Garantat 100%, ediţie specială dedicată filmului
https://www.ziarulmetropolis.ro/garantat-100-editie-speciala-dedicata-filmului/

Actori, regizori, producători prezenţi la TIFF 2015 sunt interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100% de duminică, 14 iunie. De la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Un articol de Liliana Matei|14 iunie 2015

Primul invitat al ediţiei Garantat 100% de duminică este fostul director al postului de televiziune Duna TV, Cselényi László. El a descoperit, într-un subsol al unei clădiri din New York, o peliculă veche de 100 de ani, care este, de fapt, un film al lui Michael Curtiz (Mihály Kertész), regizorul celebrelor Casablanca, Aventurile lui Robin Hood, Mildred Pierce, Captain Blood, Yankke Doodle Dandy etc.

În filmele lui Michael Curtiz, ungur clujean, au jucat Elisabeth Taylor, Humphrey Bogart, Errol Flynn, James Cagney, Bette Davis, Ingrid Bergman, Cary Grant, Olivia de Havilland, precum şi actorul Ronald Reagan, cel de-al 40-lea preşedinte al Statelor Unite. La Garantat 100%, Cselényi László va povesti aventura aducerii peliculei Escorta, film făcut de Michael Curtiz înainte de a pleca în America şi pe care spectatorii TIFF l-au putut viziona în timpul festivalului.

Garantat 100% de duminică, 14 iunie, este o ediţie specială în care realizatorul Cătălin Ştefănescu ne aduce în lumina reflectoarelor actori, regizori, producători prezenţi la recent încheiata ediţie a Festivalului de Film Transilvania. „Ne întâlnim cu actori, regizori, producători – unii din filme independente, alţii din filme experimentale, din superproducţii sau din filme cu buget redus, dar şi din filme de groază. Vorbim despre toate aceste tipuri de producţii care au fost prezente în ediţia din acest an a TIFF şi facem dezvăluiri spectaculoase din spatele camerei de filmat”, spune Cătălin Ştefănescu, cel care îi aşteaptă pe telespectatori duminică seară, de la ora 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Tot în ediţia din 14 iunie sunt invitaţi şi actorul Iisaach de Bankole, care a jucat în Casino Royale, în filmele lui Lars von Trier sau ale lui Jim Jarmush, precum şi actriţa Natalia Tena (cunoscută din Harry Potter ori din seria Game of Thrones). Doi tineri regizori din noul val de filme horror din Germania, ca şi doi reprezentanţi ai cinema-ului independent japonez sunt şi ei parteneri de discuţie ai lui Cătălin Ştefănescu la ediţia specială Garantat 100% dedicată lumii filmului.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.