Gaudeamus 2013 – 115.000 de vizitatori în cinci zile
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-2013-115-000-de-persoane-in-cinci-zile/

Numărul vizitatorilor în cele cinci zile ale Târgului Internaţional Gaudeamus 2013 a fost de aproximativ 115.000, faţă de 112.000 la ediţia din 2012, stabilindu-se astfel un nou record în istoria evenimentului, 75% dintre aceştia fiind şi cumpărători de carte.

Un articol de Andrada Văsii|25 noiembrie 2013

Numărul vizitatorilor în cele cinci zile ale Târgului Internaţional Gaudeamus 2013 a fost de aproximativ 115.000, faţă de 112.000 la ediţia din 2012, stabilindu-se astfel un nou record în istoria evenimentului, 75% dintre aceştia fiind şi cumpărători de carte.

Potrivit studiului de trafic realizat pe tot parcursul târgului, suma medie cheltuită de vizitatori la Gaudeamus a fost de 146 de lei, informează organizatorii.

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 – Carte de învăţătură (20 – 24 noiembrie) s-a desfăşurat în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti şi a inclus peste 600 de evenimente – lansări şi prezentări de carte, dezbateri, conferinţe, momente artistice.

Acestea au avut loc la standurile celor aproximativ 400 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie – şi în spaţiile special amenajate de organizator în incintă. Suprafaţa târgului a fost de circa 14.000 mp, aproape de capacitatea maximă a Pavilionului Central Romexpo.

Pe parcursul celor cinci zile au avut loc mai multe proiecte organizate de Radio România.

Astfel, la Târgul Gaudeamus a fost organizată finala celei de-a XI-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, la care au participat opt elevi de liceu, câştigătorii finalelor zonale, organizate pe parcursul acestui an în Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Reşiţa şi Iaşi.

Câştigătorii acestei ediţii au fost: Daniel Chiş (Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanţa) – locul 1, Alexandru Bodog (Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara) – locul 2 şi Marina Ifrim (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi) – locul 3. Premiile acordate de organizatori au constat în sume de bani destinate achiziţiei de cărţi din târg.

Poveşti, concursuri şi lansări la Gaudeamus 2013

De asemenea, Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă” a fost organizat în acest an în parteneriat cu invitatul de onoare al ediţiei, într-o formulă dinamică şi prietenoasă, constituind un adevărat punct de atracţie pentru cei mai tineri vizitatori ai târgului.

Zilnic, la atelierul de creaţie amenajat împreună cu Lego România şi editura Egmont, copiii au ascultat poveşti, au participat la concursuri şi ateliere de creaţie şi au primit numeroase premii constând în cărţi şi reviste oferite de editură şi seturi de construcţie Lego.

Citiţi şi: Gaudeamus 2013 – nouă autori nordici şi reduceri de până la 80%

Proiectul „Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte realizat prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor în cadrul proiectului este constituit din peste 5.000 de volume care, cu sprijinul Radio România Timişoara, vor ajunge în şcolile cu predare în limba română din Valea Timocului (Serbia). De la lansarea acestui proiect, în 2010, peste 78.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi vizitatorilor Gaudeamus, în biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.

La a 20-a ediţie Gaudeamus, 11 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale pe diverse discipline, beneficiari ai bursei „Meritul olimpic internaţional” au fost invitaţi speciali ai târgului şi premiaţi în cadrul proiectului „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României”. Expozanţii care au contribuit la proiectele „Cărţile se întorc acasă” şi „Invitaţi de nota 10: Olimpicii  României” sunt editurile Casa Radio, Corint, Hasefer, Humanitas, Litera, Meteor Press, Nemira, Niculescu, Paralela 45, Polirom, Rao şi Trei.

Gaudeamus 2013

Invitaţii de nota 10: „Olimpicii României” 

Revista Târgului Gaudeamus 2013 (5 numere) a fost realizată într-un tiraj zilnic de 10.000 exemplare, în perioada 18 – 24 noiembrie, de o echipă de studenţi coordonată de Ion Bogdan Lefter. Derulată pe întreg parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, tombola Gaudeamus a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga premii.

Partener privilegiat al ediţiei a fost GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, care, prin intermediul unui stand dedicat literaturii francofone din întreaga lume, a marcat a 20-a aniversare a intrării României în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Nouă autori nordici au sosit în România cu ocazia Târgului Gaudeamus, aceştia fiind invitaţi de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei la Bucureşti. Cele cinci ţări nordice au participat la Gaudeamus 2013 în calitate de invitat de onoare, sub sloganul „Cool Nordic Bucureşti”.

Târgul de carte s-a încheiat oficial duminică, odată cu decernarea premiilor Gaudeamus ediţia 20, notează Mediafax.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte. „Dialogul dintre carte şi radio” durează de 20 de ani, într-o formulă originală prin care Târgul Gaudeamus a devenit unul dintre principalele evenimente de gen pentru piaţa de carte din România.

Foto credit: Gaudeamus 2013

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.