GALERIE FOTO Muzicalul „Domnul Swedenborg vrea să viseze“, în regia lui Mihai Măniuţiu, va avea premiera la Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-muzicalul-domnul-swedenborg-vrea-sa-viseze-in-regia-lui-mihai-maniutiu-va-avea-premiera-la-iasi/

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi va găzdui premiera muzicalului „Domnul Swedenborg vrea să viseze“ după un scenariu dramatic de Mihai Măniuţiu, pe 28 şi pe 30 aprilie, începând cu ora 19.00.

Un articol de Andrada Văsii|25 aprilie 2013

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi va găzdui premiera muzicalului „Domnul Swedenborg vrea să viseze“ după un scenariu dramatic de Mihai Măniuțiu. Evenimentul va avea loc pe 28 şi pe 30 aprilie, începând cu ora 19.00.

Din distribuția spectacolului fac parte: Radu Ghilaș, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Tatiana Ionesi, Oana Sandu, Livia Iorga, Diana Roman, Loredana Cosovanu, Daniela Tocari, Cristina Florea și Alina Mîndru.

Regia producției „Domnul Swedenborg vrea să viseze“ a fost semnată de către Mihai Măniuțiu.

Drama postmodernă, teatrul postdramatic forţează spectatorul să asambleze singur semnele care fabrică sens. Convenţiile scenice sunt depăşite şi se alcătuieşte un dispozitiv care pune laolaltă dansul, artele plastice, muzica, noile tehnologii. Scena nu mai constituie suportul reprezentării unui text şi devine autonomă, este ea însăşi un eveniment.

 

Foto credit: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.