Generalul armatei moarte! / România – Irlanda de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/generalul-armatei-moarte-romania-irlanda-de-nord/

Generalul nostru ar merita din plin un Nobel pentru frumoasa limbă de lemn cu care ne asaltează simţirea şi simţurile.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|13 noiembrie 2014

Generalul armatei moarte / Antrenorul care în ultimul deceniu a asistat mai mult la cumetrii politice decât la fotbal, ne anunţă cu seninătate că în meciul de pe Arena Naţională, Irlanda de Nord porneşte drept favorită. Superstiţiile şi discursurile şablon ar trebui să aibă şi ele limitele lor, dar la noi limitele sunt doar pentru a fi depăşite.

Poţi spune multe despre o echipă sau alta, dar să te predai declarativ în faţa unei echipe naţionale alcătuită majoritar din fotbalişti din ligile a doua şi a treia este echivalentul unei rafale de mitralieră executată metodic în propriile tibii. Nu le contestă nimeni rezultatele bune din această toamnă, însă saltul de la producător de surprize la certitudine se face mai greu în fotbal, aşa că până la finalul campaniei, Irlanda de Nord trebuie să rămână exact acolo unde îi este locul.

Dacă generalul italian din cartea lui Kadare, însoţit de un preot, plecase în Albania să-şi scoată armata de prin morminte anonime şi să o aducă acasă, generalul nostru, aparent mai credincios decât mulţi popi, îşi îngroapă soldaţii înainte ca aceştia să înceapă războiul. Şi dacă tot facem recurs la istorie, nu trebuie să uităm bătălia de acum 29 de ani, de pe decedatul stadion „23 August”, răvăşit la vremea respectivă de celebrele manifestări patriotice destinate zilei de …23 august.

Nu există riscul de a greşi atunci când spun că atât noi, cât şi ei, aveam echipe mult mai bune. Iată o minimă dovadă: România – Lung, Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu, Mateuț, Rednic, Boloni, Klein, Hagi, Coraș (62 Pițurcă); Irlanda de Nord: Jennings, Nicholl, O’Neill, McDonald, Donaghy, Penney (73 Armstrong), McIlroy, McCreery, Stewart (57Worthington), Quinn, Whiteside.

Atunci ne-au învins, acum aflăm că sunt favoriţi pentru omul care trebuie să ne ducă spre victorie. Cu un asemenea optimism altoit în limba de lemn de prun, nu ar trebui să ne mire dacă am afla că mai mulţi oameni au preferat să vadă Vocea României în loc de Naţionala României.

Fanioanele, salariul şi cauzele pierdute

Şi dacă tot am pomenit de meciul de acum 29 de ani îmi permit să introduc şi o scurtă poveste personală. În ciuda eforturilor regimului comunist, spiritul de mic generalulîntreprinzător al românului nu fusese complet înăbuşit în 1985.

Astfel, simţind potenţialul unei afaceri cu miros de bişniţă, pe fondul posibilei euforii provocate de calificarea la mondialul din Mexic, un consătean care prinsese bilet la meciul decisiv cu Irlanda de Nord a investit aproape un salariu în câteva zeci de fanioane.

Cu un ochi la slănină (mica afacere) şi cu altul la făină (pasiunea pentru fotbal) consăteanul a privit disperat cum se scufundă în Marea Irlandei afacerea lui şi calificarea noastră. În săptămânile următoare a încercat în zadar să îşi diminueze pagubele, singurul fanion pe care a reuşit să-l vândă fiind cel din imagine. Încă de pe atunci ofeream şi ultimul leu (de vot încă nu era vorba) pentru cauze pierdute. Hai România!

Epilog

Dacă nu batem Irlanda de Nord, în acest moment al vieţii noastre, există o singură soluţie, desfiinţarea echipei naţionale şi retragerea ei din toate competiţiile.

Foto: Generalul armatei moarte, România – Irlanda de Nord

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.