George Clooney s-a căsătorit cu avocata Amal Alamuddin, la Veneţia – „nunta anului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-clooney-s-a-casatorit-cu-avocata-amal-alamuddin-la-venetia-nunta-anului/

Actorul american George Clooney, unul dintre cei mai faimoşi burlaci din lume, şi avocata britanică Amal Alamuddin s-au căsătorit într-o ceremonie organizată sâmbătă seară, la Veneţia, evenimentul fiind catalogat de presa internaţională drept „nunta anului”.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2014

„George Clooney şi Amal Alamuddin s-au căsătorit sâmbătă, 27 septembrie, într-o ceremonie privată în Veneţia, Italia”, a declarat agentul actorului, conform The Hollywood Reporter. Ceremonia a avut loc la Hotelul Aman din apropierea faimosului Canal Grande şi a fost confirmată oficial de agentul lui George Clooney, notează Mediafax.

Potrivit bbc.com, zeci de vedete au fost văzute sâmbătă pe canalele oraşului italian, fiind invitate la nunta lui George Clooney, în vârstă de 53 de ani, cu Amal Alamuddin, în vârstă de 36 de ani.

Printre vedetele apropiate cineastului american, care au ajuns la Veneţia începând de vineri, se numără top modelul Cindy Crawford şi soţul ei, Rande Gerber, cel care a îndeplinit şi rolul de cavaler de onoare al lui Clooney, actorul Matt Damon şi soţia lui, Luciana Barroso, actorul Bill Murray, vocalistul trupei U2, Bono, actriţa Ellen Barkin, care a jucat alături de Clooney în pelicula „Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13”, şi Anna Wintour, redactorul-şef al ediţiei americane a revistei Vogue.

Ambarcaţiunea cu care George Clooney se îndrepta, sâmbătă, spre Hotelul Aman, unde urma să aibă loc nunta, a fost blocată pentru mai multe minute, pe Canal Grande, de trecerea mai multor vase de mari dimensiuni.

Această întârziere a permis zecilor de bărci cu fotografi să-l ajungă din urmă pe actorul american, considerat „cel mai dorit burlac al planetei”. O barcă a Poliţiei veneţiene a încercat în zadar să ţină paparazzi la distanţă.

Amal Alamuddin a fost văzută în public ultima dată vineri, pe Canal Grande, alături de George Clooney.

S-au logoodit în aprilie

Avocata britanică de origine libaneză şi cineastul american s-au logodit în aprilie. Alamuddin l-a întâlnit pe Clooney prin intermediul activităţii ei profesionale. Aceasta este prima căsătorie pentru Amal Alamuddin, în timp ce George Clooney a mai fost căsătorit cu actriţa Talia Balsam, în perioada 1989 şi 1993.

Clooney a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul „Salvamarii/ Baywatch” Krista Allen. George Clooney

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din „Syriana”, şi un altul pentru cel mai bun film, ca producător al peliculei „Argo”. Pe lângă implicarea majoră în industria cinematografică, Clooney s-a dedicat şi unor cauze umanitare, cum este războiul civil din Darfur, Sudan.

Avocata Amal Alamuddin, specializată în drepturile omului, i-a avut printre clienţi pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, şi pe fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko.

Alegerea Veneţiei ca loc de desfăşurare a ceremoniei nupţiale nu este o supriză, George Clooney fiind un vizitator obişnuit al oraşului lagună, datorită festivalului de film organizat la Veneţia. Actorul deţine şi o vilă pe malul lacului Como, la nord de la Milano.

În ciuda perioadei destul de lungi în care s-a tot vorbit despre eveniment, interesul publicului pentru căsătoria lui Clooney a fost foarte vizibilă pe reţelele de socializare online.

„George Clooney s-a însurat. Bărbaţii heterosexuali ai planetei răsuflă uşuraţi. Restul lumii este în doliu”, a glumit un utilizator al platformei Twitter, potrivit bbc.com.

Foto: George Clooney şi Amal Alamuddin – cinemagia, facebook

01
/05
/15

Filmul The Russian Woodpecker/ Ciocănitoarea rusească, regizat de Chad Gracia, a câștigat Trofeul Cinepolitica 2015. Surprinzător și complex, filmul merge pe urmele teoriei unui excentric artist ucrainean care susține că în spatele exploziei de la Cernobîl există un motiv întunecat, care implică serviciile secrete sovietice și o instalație militară poreclită „Ciocănitoarea rusească”.

01
/05
/15

The Cut, cel mai recent film in regia lui Fatih Akin, cu Tahar Rahim in rolul principal (Un prophete), spune povestea unui supravietuitor al genocidului armenilor de la inceputul secolului XX, care porneste in cautarea fetitelor sale disparute in timpul masacrului. Filmul va avea premiera in Romania vineri, 8 mai, si este distribuit de Independenta Film.

30
/04
/15

Primăria Sectorului 3 îi invită pe cetățenii săi la un nou program cultural dedicat Sărbătorilor de 1 și 2 mai organizate prin Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3. Cele două evenimente vor avea loc în ParculTitan-Parcul Artelor și reunesc nume importante ale muzicii și dansului românesc de diferite genuri.

30
/04
/15

Debutul în regie al lui Vlad Păunescu, lungmetrajul “LIVE” va fi lansat de Castel Film în cinematografele din România pe 15 mai.Pelicula îi are în distribuție pe actorii Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Adrian Titieni, Doru Ana, Claudiu Bleonț, Andrei Huțuleac.

29
/04
/15

La Teatrelli, regizorul Gelu Colceag a țesut din cuvintele scrise de Neil Simon pânza durabilă a unui spectacol la care se râde pe îndelete, ca la orice comedie, și se tace profund, ca în fața oricărei drame bine-cunoscute din viața adevărată.

29
/04
/15

Teatrul Clasic ''Ioan Slavici'' Arad va susţine, în luna mai, o microstagiune la Teatrul Odeon Bucureşti. Publicul din capitală va putea viziona trei dintre cele mai de succes producţii din repertoriul actorilor arădeni: ''Reunificarea celor două Corei'', de Joël Pommerat, regizat de Radu-Alexandru Nica, '' Cerc oglinda transformare'', de Annie Baker, în regia lui Cristian Juncu şi „Perplex”, de Marius von Mayenburg, regizat de Theodor Cristian Popescu.