George Calboreanu şi maeştrii teatrului interbelic
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-calboreanu-si-maestrii-teatrului-interbelic/

Vocea de metal a lui Vraca, gestul discret al lui Tony Bulandra, forţa dramatică a Mariei Filotti – George Calboreanu povesteşte despre maeştrii săi, cei mai cunoscuţi actori din perioada interbelică.

Un articol de Liliana Matei|27 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Născut în 1896, George Calboreanu, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai secolului trecut, a strălucit atât în comedie, cât şi în tragedie. În Bucureşti, a debutat în compania Bulandra. La 30 de ani, juca prima oară pe scena Naționalului, în spectacolul „Vlaicu Vodă”. Avea să rămână angajat al Naționalului bucureştean până la sfârşitul carierei.

În 1966, a publicat în revista „Teatrul” textul „Maeștrii și colegii mei” în care vorbea despre începuturile carierei și despre actorii care i-au fost model. Reproducem un fragment din acest articol:

„După moartea lui State Dragomir, în 1920, am poposit o stagiune la Cluj şi apoi am devenit slujitor statornic al Teatrului Naţional din Bucureşti — după ce jucasem pe scenele celorlalte două Naţionale din provincie.

Aici «domnea» Nottara, marele inegalabil, societar de onoare prin vîrstă, talent şi personalitate, cel care dădea sonorități de harfă cuvîntului pe scena unde ardea totdeauna sub flăcările marilor sale roluri.

Am preluat rolul lui Vlaicu Vodă de la Demetriade — şi am rămas tilular, la cererea lui Davila, care a asistat la premieră bolnav, paralizat, în cărucior.

Apoi, de la Nottara – generos şi dornic să-și ajute colegii tineri – am «moştenit» pe Ştefan din Apus de soare (unul din rolurile cele mai apropiate de sufletul meu) şi Oedip. Se transmiteau solii de generații, se legau decenii prin artă, prin scenă.

Aşa am preluat şi alte roluri ale lui Manolescu, Demetriade. Tot Demetriade mi l-a încredințat pe Hamlet. Dar mai ales am jucat cu multă dragoste în piesele originale. Un amănunt: am jucat rolul principal în 13 piese de N. Iorga şi tot în 13 – de Victor Eftimiu.

Citiţi şi: Birlic, ţinta unei farse clasice din istoria teatrului

Mari actori, azi umbre venerate, reînviate în tablouri şi dulapurile cu amintiri ale muzeului… Silueta fermecătoare a lui Demetriade, intuiția sa scenică, vocea sa vibrantă, emoţională: masivitatea puternică a lui Bulfinski, complexitatea, varietatea lucrurilor pe care le interpreta; umorul sec, discret, precis şi direct al lui Soreanu; umorul copios, de esenţă populară, surprinzător și inventiv al lui Iancu Brezeanu; solemnitatea cu care îşi oficia rolurile Iancu Petrescu; nonşalanța comică a lui Timică; marea disponibilitate scenică, adîncul umanism al lui Bălţăţeanu; forţa dramatică şi disponibilitatea clasicizantă a Mariei Filotti, sinceritatea fermecătoare a Soniei Cluceru…

În peisajul teatral al Bucureștiului din perioada interbelică, înscria mari izbînzi artistice trupa soţilor Bulandra — străluciți actori şi animatori, avînd ca asociați pe Maximilian, Manolescu, Storin.

Un teatru de valoare era şi cel care lucra, ascultînd de bagheta rcgizorală a lui V. I. Popa, sub egida Mariei Ventura. Din cînd în cînd, mai răsărea, îndrăzneață, cîte o nouă trupă, uneori cu spectacole de calitate, dar, condiţiile vremii, dificile, le sileau la un trai de efemeride.

george-calboreanu-174726l

George Calboreanu (1896 – 1986)

Nu simple amintiri ocazionale. Mari personalităţi, servitori credincioși ai publicului românesc, soldaţi neînfricaţi ai primei scene a ţării, dintre care mulţi n-au părăsit-o niciodată. Fiecare dintre ei, printr-o artă unică, inimitabilă, a compus cu migală, cu răbdare, nemistuit decît de patima creaţiei, mozaicul atît de complex și unitar totodată al teatrului românesc.

Îi purtăm moştenire în noi, poate cu o intonaţie a lui Nottara, cu un gest discret al lui Tony Bulandra, cu sonoritatea vocii de metal a lui Vraca. Topiţi în noi, dascăli iluștri, ei nu ne cheamă doar înapoi spre trecut și reverie.

Istoria teatrului românesc e o istorie de luptă şi zbucium, care invită la mers înainte, spre comuniunea cu un public larg, generos, cu care actorii au împărţit inima lor bogată şi totdeauna tînără.”

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto George Calboreanu: cinemarx.ro, cinemagia.ro

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

11
/07
/19

„Cum nu veţi citi aceste rânduri decât când nu voi mai fi eu, pot să-mi permit o sinceritate pe care, oricum aş vrea-o, n-aş putea s-o ajung, ştiind că veţi citi jurnalul acesta fiind eu în viaţă. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale.”

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

Page 1 of 3012345...102030...Last »