„Genius: Picasso”. Premiera, în această seară, de la ora 21.00, la National Geographic
https://www.ziarulmetropolis.ro/genius-picasso-premiera-in-aceasta-seara-de-la-ora-21-00-la-national-geographic/

Serialul „Genius: Picasso”, cu Antonio Banderas în rol principal, va avea premiera în această seară, de la ora 21.00, la National Geographic. Al doilea sezon al serialului explorează devotamentul artistului spaniol Pablo Picasso pentru arta sa, contribuţia adusă la arta modernă şi viaţa lui personală tumultoasă.

Un articol de Petre Ivan|23 aprilie 2018

În primul episod al sezonului dedicat pictorului născut pe 25 octombrie 1881 în Málaga, telespectatorii intră în universul acestuia. Pablo Picasso încearcă să atragă atenţia asupra ameninţării crescânde a fascismului în Spania. Tânărul Picasso visează, în acest timp, să devină un mare pictor. Mai întâi, însă, trebuie să-şi găsească vocea.

Difuzat în premieră luni, 23 aprilie, de la ora 21:00, al doilea sezon al serialului din zece părţi (regizate, între alţii de Kenneth Biller şi Ron Howard), nominalizat la premiile Emmy, Globul de Aur, Screen Actors Guild, GENIUL: PICASSO explorează dăruirea expatriatului spaniol pentru arta sa, contribuţia sa la arta modernă şi viaţa sa personală zbuciumată.

Antonio Banderas  readuce la viaţă cariera artistică a lui Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Crispiniano de la Santísima Trinidad Ruiz Picasso. Tânărul Picasso, cel care respinge studiile academice şi se alătură cercului de tineri artişti şi scriitori boemi ce încearcă să găsească succesul în Spania şi Franţa începutului de secol XX,  este interpretat de Alex Rich.

Din distribuţie mai fac parte Maria Jose Bavio, Emma Appleton, Rebecca Calder şi Gabriel Constatin.

 Despre Pablo Picasso

Puţini pictori au fost atât de impresionant de prolifici precum Pablo Picasso. El a fost unul dintre cei mai influenţi şi apreciaţi artişti ai secolului al XX-lea, iar cariera sa s-a extins pe o perioadă de peste 80 de ani din cei 91 de viaţă, timp în care a produs un număr estimat de opere de 50.000.

Firea sa pasională şi spiritul creator nestăvilit au marcat iremediabil viaţa sa personală, care a inclus căsnicii tumultuoase, numeroase aventuri şi alianţe politice şi personale mereu schimbătoare. Reinventându-se constant, Picasso s-a străduit mereu să inoveze şi să împingă limitele expresiei artistice, ajungând să-şi creeze o reputaţie internaţională de geniu.

Foto: Genius: Picasso – Ntional Geographic

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, la Teatrul Mic, sala Studio (Str. Gabroveni nr 57), are loc premiera piesei „Eu sunt propria mea soție”,  de Doug Wright, în regia Teodorei Petre, cu actorul Gabi Costin. Piesa este un One Man Show Gabi Costin care realizează o performanță incredibilă: interpretează aproape 40 de personaje foarte ușor de urmărit și savurat.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.