„Jubileul“. Gânduri după spectacol
https://www.ziarulmetropolis.ro/ganduri-dupa-spectacol/

O linişte în sală, de parcă toţi spectatorii uitaseră să respire… Apoi, unele voci din public au rostit, în şoaptă: „iubire“, intuind că va fi următorul cuvânt care va fi rostit şi pe scenă.

Un articol de Lavinia Jemna|15 martie 2013

Teatrul Metropolis în turneu la Köln, cu spectacolul „Jubileul“

O linişte în sală, de parcă toţi spectatorii uitaseră să respire… Apoi, unele voci din public au rostit, în şoaptă: „iubire“, intuind că va fi următorul cuvânt care va fi rostit şi pe scenă. Şi într-adevăr, cuvântul „iubire“ nu s-a lăsat mult aşteptat, şi tăcerea s-a rupt în ropot de aplauze…

Maia Morgenstern

Unul din nenumăratele momente în care spectatorii s-au contopit cu actriţa de pe scenă, cu povestea lui Amelie, diva uitată de presă şi ocolită de oferte, după decenii de carieră.

„Jubileul“, un recital de primă clasă oferit de Maia Morgenstern în spectacolul Teatrului Metropolis, sub bagheta magică a maestrului Radu Beligan, care semnează regia.

Maia Morgenstern

Un text admirabil scris de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi, care îmbină comicul cu tragicul, povestea actriţei în crepusculul vieţii şi profesiei, care, deşi încă plină de fiţe, nu pregetă să-şi povestească amintirile unui public imaginar, folosind toate registrele posibile. Ca nişte paranteze care o îmbrăţişează pe Amelie, între neliniştile prezente şi povestea vieţii, sunt apariţiile pline de temperament şi haz, de la începutul şi sfârşitul piesei, ale menajerei (Victoria Dicu).

Maia Morgenstern

În toamna anului trecut am văzut spectacolul la Bucureşti şi mi-am zis că-l merită şi „diasporenii“ din preajma mea, din Germania. Aşa că, ne-am pus forţele laolaltă, Teatrul Metropolis, Institutul Cultural Român din Bucureşti şi Centrul Cultural Român din Köln şi am organizat acest turneu.

Maia Morgenstern

Pe 10 martie, la Köln, un public numeros, venit de cele mai multe ori de departe, plin de „iubire“ pentru teatrul „de acasă“, a aplaudat atât la scenă deschisă cât şi minute nesfârşite, la final, spectacolul „Jubileul“.

Un Mărţişor mai frumos nu se putea.

Foto: Luca Olteanau

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...10...Ultima »