Generalul armatei moarte! / România – Irlanda de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/generalul-armatei-moarte-romania-irlanda-de-nord/

Generalul nostru ar merita din plin un Nobel pentru frumoasa limbă de lemn cu care ne asaltează simţirea şi simţurile.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|13 noiembrie 2014

Generalul armatei moarte / Antrenorul care în ultimul deceniu a asistat mai mult la cumetrii politice decât la fotbal, ne anunţă cu seninătate că în meciul de pe Arena Naţională, Irlanda de Nord porneşte drept favorită. Superstiţiile şi discursurile şablon ar trebui să aibă şi ele limitele lor, dar la noi limitele sunt doar pentru a fi depăşite.

Poţi spune multe despre o echipă sau alta, dar să te predai declarativ în faţa unei echipe naţionale alcătuită majoritar din fotbalişti din ligile a doua şi a treia este echivalentul unei rafale de mitralieră executată metodic în propriile tibii. Nu le contestă nimeni rezultatele bune din această toamnă, însă saltul de la producător de surprize la certitudine se face mai greu în fotbal, aşa că până la finalul campaniei, Irlanda de Nord trebuie să rămână exact acolo unde îi este locul.

Dacă generalul italian din cartea lui Kadare, însoţit de un preot, plecase în Albania să-şi scoată armata de prin morminte anonime şi să o aducă acasă, generalul nostru, aparent mai credincios decât mulţi popi, îşi îngroapă soldaţii înainte ca aceştia să înceapă războiul. Şi dacă tot facem recurs la istorie, nu trebuie să uităm bătălia de acum 29 de ani, de pe decedatul stadion „23 August”, răvăşit la vremea respectivă de celebrele manifestări patriotice destinate zilei de …23 august.

Nu există riscul de a greşi atunci când spun că atât noi, cât şi ei, aveam echipe mult mai bune. Iată o minimă dovadă: România – Lung, Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu, Mateuț, Rednic, Boloni, Klein, Hagi, Coraș (62 Pițurcă); Irlanda de Nord: Jennings, Nicholl, O’Neill, McDonald, Donaghy, Penney (73 Armstrong), McIlroy, McCreery, Stewart (57Worthington), Quinn, Whiteside.

Atunci ne-au învins, acum aflăm că sunt favoriţi pentru omul care trebuie să ne ducă spre victorie. Cu un asemenea optimism altoit în limba de lemn de prun, nu ar trebui să ne mire dacă am afla că mai mulţi oameni au preferat să vadă Vocea României în loc de Naţionala României.

Fanioanele, salariul şi cauzele pierdute

Şi dacă tot am pomenit de meciul de acum 29 de ani îmi permit să introduc şi o scurtă poveste personală. În ciuda eforturilor regimului comunist, spiritul de mic generalulîntreprinzător al românului nu fusese complet înăbuşit în 1985.

Astfel, simţind potenţialul unei afaceri cu miros de bişniţă, pe fondul posibilei euforii provocate de calificarea la mondialul din Mexic, un consătean care prinsese bilet la meciul decisiv cu Irlanda de Nord a investit aproape un salariu în câteva zeci de fanioane.

Cu un ochi la slănină (mica afacere) şi cu altul la făină (pasiunea pentru fotbal) consăteanul a privit disperat cum se scufundă în Marea Irlandei afacerea lui şi calificarea noastră. În săptămânile următoare a încercat în zadar să îşi diminueze pagubele, singurul fanion pe care a reuşit să-l vândă fiind cel din imagine. Încă de pe atunci ofeream şi ultimul leu (de vot încă nu era vorba) pentru cauze pierdute. Hai România!

Epilog

Dacă nu batem Irlanda de Nord, în acest moment al vieţii noastre, există o singură soluţie, desfiinţarea echipei naţionale şi retragerea ei din toate competiţiile.

Foto: Generalul armatei moarte, România – Irlanda de Nord

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.