George Constantin, vulcanul sentimentelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-constantin-vulcanul-sentimentelor/

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horaţiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 Decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În iunie 1983, Fănuș Neagu publica în revista ,,Teatrul” un portret al lui George Constantin, actorul despre care Lucian Pintilie spunea că este ,,un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”.

Reproducem integral textul ,,Prietenii mei, actorii”, semnat de Fănuș Neagu:

Când toamna-și aduce chervanale în București și mori fantastice încep să rupă mătasea cerului de deasupra Dîmboviței și să semene mireasmă amară pe străzile marelui oraș, încerc în inimă bucurie fără astîmpăr la gîndul întîlnirii cu George Constantin.

În întunericul moale al sălii de teatru, întuneric colindat de mistere și plin de nădejdi, ca noaptea din ajunul sărbătorilor de iarnă, ochii mei fixează rîul de lemn al scenei, lacomi, nerăbdători. Știu și nu știu că mă aflu în marginea unui tărîm închegat de vrăji, în aer plutește o neliniște ca-n preajma întrupării Cuvîntului, iarba perdelelor de catifea tremură, speriată de-o pală de vînt necunoscut, privesc și aștept, vreau ca sunetul gongului să-mi toarne vin în sînge – și cînd ploaia de bronz stîrnită din nevăzut îmi inundă ființa, luna-și despletește părul de aur pe umerii mei și unda rîului de lemn începe să umble. În scenă a intrat George, pereții lumii sînt albaștri, e vară pe toată întinderea cîmpiei din suflet și viața este iubire și triumf, cîntată, poate, de cel mai mare actor al nostru.

George Constantin e mereu o făgăduială scumpă și un leac al durerii. Jucîndu-l pe Prospero, uzurpatul duce al Milanului, el s-a pătruns, de la marele Will, de cea mai înaltă minune înscrisă pe sabia firii: „mîhnirea roade frumusețea”, iar „viața noastră e din plămada viselor făcută”. De aceea poate rîde primejdios de puternic, de bogat și fericit. Cînd rîde George, scena se schimbă într-un templu, marmura soarbe lumini; Timpul pare că se-ndoaie cu-nsuflețire spre pămînt și la un geam pe care se scurge ploaia apar nimfele, secerătorii, Isis, Ceres, Junona și Ariel. Strecurat de sub răsărituri de gheață-mpurpurată de colinde, glasul lui adună cerul lîngă bariere de coral:

… „Duhuri da, eu le-am chemat

Din lumea lor, spre a da trup și viață

Închipuirii mele…”

Ca artist, George e un complot de motive oceanice – tălăzuire largă, necuprinsă, zbor abisal în adîncimi înfricoșate – peste care plutesc porunci și sfărîmări biblice, toate căutînd osia verticală a lumii. El e un vers din Shakespeare și o pagină din Dostoievski, căci jocul lui magic sedus parcă numai de inima nopților cu vifor, în care moartea caută deziluzia și osînda, iar viața acoperă cu boare de primăvară și melancolii de septembrie prunduri de adevăr, golful iubirii ori întîmplări nemernice, ne smulge din odgoanele preacucerniciei și preafrumoasei blazări, silindu-ne să rostim, după împrejurări: „Deznădejde, ce limpede e chipul tău!” sau: „Toți avem dreptul la întoarceri în veninul speranței”.

george-constantin-437197l-poza

George Constantin (1933 – 1994)

George are forța de a fi zăbala (de argint sau de fier, tot zăbală), și neîndurătoarea încredere în țărmuri vii (Iona de Marin Sorescu), disprețul, ca un polei pe ramuri (Bătrînul din Jocul vieții și al morții… de Lovinescu), pînda lacomă, coborîrea în infernul perpendicular pe biserică și pe tunet (bătrînul Karamazov), rugăciunea de slavă: mulțumescu-ți ție, Doamne, pentru ciomagul învelit în flori, fiindcă, la urma urmelor, putea fi învelit în ceva și mai rău (Higgins din Pygmalion) – adică o domnie și un noian de patimi născînd și înviind zidiri, stele fixe într-un peisaj al splendorii.

Păcatul nostru, al amîndurora (hai să-l luăm pe umeri cum luăm și vremea), e că n-am fost lăsați să ne punem sufletul pereche și să adunăm o comoară de gânduri. Viscolul mînuit de-un cămătar prost.

Și totuși, într-un septembrie ne vom împlini cu noroc și ne vom legăna în hamacuri sub nucul din via lui atîrnînd pe-o frunte de lac dulce.

Articolul lui Fănuș Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“. 

 

Foto cu George Constantin: cinemagia.ro

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »