Generaţii sacrificate pe altarul eficienţei / Teatru si fotbal
https://www.ziarulmetropolis.ro/generatii-sacrificate-pe-altarul-eficientei-teatru-si-fotbal/

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|16 octombrie 2014

Cum vin din altă epocă nu pot răspunde aşa. Evident, dacă mă duc la stomatolog vreau eficienţă, cum ar fi să asist la un spectacol desfăşurat în gura mea, cu dinţi care fac salturi mortale peste cleşti aflaţi în şpagat? Dacă merg la teatru vreau spectacol, sincer nici nu îmi dau seama cam cum ar arăta eficienţa în acest caz, deşi pot să-mi închipui o scenă în care toţi actorii îşi declamă rapid şi în acelaşi timp rolurile, pentru ca într-o singură zi să se desfăşoare cât mai multe spectacole.

La fotbal vreau şi spectacol dar şi ceva eficienţă, pentru că spectacolul înfrângerii este unul amar pe care nu-l vreau repetat de foarte multe ori. Profitând de rezultatele momentului, Victor Piţurcă este transformat, de prietenii lui, într-un zeu al eficienţei. Trec peste faptul că oamenii uită că nu demult cu acelaşi comandant echipa era şi inestetică şi ineficientă, şi admit că este cel mai eficient dintre antrenori.

La asta se rezumă totul? Visăm la un stahanovism fotbalistic, cu planul la producţia de puncte depăşit sistematic? Vom povesti peste ani despre statistici, posesie şi cornere? În cazul acesta, de ce să mă uit la fotbal şi nu la un cetăţean care sapă şanţuri, şi el poate fi eficient şi nici măcar nu este plătit cu sute de mii de euro.

Să luăm victoria cu Finlanda. Dacă din întâmplare o generaţie de copii ar fi privit un meci de fotbal în premieră şi se uitau la prima repriză a meciului Finlanda – România, puteam vorbi de o generaţie pierdută pentru fotbal. În cele 45 de minute de chin de la Helsinki nu a existat nici măcar un cârlig care să agaţe un nou membru în marea sectă a iubitorilor de fotbal.

Gicu Dobrin (în violet, normal), pe maidanul/altarul fotbalului românesc

Gicu Dobrin (în violet, normal), pe maidanul/altarul fotbalului românesc

Un chin şi o jale, care mai că te îmbiau pe tine, un suflet tare, să schimbi canalul şi să te uiţi la una dintre emisiunile cu bucătari care au invadat televiziunile (cred că şi aici e o formulă perversă, cu cât avem mai puţină mâncare în frigidere cu atât se înmulţesc emisiunile culinare).

Eficienţa ne răreşte rândurile şi odată cu noi- generaţiile crescute alături de Dobrin, Balaci, Hagi- moare şi fotbalul. Nu e totul pierdut, dar să nu uităm că nici Sânmărtean nu mai e tânăr, îl dor oasele şi uneori sufletul, iar când încearcă să scrie câte o poezie cu piciorul drept, eficienţii de pe margine îi solicită rapoarte de conformitate.

Ilustraţie: Teatru  si fotbal – Pantacruel

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

Pagina 3 din 1112345...10...Ultima »