George Calboreanu: „Sunt bolnav, de urât!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-calboreanu-sunt-bolnav-de-urat/

George Calboreanu este actorul care a rămas în memoria oamenilor de teatru prin interpretări memorabile, în roluri de tragedie şi dramă: Hamlet, dar mai ales Ştefan cel Mare. Eroul lui Delavrancea întruchipat de Calboreanu nu răspundea prin violenţă şi furie, ci prin curaj şi generozitate.

Un articol de Monica Andrei|12 Iulie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Avea ceva din maiestatea unui patriarh. Degaja nobleţe. A ştiut să comunice prin imobilitate şi tăcere. Era o tăcere ce putea fi curmată de o privire care marca trecerea de la linişte la furtună. Apoi vocea sa devenea un răcnet zguduitor. George Calboreanu știa să păstreze veşnicul anotimp al frumuseţii.

George Calboreanu s-a născut pe 3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu şi a decedat pe 12 iulie 1986, la București. Privindu-i chipul, fruntea bombată, nasul puternic şi gura tăiată energic ar sugera o persoană severă; dar, dacă ne gândim la drumul parcurs de la Turnişor, sat de pe lângă Sibiu, până pe scena Teatrului Naţional, ne dăm seama că avem de-a face cu un om ambiţios, chiar biruitor.

În 67 de ani de teatru a interpretat o enciclopedie de roluri şi o galerie de personaje cu vocea sa inegalabilă şi de neuitat. Nu avea hazul unui actor de comedie. Hazul lui Calboreanu avea ceva mucalit, ponosit, îmbufnat, cârcotaş. Pe lângă rolurile jucate în teatru, se adaugă cele din 11 filme, precum şi sutele de imprimări la radio, ce au îmbogăţit Fonoteca de Aur .

Adevărul este că nu viaţa în luminile rampei ne oboseşte, ci despărţirea de focul lor. Nu freamătul cabinelor şi al culiselor sună tristul semnal al anilor ce s-au scurs, ci tăcerea camerei tale.

Drumul spre teatru începe într-o zi, când ajunge în casa profesorului de la Conservatorul din Iaşi, State Dragomir, care, bolnav fiind, preda cursuri acasă. Calboreanu îşi va aminti peste ani:
„17 februarie 1918 e pentru mine începutul unei vieţi noi. Începutul adevăratei mele vieţi de muncă, de oridine şi disciplină, de control asupra mea (…), eu fiind sculptorul propriului meu lut pe care-l modelam de la zi la zi, dându-i toate formele unei minţi oragnizate… Eu am făcut Conservatorul într-un an şi jumătate. Am intrat în februarie 1918 şi în iunie aceluiaşi an am luat doi ani. În al doilea an, primăvara lui 1919, State Dragomir mi-a dat absolvenţa de patru ani a Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi cu nota 10. I-am avut colegi pe: Costache Antoniu, Ana Sorana Ţopa, Neculai Şubă, Mircea Handoca.” (Teatru, 1986)

Fiind stagiar la teatru, directorul de scenă al Teatrului din Iaşi de atunci, Ştefan Braborescu îl angajează pentru un turneu prin Bucovina, în 1919. Un an mai târziu, pleacă într-un alt turneu prin Ardeal, iar la Cluj, Zaharia Bârsan, o cunoştinţă veche, îl invită la un pahar de vorbe şi un pocal de vin şi semnează contractul pentru următoarea stagiune. „Gheorghe Dima, compozitor şi directorul Conservatorului, avea un pat în camera în care-şi ţinea cartofii şi ceapa pentru iarnă. Mi l-a pus la dispoziţie”, îşi va aminti peste ani George Calboreanu.

Prin rolurile jucate în spectacolele de pe marile scene ale ţării, realizează creaţii memorabile, iar Octavian Goga, ministrul Artelor de atunci, îl premiază. Cu bucurie în suflet şi speranţe noi, actorul pleacă la Viena, la studii. La întoarcere devine angajat al Companiei Bulandra doar pentru două stagiuni. În ziarele capitalei apar cronici unde se consemnează despre timbrul inedit pe care-l are actorul.

În perioada interbelică, dă viaţă numeroaselor personaje din drame pe scenele teratrelor particulare conduse de Dina Cocea şi Maria Filotti, pentru ca apoi, jumătate de veac, să joace numai pe scena Teatrului Naţional.
La 29 de ani devine actorul „Naţionalului” bucureştean unde joacă alături de Aura Buzescu, Sonia Cluceru, Ion Finteşteanu, George Vraca, Nicolae Brancomir, Romald Bulfinski, Ion Manu, Aurel Athanasescu, până la pensionare.

Alecu Popovici: „Se opreau tramvaiele, încremeneau zarurile pe tablele jucătorilor de table, nu se mai sărutau îndrăgostiţii, pe sub felinarele fără bec, atunci când explodau silabele iar Calboreanu spunea: «Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie!» L-am văzut, copil fiind, în «Hamlet», într-o compoziţie din care mai făceau parte Vraca şi Valentineanu. Dacă Nottara l-a jucat pe prinţul Danemarcei cu barbă, Calboreanu l-a jucat cu burtă. L-am văzut şi în Caragiale şi în Tenesse Williams. Masivitatea i-a fost pavăză şi l-a însoţit în filme. Mi-l închipui urcând pe calul alb al unui răzaş şi strigând: «Haideţi, băieţi!» Şi nenumăraţi boieri, vornici, hatmani ai teatrului nostru, răspunzându-i: «Venim!»” (Teatrul 1984)

Când a fost obligat să se pensioneze, unele persoane au împrăştiat zvonul că ar fi bolnav, dar actorul le-a confirmat marea tristeţe care-l rodea prin rostirea obsesivă: „Sunt bolnav, de urât!” Comuniştii îl obligaseră să ia decizia de a se pensiona, iar scena fusese viaţa lui.

Radu Beligan spunea: „Calboreanu este un artist unic care seamănă, ca şi Goethe, cu propria lui statuie.”

Foto cu George Calboreanu: cinemagia.ro

20
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut șansa unei pregătiri excepționale și apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activității în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiștii din România și cei din Europa.

07
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Talent? Har? Inițiere? De mai bine de o sută de ani, critici de artă (și nu numai) din lumea întreagă privesc, discută, comentează opera celui care avea să promoveze esența simbolică a formei, ca manifestare artistică definitorie pentru secolul XX: Constantin Brâncuși (1876-1957).

02
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Fiecare profesie își are reprezentanți memorabili. În cazul diplomației românești, pentru secolul al XX-lea, fără discuție, numele lui Nicolae Titulescu (1882-1941) constituie aproape definiția ei.

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa l-a caracterizat un exeget pe cel născut în 1896 la Slatina și mort în exil la Madrid în 1961. Viața lui rămâne o pildă de felul cum se formau odinioară intelectualii în spațiul românesc, unde înzestrarea personală era susținută de instituțiile statului, unde afirmarea se făcea pe temeiul valorii personale. În plus, ca mulți alții, A.B. a rămas, după Al Doilea Război Mondial, în străinătate și datorită unui serios bagaj intelectual a reușit să se impună în cultura țării gazdă (păstrându-și însă până la moarte cetățenia română).

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică și celor siliți să se refugieze în afara țării. E și cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

28
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când diplomația românească a beneficiat de prezența unor profesioniști desăvârșiți, erudiți de proeminență europeană. Constantin Karadja provenea din familia domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Karadja. Tatăl său, Ioan, diplomat de carieră, s-a aflat în serviciul Porții Otomane, în primul rând în țările nordice. Acolo și-a cunoscut și soția, pe suedeza Marie Louise Smith.

18
/10
/17

Personalități din lumea culturală românească au transmis mesaje emoționante la moartea actriței Olga Tudorache,. "Doamna Olga, ... Vă iubesc. Mulțumesc. Dumnezeu să vă țină sufletul în palma Lui!", a scris Oana Pellea pe pagina sa de facebook. "În semn de omagiu, Sala Mare a Teatrului Metropolis se va numi Sala Olga Tudorache”, a anunțat, la rândul său, directorul acestei instituții, George Ivașcu.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securității; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franța.

01
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraționar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicații de ce a fost așa, numeroasele mărturii publicate după revoluție dau măsura acestei cumplite experiențe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.

Page 1 of 2512345...1020...Last »