Gala Verdi 200 – regal muzical alături de Orchestra Naţională Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-verdi-200-regal-muzical-alaturi-de-orchestra-nationala-radio/

Bicentenarul Verdi, marcat în 2013 în întreaga lume printr-un mare număr de evenimente care îi sunt dedicate genialului artist italian, este marcat încă o dată la Sala Radio prin Gala Verdi 200.

Un articol de Andrada Văsii|14 octombrie 2013

Bicentenarul Verdi, marcat în 2013 în întreaga lume printr-un mare număr de evenimente care îi sunt dedicate genialului artist italian, este marcat încă o dată la Sala Radio prin Gala Verdi 200.

Vineri, 18 octombrie (19.00), Orchestra Naţională Radio vă invită la o seară extraordinară ce va reuni fragmente din operele „Il Trovatore’’, „Nabucco’’, „Rigoletto’’, „Aida’’, „Don Carlo’’, „Falstaff’’ ş.a.

Gala Verdi 200 se va desfăşura sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Beneşelea, în prezent dirijor principal al Operei Naţionale Române din Iaşi. Muzicianul a beneficiat de o bursă ce i-a oferit posibilitatea de a fi asistent al unor mari dirijori la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri europene de gen.

Nume mari la Sala Radio, în Gala Verdi

Gabriel Bebeşelea a  colaborat cu Filarmonica din Sibiu, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Română de Tineret, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Opera Maghiară şi Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Camerata Liutaria, Camerata I Sedici, Ansamblul Stradivarius, Camerata Harmonia Cordis, precum şi cu Opera Naţională Bucureşti.

Invitaţi speciali de la Gala Verdi vor fi patru solişti lirici, care se bucură de o foarte frumoasă carieră internaţională: Teodora Gheorghiu – soprană,  Roxana Constantinescu – mezzosoprană, Teodor Ilincăi –  tenor şi Ion Dimieru – bas. Şi cum Verdi este celebru şi pentru inegalabilele partituri destinate corurilor, nu putea lipsi de la un astfel de eveniment Corul Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.

Citiţi şi: Orchestra Naţională Radio, dirijorul Tiberiu Soare şi soliştii Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, aplaudaţi la Balcic 

Răsplătită cu o bursă de studii oferită de însuşi José Carreras la începutul carierei, Teodora Gheorghiu şi-a alcătuit un parcurs artistic presărat cu succese pe unele din cele mai importante scene ale lumii.

Prin intermediul unei burse Erasmus, Roxana Constantinescu, invitată la Gala Verdi, a studiat la Universitatea de Muzică şi Arte Frumoase din Viena, iar o a doua bursă i-a oferit posibilitatea de a urma cursuri postuniversitare la Universitatea Naţională de Muzică şi Teatru din München.

Gala Verdi - afis

Afişul de la Gala Verdi

Din anul 2006 Teodor Ilincăi, participant la Gala Verdi, devine solist al Operei Naţionale din Bucureşti, din acelaşi an începe perfecţionarea în arta cântului vocal  sub îndrumarea maestrului Corneliu Fănăţeanu şi obţine o bursă oferită de CEE Musiktheater din Viena, care s-a prelungit de la an la an, graţie aptitudinilor vocale şi muzicale deosebite.

Ion Dimieru a studiat cântul vocal la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În perioada 2002-2010 a fost solist al Operei Naţionale Bucureşti şi a colaborat cu diverse Filarmonici din Ploieşti, Craiova, Bucureşti şi cu Orchestra de Cameră Radio.

Info:

Biletele pentru Gala Verdi sunt disponibile online, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate ,,Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Virgil Oprina Gala Verdi

 

 

 

26
/11
/14

Seria de evenimente speciale programate la Sala Radio în luna decembrie, adevărate cadouri muzicale de cel mai înalt nivel artistic, debutează miercuri, 3 decembrie (19.00) cu recitalul extraordinar susţinut de pianistul SERGIU TUHUŢIU, unul dintre cei mai valoroşi tineri artişti români, aplaudat adesea în străinătate, care a devenit cunoscut publicului larg ca urmare a câştigării unui pariu încheiat cu un studio de înregistrări din Londra.

24
/11
/14

Doi muzicieni români de cel mai înalt nivel artistic se întâlnesc pe scena Sălii Radio: CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi Canada şi violonistul GABRIEL CROITORU, care deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

21
/11
/14

De la Opera House din Toronto, Opera de Stat din Hamburg, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera din New York sau Covent Garden din Londra, marea artistă vine duminică, 23 noiembrie, de la ora 24.00, la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.