Gardurile MNAR spun poveștile copiilor printr-o expoziție de benzi desenate și povești ilustrate
https://www.ziarulmetropolis.ro/gardurile-mnar-spun-povestile-copiilor-printr-o-expozitie-de-benzi-desenate-si-povesti-ilustrate/

În perioada 18 iulie – 30 august 2019, pe gardul dinspre Calea Victoriei al Muzeului Naţional de Artă al României, sunt expuse peste 20 de benzi desenate şi poveşti ilustrate, realizate de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2019

Evenimentul face parte din proiectul „Spune-mi o poveste”, organizat de Asociația Volum Art și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Prin urmare, la următoarea plimbare pe Calea Victoriei, acordați-vă și un scurt răgaz pentru a admira creativitatea și imaginația micilor artiști: Mihai T, 10 ani – Răzbunarea pe Regele Roșu, Dan C. 11 ani – Viața lui Gumiță, Diana R. 12 ani – Robby și neatenția, Tudor M, 9 ani – The Guacamole Guardian between Space and Time, Maya M, 12 ani – Agentul 003, Floriana N, 11 ani – Uriașul, Ioan V, 11 ani – În viață trebuie să riști și Povestea adevărată a lui Cartofel, Stefan C, 9 ani – Broasca surdă, Dragoș C, 9 ani – Aventurile lui Bob, Denis O, 10 ani – Echipa perfectă, Vlad F, 9 ani – Echipa perfecta și Câinele, Rareș I, 9 ani – Hoțul de acadele, Pavel B, 9 ani – Vito, Andreea V, 17 ani – La pescuit, Emanuel Z, 14 ani – Nicolas și Andrei, Valentin B, 14 ani – Visul de a deveni fotbalist, Marius T, 16 ani – Neli și Niki, Daniel S, 18 ani – O zi cu ghinion, Eva C., 9 ani – Ametist.

Timp de două luni (aprilie și mai 2019), participanții la proiect au descoperit și s-au antrenat în tainele dezvoltării benzilor desenate, ale ilustrării de povești și ale animației în tehnica stop motion, unele dintre cele mai îndrăgite mijloace de comunicare ale poveștilor pentru tânăra generație. Super eroii deja consacrați au fost alături de ei în călătoria pe care a parcurs-o povestea fiecăruia și i-au inspirat să scoată la iveală propriile povești, aventuri ale unor eroi încă necunoscuți, care sălășluiesc acum doar în imaginația lor.

Proiectul s-a născut într-o lume de oameni mari din dorința de a le oferi copiilor un spațiu unde universul lor interior să prindă viață, să dea formă emoțiilor lor și viziunii lor despre lumea în care trăiesc. Suntem înconjurați de milioane de imagini, mesaje și povești scrise de alții, așa că i-am încurajat pe copiii și adolescenții participanți la atelierele din cadrul proiectului să-și descopere  propria voce. Să devină liderii propriei lor povești.”, declară Judit Balint, manager de proiect.

Poveștile au fost posibile și datorită câtorva oameni care i-au însoțit și îndrumat cu drag și admirație pe parcursul acestui proiect: Octav Ungureanu, Filip Columbeanu, Maria Murgu, Marius Hodea, Nina Mihăilă și Radu Igazsag

Mai multe informații despre proiect, precum și animațiile create de copii, sunt disponibile pe site-ul și pagina de Facebook ale proiectului.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Școala Ferdinand I, The Social Incubator, UNATC I.L. Caragiale, CINETic

 

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.