Gărâna Jazz Festival 2018. Ce e de descoperit în Munții Banatului, pe lângă muzică
https://www.ziarulmetropolis.ro/garana-jazz-festival-2018-ce-e-de-descoperit-in-muntii-banatului-pe-langa-muzica/

Între 12-15 iulie are loc a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna, locul care devine vară de vară destinaţia preferată pentru iubitorii de jazz, munte şi natură. Gărâna Jazz Festival înseamnă patru zile de călătorii muzicale şi tot atâtea zile de vacanţă într-una dintre cele mai speciale regiuni montane din România.

Un articol de Petre Ivan|11 iunie 2018

Roberto Fonseca, Stanley Clarke, Youn Sun Nah, Avishai Cohen, Bugge Wesseltoft, Dan Berglund, Magnus Öström, Sly & Robbie și Nils Petter Molvær sunt doar câțiva dintre artiștii care întregesc atmosfera ediției 2018.

Peisaje și excursii

Serile de jazz vin în completarea zilelor însorite ce oferă iubitorilor de natură ocazia să descopere trasee și locuri deosebite din Munții Semenic.

Printre cele mai frumoase locuri din regiune este Lacul 3 Ape – cel mai înalt lac de acumulare din masivul Semenic, cu o suprafaţă de 45 de hectare, un loc perfect pentru amatorii de activități nautice (cu barca, caiacul şi hidrobicicleta).

Celelalte două lacuri vestite pentru farmecul zonei sunt Văliug – amplasat la o altitudine de 600 de metri, la baza munților, și Brezova – primul lac de acumulare din sud-estul Europei, construit între 1907 – 1909.Gărâna Jazz Festival

Un obiectiv unic este, de asemenea, calea ferată Anina-Oravița. Inaugurată în 1862, este prima cale ferată montană din sud-estul Europei și a doua cale ferată montană din Europa (după Semmeringbahn din Austria). Banatul Montan merită explorat și cu rucsacul în spate.

Peștera Comarnic, Muntele Mic sau Poiana Mărului sunt obiective de neratat pentru cei cu concediu prelungit. La o distanță ceva mai mare se află Cheile Nerei și Valea Cernei – o zonă cu foarte multe trasee de cățărat, trekking și băi termale.

Trasee de bicicletă

Cele 15 lacuri din Munţii Banatului sunt legate prin 212 km de trasee de mountain biking cu grade diferite de dificultate, care traversează creste, lacuri și văi. Cu bicicleta pot fi vizitate înălțimile Certejului, Valea Bârzavei, Lacurile Gozna, Secu sau Breazova. Detalii despre traseele de bicicletă găsiți pe www.garana-jazz.ro/blog și pe www.banatul-montan.ro.

Călătorii gastronomice

O vizită în Banatul Montan este neapărat completată de delicatese culinare locale, cum ar fi tradiționalul gulaș “à la Gigi” de la Hanul “La Răscruce” din Gărâna sau salata de bureți de fag de la Casa Baraj și Gasthof Tirol. Pentru cei care preferă păstrăvul proaspăt, crescut în apă de munte, există în apropierea Gărânei Păstrăvăria Crivaia, unde se pot savura delicioșii pești.

Bilete și abonamente

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate în avans pe www.garana-jazz.ro/bilete sau în rețelele Eventim, Eventbook și bilete.ro. Mai multe detalii despre cazare sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro/cazare.

Concertele Gărâna Jazz Festival vor avea loc pe scena din Poiana Lupului (seara, după ora 19), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14) și în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11). Programul pe zile și scene este disponibil pe www.garana-jazz.ro/program.

*

Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitouš, Zakir Hussain, Magnus Öström, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishai Cohen, Nils Petter Molvær, Jack DeJohnette, Kimmo Pohjonen și mulți alții. Detalii pe www.garana-jazz.ro.

Foto: Gărâna Jazz Festival 2018 – Flavius Scrinca

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]