GALERIE FOTO După 5 ani de la ultimul film regizat, Horaţiu Mălăele va juca pe marile ecrane în „Funeralii fericite“
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-dupa-5-ani-de-la-ultimul-film-regizat-horatiu-malaele-va-juca-pe-marile-ecrane-in-funeralii-fericite/

Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele prezintă „Funeralii fericite“, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie care va putea fi urmărită în premieră în cinematografe.

Un articol de Andrada Văsii|7 mai 2013

Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele prezintă „Funeralii fericite“, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie care va putea fi urmărită în premieră în cinematografe. 

Anul 2008 marca debutul regizoral pe marile ecrane al apreciatului actor Horaţiu Mălăele, odată cu lansarea filmului de succes „Nunta mută“, după un scenariu realizat în colaborare cu Adrian Lustig. Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele îşi demonstrează încă o dată talentul, ocupând scaunul de regizor, dar şi rolul principal în comedia „Funeralii fericite“, distribuită pe marile ecrane din ţară de către MediaPro Distribution.

 Să îți cunoști viitorul

În „Funeralii fericite“, Horaţiu Malaele este Lionel, un român întors din Franţa, unde a lucrat în construcţii. El luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit“, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.

 O carieră impresionantă

Horaţiu Mălăele este un artist complex, cu o carieră de actor impresionantă în teatru, televiziune şi cinematografie, cu numeroase expoziţii de caricatură şi pictură, dar şi cu scurte intervenţii în universul literar. Printre cele mai importante filme ale sale se numără: „Muntele ascuns“, „Pentru patrie“, „Casa din vis“, „Divorţ din dragoste“, „Amen“, „Poker“ şi lista poate continua.

Povestea unei povești

Tot Adrian Lustig, de această dată ca scenarist şi producător, a fost cel care i-a trezit interesul şi l-a determinat pe artist să regizeze din nou, după o pauză de aproape cinci ani. Pentru „Funeralii fericite“, cei doi au reuşit să reunească o distribuţie impresionantă, cu actori consacraţi de teatru şi film, dar şi cu tinere talente: Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc sau Antoaneta Zaharia.

Premieră în mai multe cinematografe

Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele prezintă „Funeralii fericite“, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie care va putea fi urmărită în premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema Capitol (Onești), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), dar şi în reţelele Cinema City şi Radef.

Foto credit: MediaPro Distribution

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.