GALERIE FOTO „Strigăte şi şoapte“, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat, în turneu în Coreea de Sud
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-strigate-si-soapte-o-productie-a-teatrului-maghiar-de-stat-realizeaza-un-turneu-in-coreea-de-sud/

Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează un turneu la Seul, cu spectacolul „Strigăte şi şoapte“, regizat de Andrei Şerban. Cele patru reprezentaţii vor avea loc la Teatrul Naţional din Coreea de Sud.

Un articol de Andrada Văsii|30 aprilie 2013

Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează un turneu la Seul, cu spectacolul „Strigăte şi şoapte“ de Ingmar Bergman, regizat de Andrei Şerban. Cele patru reprezentaţii vor avea loc la Teatrul Naţional din Coreea de Sud.

Acesta este al doilea turneu pe care Teatrul Maghiar de Stat Cluj îl întreprinde în Coreea de Sud, după cel din 2011 cu ,,Richard III’’ de William Shakespeare, regizat de Gábor Tompa. La cele trei reprezentaţii din LG Arts Center cu  spectacolul ,,Richard III-lea’’ au fost prezenţi în jur de 2 500 de spectatori.

Teatrul Naţional din Coreea a fost înfiinţat în anul 1950, şi, de şase decenii, joacă un rol foarte important în viaţa culturală a ţării. În cadrul Teatrului funcţionează trei companii: Compania Naţională Coreeană „Changgeuk“, Compania Naţională de Dans a Coreei şi Orchestra Naţională a Coreei.

Un spectacol multipremiat

Spectacolul ,,Strigăte şi şoapte’’ a avut premiera în ianuarie 2010. În acelaşi an, ,,Strigăte şi şoapte” a primit premiul UNITER pentru ,,Cel mai bun spectacol”, Andrei Şerban a luat premiul pentru ,,Cea mai bună regie”, iar Bogdán Zsolt a primit premiul pentru ,,Cel mai bun actor în rol principal”.

Spectacolul a participat la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale: Festivalul Internaţional de Teatru din Plzen (2010), Festivalul Internaţional de Teatru din Belgrad (2011), Festivalul Naţional de Teatru (2010 şi 2011), Teatrul Vígszínház din Budapesta (2012).

În decorul minuţios şlefuit creat de Carmencita Brojboiu, care a reprodus cu fidelitate şi costumele din film, spectacolul ,,Strigăte şi şoapte’’, recent premiat la Galele UNITER, va fi multă vreme un reper al teatrului de artă, pe care în România de azi, stăpânită de obsesii mult prea mărunte şi hidoşenii „realiste“, îl întâlnim din ce în ce mai rar.

Doina Papp

Revista 22

Info:

Turneul are loc în perioada 28 aprilie – 6 mai 2013.

Foto credit: Daniela Dima

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).