Gastronomie, muzică şi film, vineri, la Noaptea Institutelor Culturale
https://www.ziarulmetropolis.ro/gastronomie-muzica-si-film-vineri-la-noaptea-institutelor-culturale/

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

Un articol de Liliana Matei|16 iunie 2015

Institutele şi centrele culturale membre ale Clusterului EUNIC Bucureşti şi partenerii lor oferă publicului manifestări diverse, printre care se numără şi concursuri, jocuri, lecturi, cursuri de limbă, expoziţii, evenimente alternative şi interactive. Participarea la evenimentele organizate de instituţii este liberă.

Coordonatorul ediţiei de anul acesta a Nopţii Institutelor Culturale, Institutul Francez, găzduieşte expoziţia „Cele mai frumoase cărţi din România” – un proiect cultural cu desfăşurare anuală, dedicat designului de carte şi dimensiunii artistice a cărţii văzută ca obiect. De asemenea, la Institutul Francez, publicul poate lua parte la un atelier de fabricare a cărţilor adresate copiilor, iar, de la ora 19.00, poate viziona spectacolul de teatru „Singur la Waterloo, Singur la Sfânta-Elena”, adus de Delegaţia Valonia-Bruxelles, în regia lui Răzvan Popa, avându-l ca unic protagonist pe Mihai Gruia Sandu.

Din traseul cultural al Nopţii Institutelor face parte şi Centrul Ceh. Aici sunt aduşi în prim-plan artiştii români care au fost înlăturaţi după 1989 din cauza asocierii lor cu vechiul regim, prin expoziţia pop-up „Artişti abandonaţi”. Grădina de Beton a instituţiei devine Discotecă, răsunând de muzica cehoslovacă a anilor ’60-’90, în intervalul orar 22.00 – 01.00, iar în Sala Mare se creează muzică cu ajutorul „life coding-ului” (o formă de artă în care se creează muzică scriind cod live, generând sunet/ imagine).

Ateliere au loc şi la Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, unde vizitatorii vor putea participa la workshop-uri şi la cursuri demonstrative de limba turcă. Vor avea loc proiecţii de film, dar şi o expoziţie de artă culinară şi vor exista spaţii special amenajate pentru demonstraţii de preparare al ceaiului şi cafelei turceşti.

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti vine în întâmpinarea vizitatorilor cu un eveniment gastronomic al cărui personaj principal este gulaşul. Din program fac parte şi o expoziţie de produse hand-made, un workshop de pictură pe sticlă, dansuri populare, outdoor light design şi concursuri.

De cealaltă parte, Instituto Cervantes din Bucureşti invită la o incursiune în lumea creaţiei spaniole contemporane, prin prezentarea lucrărilor unuia dintre cei mai importanţi graficieni spanioli contemporani, Isidro Ferrer. În paralel, în sala de proiecţii, vor rula filme din producţia cinematografică recentă, precum „Vivir es facil con los ojos cerrados” (2013), de David Trueba, şi o colecţie de scurtmetraje reunite sub titlul „Madrid en corto”.

Institutul Cultural Român a pregătit un program extins: o expoziţie-capsulă care prezintă câteva dintre cele mai importante proiecte de design românesc recente, incluse în evenimentul Romanian Design Week, teatru nonverbal pentru copii cu vârste de la 1 la 3 ani, un concert susţinut de Electric Brother Live Band, un performance susţinut de dansatorul vienez de origine turcă Ziya Azazi (în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac) şi proiecţia celor mai recente scurtmetraje româneşti prezentate în secţiunea Short Film Corner a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2015.

Frumuseţea diversităţii culturale a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este sărbătorită la British Council. Din program nu lipsesc muzica şi poeziile scoţiene, bucătăria tradiţională britanică şi folkul irlandez. În plus, vizitatorii vor fi introduşi în cultura galeză. Vor fi proiectate filme britanice, dar vor fi servite şi specialităţi culinare indiene. Ritmurile contemporane britanice – indie, grime, dubstep, folk, soul, electro – se vor face, de asemenea, auzite.

Tema principală la Goethe-Institut este cultura culinară, motiv abordat şi de Institutul Polonez. După ora 18.00, musafirii sunt liberi să guste, să experimenteze, dar să pună şi sub semnul întrebării gastronomia germană, pentru ca la miezul nopţii să înceapă proiecţia comediei „Taverna Soul Kitchen/ Soul Kitchen” (2009), regizată de Fatih Akin, un film despre familie şi prieteni, despre dragoste şi loialitate. În antiteză, chef Piotr Slusarz pregăteşte meniul polonez „Măr în trei feluri”, în intervalul orar 19.00 – 23.00, la restaurantul din imediata vecinătate a Institutului Polonez.

Cei mici au parte de un program complex dedicat lor la Institutul Italian de Cultură: recitaluri de pian susţinute de interpreţi cu vârste de 6, respectiv 7 ani, proiecţii de film în grădina institutului, dar şi o întâlnire cu Bucătarul de la miezul nopţii, care le va oferi celor mai mari o lecţie de gătit.

Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România invită publicul în Spaţiul Public European la o seară cu muzică rock, jazz, blues, electro, alternative, rap, cu trei concerte, o proiecţie de film, o nouă expoziţie şi jocuri interactive. Aici se va afla în vizită şi Fundaţia Culturală Greacă, aducând expoziţia „Monumente paleocreştine şi bizantine din Thessalonic”, dar şi două scurtmetraje documentare.

Noaptea Institutelor Culturale este un proiect al Clusterului EUNIC Bucureşti (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), iar ediţia de anul acesta este coordonată de Institutul Francez din Bucureşti. La eveniment participă British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundaţia Culturală Greacă, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez din Bucureşti, Institutul Italian de Cultură şi Institutul Polonez din România, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

22
/04
/20

Produs de Phoebe Waller-Bridge, Vicky Jones, Kate Dennis, serialul este o comedie thriller ce prezintă povestea unei femei a cărei viață este dată peste cap când primește un mesaj de la iubitul ei din facultate care îi propune să renunțe la viața ei actuală și să se întâlnească cu el în New York.

16
/04
/20

PORTRET Înainte ca o mare parte din planetă să trăiască aproape ca într-o distopie și să fie obligată să stea în casă, sud-coreeanul Bong Joon Ho, cel mai discutat cineast al ultimului an, și-a presărat întreaga filmografie cu personaje nevoite să își ducă viața sau să se ascundă în locuri închise.

16
/04
/20

În weekend-ul de Paști, pe 18-19 aprilie, TIFF Unlimited propune patru filme românești despre reuniuni de familie care se lasă cu scântei, generând revelații, detensionări și mărturii de afecțiune emoționante. Ediție specială de #CaranTIFF, pentru sărbători mai puțin obișnuite, dar cu gândul la cei dragi.

12
/04
/20

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la Oscar și disponibil pe Netflix, „The Edge of Democracy” (2019), de Petra Costa, este un documentar politic despre Brazilia ultimilor ani. Filmul urmărește președințiile Lula da Silva și Dilma Rousseff, scandalurile de corupție și mișcările de stradă și venirea la putere a extremistului de dreapta Jair Bolsonaro.

10
/04
/20

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Destinul are imaginație și lucrează pe căi nebănuite. Nu se repetă și, de cele mai multe ori, nu te lasă să anticipezi nici când e vorba despre anonimii care se pierd în istorie, nici când e vorba despre personalitățile care fac istorie.

10
/04
/20

Câtă emoție încape într-un weekend? Iubiri copleșitoare, jocuri de seducție, sentimente nerostite între părinți și copii, dar și senzații extreme în bucătărie.

09
/04
/20

CRONICĂ DE CARTE Prin două cărți apărute recent simultan la Editura Tritonic, „Divele lui Stalin. De la idolii de lut la star sistemul sovietic” și „Diva socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european”, cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet analizează o idee nouă pentru studiile de cinema din România: conceptul de divă în lumea comunistă.

08
/04
/20

În această perioadă ar fi trebuit să fie demarată cea de a 6-a editie a programului KineDok Romania și să fie organizate proiecții de film documentar în mai multe orașe din țară. Datorită circumstanțelor extraordinare în care ne aflăm și pentru că e bine să stăm acasă, ediția 2020 va fi decalată, fiind programată să înceapă din a doua jumătate a anului. Pentru ca așteptarea să fie mai ușoară, One World Romania și partenerii KineDok din cele 6 țări pun la dispoziție un voucher pentru a viziona online gratuit 17 filme din catalogul edițiilor trecute.

07
/04
/20

În contextul situației actuale din țară și ținând cont de restricțiile impuse pentru siguranța tuturor, echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a luat decizia de a reprograma ediția cu numărul 19.

01
/04
/20

INTERVIU Regizorul basarabean Dragoş Turea vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre "Grădina Sovietică" (2019), documentarul său care discută înfricoşătoarele experimente secrete cu energie atomică făcute de sovietici în agricultura din Republica Moldova.

Pagina 5 din 264« Prima...34567...102030...Ultima »