Acum când, în alte vremuri, am fi fost în plină redeschidere de stagiuni teatrale, vă propunem câteva gânduri despre bucuriile teatrului şi de teatrul vieţii prin vorbele lăsate de unii dintre oamenii cei mai minunaţi ai teatrului românesc, plecaţi din păcate dintre noi: Ștefan Bănică, Radu Beligan, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache, Marin Moraru şi Olga Tudorache.
Un articol de Cristina Enescu Aky|29 septembrie 2020
Odată cu toamna parcă devine și mai acut dorul de teatru. Poate ni l-am ostoit parțial, prea puțin, pe timpul verii, prin spectacolele în aer liber. Și totuși, mai ales în vremuri grele, teatrul e nu doar evadare și relaxare, e terapie și hrană pentru minte și suflet. De aceea vă propunem câteva gânduri despre teatru, viață și inspirații de la cinci dintre oamenii de teatru cu adevărat legendari și nemuritori.
Ștefan Bănică
„Îmi plac huiduielile, nu aplauzele. Publicul m-a cam sâcâit… Mă aflam în turneu, jucam o comedie. Câţiva dintre cei cocoţaţi la cucurigu nu ne dădeau pace. Lasă vorba, mă! Scurteaz-o!… Ia-o în braţe!… Pup-o mă! Pup-o! Am oprit spectacolul şi în faţa cortinei le-am ţinut un logos despre buna purtare. Apoi l-am invitat pe responsabilul instituţiei să-i poftească pe recalcitranţi afară, la fotbal! După păţanie spectacolul a fost… şi mai şi! N-a mai râs cineva. Mulţi s-au abţinut de teamă să nu greşească. Comedia noastră spumoasă şi poantele irezistibile au căzut în gol. (Citiți articolul integral aici.)
Radu Beligan
„Spectacolul nu este doar expresia unei echipe de creatori, ci și a publicului. În puterea lui se află nu numai succesul ori insuccesul, ci însăși geneza faptului teatral. Arta fiecăruia dintre autorii spectacolului (dramaturg, interpret, regizor, scenograf) poate corecta în timp verdictul publicului, poate câștiga alte bătălii în această confruntare. Însă produsul lor comun – spectacolul – nu are sorți să se nască viabil și să-și trăiască fie și o existență efemeră fără interesul sau măcar prezența câtorva sute de oameni.” (Citiți articolul integral aici.)
Cătălina Buzoianu
„Regizorul este un eseist care vorbeşte în imagini. Spectacolul materializează lecturarea sa personală, creatoare, asupra unui text, dar mai ales poate construi un fragment al esteticii sale teatrale. Conştient că nimic nu poate fi pe vecie fixat; orgolios în alegerea sa efemeră, regizorul de teatru este creatorul momentelor, demiurgul clipei. Arta nu poate exista în afara comunicării imediate.” (Citiți articolul integral aici.)
Ștefan Iordache
„Am jucat în frig, cu spectatori în paltoane, care, fiind cu noi, ne-au ajutat să supraviețuim și cărora le mulțumesc. Am jucat cu spaima că nu ne vom lua salariul. Nu vreau, nu vreau să se mai întâmple asemenea lucruri. Teatrul este o manifestare a frumosului. Nu-l mai putem face dârdâind de frig și de spaimă. Acum sper că au sosit acele vremuri. Mă gândesc cu speranță la viitor, dar și cu îngrijorare. Ne trebuie multă luciditate. (…) Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situaţia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alţii destulă.” (Citiți articolul integral aici).
Marin Moraru
„Omul este foarte curios, este de o curiozitate de nedescris, iar teatrul pentru el, cu cutia aia magică, cu lumina aia care se stinge încet, și apar acolo, în cutia aia, mii de personaje, care gesticulează, vociferează, ceea ce el nu a făcut niciodată, soț cu soție se ceartă, copiii vin de la școală – asta se întâmplă și în viața mea, ia să văd ce se întâmplă acolo… E foarte complicată chestia asta. Dar să știți că teatrul a făcut un pas foarte mare. A trecut de la zei la viața oamenilor. Laicizarea teatrului a fost un pas imens pentru omenire.” (Citiți articolul integral aici.)
Olga Tudorache
„Te urci pe scenă, te arăţi în spatele unui personaj, al unui text şi capeţi forţă. Birlic! În viaţă era trist, n-avea haz, n-avea replică, stătea închis în cojiţa lui, dacă îl întâlneai la o petrecere nici nu-l vedeai, era absent. Aşa era şi Timică. George Constantin era un timid. Inaccesibili în viaţă, ciufuţi, morocănoşi, şterşi. Şi pe scenă…” (Citiți articolul integral aici.)
Foto cover: Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis
