesc actul artistic.

Batsheva Dance Company – The Young Ensemble, compania israeliană de dans contemporan condusă de Ohad Naharin, a încântat publicul de la BRD Scena9. Coregrafia gândită de „Mr. Gaga” este un manifest social și politic, un strigăt de ajutor pentru normalitatea pe care omenirea ar trebui să și-o dorească. Fiind unul dintre cele mai așteptate spectacole ale acestei ediții, la care biletele s-au epuizat cu câteva săptămâni în urmă, reprezentația a fost apreciată de public și aplaudată minute în șir.

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu o nouă reprezentație „Faust”, jucată cu casa închisă, spectacolul de patrimoniu ajungând, astfel, la zece ani de reprezentații dăruite publicului, fiecare dintre ele cu sala umplută până la refuz.

Duminică, în ultima zi a FITS 2017, alte reprezentații se joacă cu casa închisă, iar Kadebostany, trupa elvețiană cu propria identitate stilistică vizuală, susține un concert live în Piața Mare din Sibiu, imediat după spectacolul itinerant „Fantastica lume a insectelor gigant”.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se încheie, ca de obicei, cu un foc de artificii spectaculos, în parcarea Teatrului Național „Radu Stanca”. Apoi, Ziarul Orizontal, scris cu iubire de Dan Perjovschi, este loc de întâlnire pentru toți cei care doresc să audă concluziile celei de-a XXIV-a ediții a FITS, împărtășite de Președintele festivalului, Constantin Chiriac.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

16
/03
/15

Cel mai așteptat film românesc al anului “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România, în primul weekend de lansare. Pelicula care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei

16
/03
/15

Semnalez că la Teatrul Odeon (strict estetic, cel mai frumos teatru din București) se desfășoară spectacolul “Casanova” (după Memoriile lui J. Casanova de Seingalt, în regia lui Dragoș Galgoțiu).

16
/03
/15

O piesă valoroasă din fiecare instituţie muzeală va fi acoperită cu o pânză, pe 16 mai, la Noaptea Muzeelor, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor, afirmând că prin acest protest se doreşte conştientizarea publicului faţă de situaţia gravă a spaţiilor expoziţionale.

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

15
/03
/15

Thrillerul psihologic „ORFANI” de Dennis Kelly, în regia Elenei Morar, revine în această primăvară la Godot Cafe-Teatru. Vineri 20 martie, la ora 19:00, publicul este așteptat la un spectacol care explorează modul în care traumele copilăriei și violența în mediul urban pot influența viața liniștită a unei familii. Distribuția este formată din Simona Cuciurianu, Ionuț Grama și Laurențiu Bănescu.

15
/03
/15

Se împlinesc 155 de ani de la nașterea dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov și Casa de producție TVR propune spre difuzare una dintre cele mai reușite montări ale piesei sale „Unchiul Vanea”, în regia lui Yuri Kordonski. Luni, 16 martie, de la ora 20:10, la TVR 2.

15
/03
/15

Actorul Eusebiu Ştefănescu a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani. Eusebiu Ştefănescu a murit la Spitalul Militar din Bucureşti, a declarat pentru Mediafax soţia acestuia, Vali Ştefănescu.

14
/03
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la premiile Academiei Europene, „Waiting for August” tratează, în manieră observațională, dar și cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinții plecați în străinătate. Emoționantul documentar belgiano-român regizat de Teodora Ana Mihai este proiectat în cadrul One World Romania (16-22 martie).