Generalul armatei moarte! / România – Irlanda de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/generalul-armatei-moarte-romania-irlanda-de-nord/

Generalul nostru ar merita din plin un Nobel pentru frumoasa limbă de lemn cu care ne asaltează simţirea şi simţurile.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|13 noiembrie 2014

Generalul armatei moarte / Antrenorul care în ultimul deceniu a asistat mai mult la cumetrii politice decât la fotbal, ne anunţă cu seninătate că în meciul de pe Arena Naţională, Irlanda de Nord porneşte drept favorită. Superstiţiile şi discursurile şablon ar trebui să aibă şi ele limitele lor, dar la noi limitele sunt doar pentru a fi depăşite.

Poţi spune multe despre o echipă sau alta, dar să te predai declarativ în faţa unei echipe naţionale alcătuită majoritar din fotbalişti din ligile a doua şi a treia este echivalentul unei rafale de mitralieră executată metodic în propriile tibii. Nu le contestă nimeni rezultatele bune din această toamnă, însă saltul de la producător de surprize la certitudine se face mai greu în fotbal, aşa că până la finalul campaniei, Irlanda de Nord trebuie să rămână exact acolo unde îi este locul.

Dacă generalul italian din cartea lui Kadare, însoţit de un preot, plecase în Albania să-şi scoată armata de prin morminte anonime şi să o aducă acasă, generalul nostru, aparent mai credincios decât mulţi popi, îşi îngroapă soldaţii înainte ca aceştia să înceapă războiul. Şi dacă tot facem recurs la istorie, nu trebuie să uităm bătălia de acum 29 de ani, de pe decedatul stadion „23 August”, răvăşit la vremea respectivă de celebrele manifestări patriotice destinate zilei de …23 august.

Nu există riscul de a greşi atunci când spun că atât noi, cât şi ei, aveam echipe mult mai bune. Iată o minimă dovadă: România – Lung, Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu, Mateuț, Rednic, Boloni, Klein, Hagi, Coraș (62 Pițurcă); Irlanda de Nord: Jennings, Nicholl, O’Neill, McDonald, Donaghy, Penney (73 Armstrong), McIlroy, McCreery, Stewart (57Worthington), Quinn, Whiteside.

Atunci ne-au învins, acum aflăm că sunt favoriţi pentru omul care trebuie să ne ducă spre victorie. Cu un asemenea optimism altoit în limba de lemn de prun, nu ar trebui să ne mire dacă am afla că mai mulţi oameni au preferat să vadă Vocea României în loc de Naţionala României.

Fanioanele, salariul şi cauzele pierdute

Şi dacă tot am pomenit de meciul de acum 29 de ani îmi permit să introduc şi o scurtă poveste personală. În ciuda eforturilor regimului comunist, spiritul de mic generalulîntreprinzător al românului nu fusese complet înăbuşit în 1985.

Astfel, simţind potenţialul unei afaceri cu miros de bişniţă, pe fondul posibilei euforii provocate de calificarea la mondialul din Mexic, un consătean care prinsese bilet la meciul decisiv cu Irlanda de Nord a investit aproape un salariu în câteva zeci de fanioane.

Cu un ochi la slănină (mica afacere) şi cu altul la făină (pasiunea pentru fotbal) consăteanul a privit disperat cum se scufundă în Marea Irlandei afacerea lui şi calificarea noastră. În săptămânile următoare a încercat în zadar să îşi diminueze pagubele, singurul fanion pe care a reuşit să-l vândă fiind cel din imagine. Încă de pe atunci ofeream şi ultimul leu (de vot încă nu era vorba) pentru cauze pierdute. Hai România!

Epilog

Dacă nu batem Irlanda de Nord, în acest moment al vieţii noastre, există o singură soluţie, desfiinţarea echipei naţionale şi retragerea ei din toate competiţiile.

Foto: Generalul armatei moarte, România – Irlanda de Nord

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.