Dacă pe data de 19 februarie, destinul n-ar fi ales ca el să plece, specialiştii spun că ar fi fost comparabil cu Goethe sau Schiller. Avea 23 de ani…
Un articol de Monica Andronescu|8 august 2022
Ziua de 19 februarie a însemnat durere nu numai la Zürich, unde a murit tânărul care visa la altă lume, ci și în multe alte orașe din Europa, mai mult sau mai puțin legate de scurta sa trecere prin viață. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, afirmă specialiștii din Germania, unde opera lui se bucură în continuare de o reală apreciere și se studiază în continuare la școală, poate că Georg Büchner ar fi ajuns la înălțimile cucerite de mari personalități ale culturii universale.
De la medicină la teatru
Cine era tânărul răpus de boală la 23 de ani? În orice caz, nimeni n-ar fi putut anticipa, la momentul dispariției sale, că Georg Büchner va fi un nume important în istoria teatrului. În anul 1837 el era un savant în ascensiune, căruia i se prevăzuse o carieră strălucită. Doctor al Facultății de Filozofie al Universității din Zürich, titlu obținut în 1836 în urma susținerii lucrării „Despre sistemul nervos la mreană”, tânărul era condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane, printre care destule notabilități. Avea să treacă o vreme până când „Moartea lui Danton”, „Leonce și Lena” și „Woyzeck” aveau să capete un loc în dramaturgia universală. Un loc de prim-plan, câștigat datorită unor calități de forță, remarcate de creatorii din toate timpurile, convingătoare pentru o mulțime de regizori și la două secole de la apariția lor.
Cercetătorul ucis de tifos era mai mult decât un rebel promițător. După ani de suferință, se stingea la 1837, la câteva luni după ce devenise lector la Universitatea din Zürich și având pe masa de lucru, printre mai multe lucrări științifice, și o piesă de teatru intitulată „Woyzeck”, care îndrăznea să aducă în prim-plan personaje din rândurile clasei muncitoare.
Fiu de medic iubitor de ordine, dar nu de o intransigență așa cum vedem în romanele epocii, copilul născut la Goddelau, în 1813 se dovedise de mic o fire reflexivă, care iubește liniștea bibliotecii. Iar cu lumea lui William Shakespeare făcuse cunoștință devreme, în adolescență alăturându-i-se unei societăți de admiratori ai teatrului scris de dramaturgul englez.
Puțin mai târziu, adolescentul a ajuns la Strasbourg ca să studieze medicina. Acolo a descoperit atât literatura franceză, cât și gândirea politică franceză. Acolo a tradus două piese de teatru ale lui Victor Hugo și tot acolo a încolțit, din câte se pare, gândul la o mișcare revoluționară. Acolo ar fi descoperit, prin prisma bolii, și dragostea, logodindu-se în secret cu Minna, fiica pastorului liberal Jakob Jaeglé, în a cărui casă a locuit, recuperându-se după meningită.
În aceeași perioadă s-a născut o societate secretă, după ce ajunsese, pentru a-și continua studiile, la Gießen. N-a trecut mult și, împreună cu teologul Friedrich Ludwig Weidig, a publicat un pamflet la adresa injustiției sociale. Cel din urmă a sfârșit în închisoare, la Darmstadt, dar Büchner a reușit să se întoarcă la Strasbourg. În orașul francez și-a conceput și opera științifică, și încercările literare. În 1835 a apărut prima sa piesă, „Moartea lui Danton”, despre Revoluția franceză, pe care o vedem și astăzi reprezentată pe scenele lumii. A urmat apoi „Lenz”, o nuvelă despre Jakob Reinhold Lenz, un poet romantic, interzisă la scurt timp de la publicare, iar apoi „Leonce și Lena”, text scris inițial pentru un concurs, dar ajuns prea târziu pentru a mai putea participa, o satiră ce ataca într-un fel inedit nobilimea. Parodie provocatoare, piesa atrage și astăzi, punând la încercare și imaginația, și mijloacele creatorilor de teatru.
Cât despre „Woyzeck”, de departe cea mai cunoscută piesă a dramaturgului german, ea exista în formă incompletă, în mai multe variante de lucru, și a fost publicată postum, când a venit timpul pentru înțelegerea valorii textelor büchneriene, a felului în care creația lui se desparte de tradiția literară și îndrăznește să propună o abordare reformatoare, însă una nuanțată, permisivă, ale cărei subtilități vor fi de folos creatorilor interesați să pună în scenă aceste piese care tratează teme deloc comode.
