GALERIE FOTO Tema licitaţiei de joi a casei Goldart va fi „Pictura românească în notă intimistă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-tema-licitatiei-de-joi-a-casei-goldart-va-fi-pictura-romaneasca-in-nota-intimista/

Licitaţia „Pictura românească în notă intimistă” a casei Goldart, care va avea loc joi, în Bucureşti, propune iubitorilor de artă „lucrări definitorii pentru sentimentul intimităţii şi al tihnei”.

Un articol de Andrada Văsii|15 iulie 2013

Licitaţia ,,Pictura românească în notă intimistă” a casei Goldart, care va avea loc joi, în Bucureşti, propune iubitorilor de artă „lucrări definitorii pentru sentimentul intimităţii şi al tihnei”. Vor fi scoase la vânzare lucrări semnate de Gheorghe Petraşcu, Kimon Loghi şi Paul Verona.

Casa Goldart încheie primul sezon al anului 2013 într-o dispoziţie relaxată, licitaţia de joi propunând peisaje semnate de Kimon Loghi (estimate de la 3.000 la 4.000 de euro), Rodica Maniu (estimate de la 1.500 la 3.000 de euro), Gheorghe Vrăneanţu (estimate de la 800 la 1.300 de euro), Ion Mirea (estimate de la 400 la 600 de euro), George Catargi (estimate de la 600 la 800 de euro) şi Dan Hatmanu (estimate de la 1.000 la 1.200 de euro), notează Mediafax.

De la 400 la 16.000 de euro

De asemenea, licitaţia va cuprinde lucrări ale artiştilor Gheorghe Petraşcu, (estimate de la 400 la 16.000 de euro), Leon Alexandru Biju, (estimate de la 1.200 la 2.000 de euro), Paul Verona (estimate de la 800 la 900 de euro), Pericle Capidan, (estimate de la 300 la 400 de euro) şi Vasile Grigore (estimate de la 1.200 la 1.700 de euro).

Ilustratorii Orientului

În contextul temei alese, casa de licitaţii Goldart va evidenţia lucrările artistului Leon Alexandru Biju, remarcabile prin calităţile lor picturale. L. A. Biju s-a impus în perioada interbelică prin pictura sa viguroasă şi exotică.

Confraţi iluştri ca Şirato şi Oskar Han, dar şi critici eminenţi ca H. Blazian l-au apreciat ca pe unul dintre cei mai originali şi dotaţi „ilustratori” ai Orientului, fie că se refereau la perioada egipteană, fie la cea de la Balcic, cărora le-a dedicat importante expoziţii în 1934 şi 1936. În paralel, a expus la Tinerimea artistică, la Salonul Oficial şi la Arta română diverse alte teme, realizate cu aceeaşi stăpânire a mijloacelor de expresie.

„Natură statică”, „Natură statică cu pensule” şi „Interior” prezentate în licitaţia de joi a casei Goldart prezintă măiestria compoziţională şi virtuozitatea coloristică a pictorului român.

Info:

Potrivit comunicatului casei Goldart, lucrările pot fi văzute pe site-ul Goldart, dar şi în expoziţie, la sediul casei de licitaţii, luni şi marţi, între orele 9.00 şi 17.00, la Hotel Marshal Garden, miercuri, între orele 11.00 – 21.00, şi joi de la 11.00 la 19.00.

Foto credit: Casa Goldart (Site)

24
/09
/14

Cu noul său nume, dar cu vechile convingeri că arta contemporană din România se întâmplă bine și merită promovată, galeria Pleshoo Contemporary redeschide sezonul de artă miercuri, 24 septembrie 2014, de la ora 19.30, cu un eveniment dedicat Expresionismului balcanic, pe care îl aduce în fața publicului prin patru artiști care onorează eclectismul manifest și auto-afirmarea identitară ale mișcării.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

11
/09
/14

Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United, anunță tabăra de pictură “În câmp electric”, proiect în cadrul unui amplu program de rezidențe pentru lumea artistică și industriile creative, derulat la Conacul Otetelișanu.

04
/08
/14

 Joi, 7 august, ora 18.00, la Centrul Socio - Cultural ,,Jean - Louis Calderon" (str.  J. L. Calderon nr. 39),  va avea loc vernisajul expoziţiei de de pictură ,,Peisajul din vis”. Expoziția îşi propune să prezinte într-o selecţie inedită peisaje reale sau virtuale care reflectă diferite etape de lucru şi stadii ale tinerei artistei Laura Lucia Mihalca.

28
/07
/14

Vineri, 1 august, de la ora 19:00, Mihai Ionuţ Grăjdeanu prezintă cea mai recentă carte a sa, “Dacia Preistorică Ilustrată” - prima enciclopedie ilustrată despre formarea și evoluția vieții pe teritoriul României de azi. Evenimentul are loc la Palatul Suţu - Muzeul Municipiului Bucureşti.

11
/07
/14

„Călători prin manuscris”, expoziția organizată de Muzeul Națională de Artă (MNAR) la parterul Galeriei Naționale până pe 31 august, are meritul inedit de a aduce în realitate o metaforă pe care suntem obișnuiți să o considerăm doar atât, o metaforă: plimbarea printre filele unei cărți.

09
/07
/14

Centrul Cultural Românesc de la Londra/ Fundația Rațiu găzduiesc începând cu 10 iulie expoziția de fotografie „Lee Miller -  O Rapsodie Română“, care prezintă publicului lucrările uneia din cele mai importante figuri feminine ale secolului XX.

08
/07
/14

Miercuri, 16 iulie, începând cu deja obișnuita oră 19.30, Dragoș Bojin schimbă foaia la OrigameStudio. Renunță la pânză în favoarea zidului, mai potrivit parcă să îi primească personajele la întreaga lor amploare, mai potrivit chiar decât pânzele enorme pe care le folosește de obicei.