Gao Xingjian, laureatul Nobel în anul 2000, la Polirom.
https://www.ziarulmetropolis.ro/gao-xingjian-laureatul-nobel-in-anul-2000-la-polirom/

Volumul O undiţă pentru bunicul meu, de Gao Xingjian – laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000 –, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu. Autorul s-a aflat săptămîna trecută la Iaşi, ca invitat special al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2017

Scrise în anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspiră din fragilitatea vieţii, a iubirii şi din puterea obsedantă a memoriei.

În „Templul Desăvîrşitei Compasiuni”, teama acută, cu origine misterioasă, a povestitorului umbreşte fericirea delirantă a unei excursii în luna de miere. În „Crampe”, un bărbat scapă ca prin urechile acului de înec, dar descoperă uimit că nimeni nu i-a simţit lipsa.

Povestitorii lui Gao Xingjian se plimbă ca într-un vis pe aleea senzaţiilor şi a memoriei. (The Boston Globe)

În „Accidentul”, un autobuz loveşte un biciclist; apoi, ca într-un film, urmările haotice ale accidentului se pierd în liniştea unui colţ de stradă şi toată lumea pare să ignore cele abia petrecute. În fabula care dă titlul volumului, povestitorul încearcă „să se despovăreze de dorul de casă”, dar se trezeşte pierdut într-un labirint al amintirilor din copilărie, în care secvenţele şi persoanele narative se amestecă, în care ea devine pe nesimţite tu, într-un vertij al fluxului conştiinţei.

Peste tot sînt prezente portrete psihologice covîrşitoare, cu speranţe nerostite şi frici care trădează prezenţa nesfîrşită a trecutului în viaţa personajelor.

Gao Xingjian şi-a petrecut mare parte a carierei căutînd o limbă literară şi o formă care să fie în acelaşi timp modernă şi tradiţională, cu alte cuvinte, o voce care să însemne ceva mai mult decît o reinterpretare a modernismului occidental. Gao a încercat să obţină acest efect combinînd relaxarea structurală specifică literaturii chineze tradiţionale cu obsesia stilistică occidentală pentru subiectivitate şi înstrăinare. (The Guardian)

Cu detalii precise şi sugestii discrete, O undiţă pentru bunicul meu e cea mai bună carte de proză a lui Gao Xingjian apărută pînă acum în traducere. (Kirkus Reviews)

Gao Xingjian s-a născut în 1940, pe 4 ianuarie, în provincia chineză Ganzhou. Fiu al unei actriţe amatoare și al unui funcţionar bancar, el are de mic acces la lumea literelor şi a teatrului. În 1962 îşi termină studiile de filologie în limba franceză la Departamentul de limbi străine al Universităţii din Beijing.

În anii ’70, în timpul revoluţiei culturale, publică povestiri şi eseuri în reviste literare chineze, dar şi lucrări adunate în volum: Eseu despre arta romanului modern (care a născut o polemică aprinsă despre „modernism”), cartea de povestiri Un porumbel numit Cioc Roşu, o Antologie de piese de teatru şi cartea de eseuri În căutarea unei forme moderne a reprezentării dramatice.

În 1986, piesa Celălalt mal îi este interzisă şi nimic din ce va scrie apoi Gao Xingjian nu va mai putea fi văzut pe scenă. În 1987 părăseşte China şi se stabileşte în Franţa ca refugiat politic.

În 1989, după apariţia piesei Fugarii, este declarat persona non grata de regimul chinez şi tot ce a scris va fi interzis. Va mai publica, printre altele, romanele Muntele sufletului şi Biblia unui singur om şi volumul de proze O undiţă pentru bunicul meu. În 2000 i se acordă Premiul Nobel pentru Literatură.

Foto: Gao Xingjian – Polirom

08
/02
/18

Luni, 12 februarie, de la ora 19.00, bucureștenii sunt invitați la o nouă ediție a Marilor Întâlniri de la EXCELSIOR. Renumita scriitoare Daniela Zeca Buzura se va afla afla în dialog cu jurnalista Eveline Păuna, pe scena Sălii „Ion Lucian” a Teatrului EXCELSIOR.

08
/02
/18

Pentru orice viitor bărbat drumul spre marea literatură trece prin gara Jules Verne. Există și excepții, dar cunoscutul scriitor francez este cel mai eficient cârlig cu care adolescenții sunt prinși în undița literaturii. Dacă la 15 ani nu vibrezi la aventură și eroism, atunci sunt șanse mari să nu o faci niciodată și poți să ai o carieră strălucită în ... era să spun contabilitate, dar cum sunt amator de hrană caldă o să ma abțin.

07
/02
/18

Iocan 5 revine în forță cu un remediu eficient pentru lipsa de inspirație - 18 povestiri numai bune de citit în tihnă sau de umplut golurile temporale și mințile curioase. Volumul se deschide cu o povestire a actorului Tom Hanks, care a debutat recent ca scriitor. Cartea lui Tom Hanks - Uncommon Type - va apărea luna viitoare la Editura ART în traducerea lui Alex Văsieș.

02
/02
/18

În acest weekend, vă propunem o destinație încărcată de istorie, Sinaia, așa cum ni se arată în albumul „Sinaia în vremea regilor” (ed. Art Hystoria, 2017), de Alina Huzui-Stoiculescu, Robert Stoiculescu și Emanuel Bădescu. Volumul este o monografie care adună poveștile locului și fotografii prețioase.

02
/02
/18

Editura Humanitas Fiction îi așteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 7 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Dincolo de iarnă de Isabel Allende, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Corneliei Rădulescu.

01
/02
/18

Cartea „Acum ne despărțim (povestiri inedite)”, în traducerea Iuliei Arsintescu, a fost publicată la Editura Art în anul 2016. Volumul reunește paisprezece proze scurte redescoperite recent în Arhivele Truman Capote ale Bibliotecii Publice din New York, publicate pentru prima dată în volum la sfârșitul anului 2015, la douăzeci și nouă de ani de la moartea autorului.

25
/01
/18

"Nu vreau să spun După mine, potopul!, chiar dacă îl prevăd" - Neagu Djuvara. Una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii române, a murit astăzi, 25 ianuarie, la vârsta de 101 ani, într-un spital privat din Capitală, unde era internat de mai multă vreme, în urma unei pneumonii.

21
/01
/18

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană anunţă lansarea aplicaţiei mobile „Muzeul Hărţilor - Lumea pe hartă”, eveniment cultural sub egida Zilei Culturii Naţionale.

Pagina 40 din 112« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »