George Constantin, vulcanul sentimentelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-constantin-vulcanul-sentimentelor/

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horaţiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În iunie 1983, Fănuș Neagu publica în revista ,,Teatrul” un portret al lui George Constantin, actorul despre care Lucian Pintilie spunea că este ,,un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”.

Reproducem integral textul ,,Prietenii mei, actorii”, semnat de Fănuș Neagu:

Când toamna-și aduce chervanale în București și mori fantastice încep să rupă mătasea cerului de deasupra Dîmboviței și să semene mireasmă amară pe străzile marelui oraș, încerc în inimă bucurie fără astîmpăr la gîndul întîlnirii cu George Constantin.

În întunericul moale al sălii de teatru, întuneric colindat de mistere și plin de nădejdi, ca noaptea din ajunul sărbătorilor de iarnă, ochii mei fixează rîul de lemn al scenei, lacomi, nerăbdători. Știu și nu știu că mă aflu în marginea unui tărîm închegat de vrăji, în aer plutește o neliniște ca-n preajma întrupării Cuvîntului, iarba perdelelor de catifea tremură, speriată de-o pală de vînt necunoscut, privesc și aștept, vreau ca sunetul gongului să-mi toarne vin în sînge – și cînd ploaia de bronz stîrnită din nevăzut îmi inundă ființa, luna-și despletește părul de aur pe umerii mei și unda rîului de lemn începe să umble. În scenă a intrat George, pereții lumii sînt albaștri, e vară pe toată întinderea cîmpiei din suflet și viața este iubire și triumf, cîntată, poate, de cel mai mare actor al nostru.

George Constantin e mereu o făgăduială scumpă și un leac al durerii. Jucîndu-l pe Prospero, uzurpatul duce al Milanului, el s-a pătruns, de la marele Will, de cea mai înaltă minune înscrisă pe sabia firii: „mîhnirea roade frumusețea”, iar „viața noastră e din plămada viselor făcută”. De aceea poate rîde primejdios de puternic, de bogat și fericit. Cînd rîde George, scena se schimbă într-un templu, marmura soarbe lumini; Timpul pare că se-ndoaie cu-nsuflețire spre pămînt și la un geam pe care se scurge ploaia apar nimfele, secerătorii, Isis, Ceres, Junona și Ariel. Strecurat de sub răsărituri de gheață-mpurpurată de colinde, glasul lui adună cerul lîngă bariere de coral:

… „Duhuri da, eu le-am chemat

Din lumea lor, spre a da trup și viață

Închipuirii mele…”

Ca artist, George e un complot de motive oceanice – tălăzuire largă, necuprinsă, zbor abisal în adîncimi înfricoșate – peste care plutesc porunci și sfărîmări biblice, toate căutînd osia verticală a lumii. El e un vers din Shakespeare și o pagină din Dostoievski, căci jocul lui magic sedus parcă numai de inima nopților cu vifor, în care moartea caută deziluzia și osînda, iar viața acoperă cu boare de primăvară și melancolii de septembrie prunduri de adevăr, golful iubirii ori întîmplări nemernice, ne smulge din odgoanele preacucerniciei și preafrumoasei blazări, silindu-ne să rostim, după împrejurări: „Deznădejde, ce limpede e chipul tău!” sau: „Toți avem dreptul la întoarceri în veninul speranței”.

george-constantin-437197l-poza

George Constantin (1933 – 1994)

George are forța de a fi zăbala (de argint sau de fier, tot zăbală), și neîndurătoarea încredere în țărmuri vii (Iona de Marin Sorescu), disprețul, ca un polei pe ramuri (Bătrînul din Jocul vieții și al morții… de Lovinescu), pînda lacomă, coborîrea în infernul perpendicular pe biserică și pe tunet (bătrînul Karamazov), rugăciunea de slavă: mulțumescu-ți ție, Doamne, pentru ciomagul învelit în flori, fiindcă, la urma urmelor, putea fi învelit în ceva și mai rău (Higgins din Pygmalion) – adică o domnie și un noian de patimi născînd și înviind zidiri, stele fixe într-un peisaj al splendorii.

Păcatul nostru, al amîndurora (hai să-l luăm pe umeri cum luăm și vremea), e că n-am fost lăsați să ne punem sufletul pereche și să adunăm o comoară de gânduri. Viscolul mînuit de-un cămătar prost.

Și totuși, într-un septembrie ne vom împlini cu noroc și ne vom legăna în hamacuri sub nucul din via lui atîrnînd pe-o frunte de lac dulce.

Articolul lui Fănuș Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“. 

 

Foto cu George Constantin: cinemagia.ro

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

10
/10
/22

Romeo Pop a fost actor al Teatrului Bulandra timp de 27 de ani. Născut la Aiud în 1952, a absolvit UNATC în 1975 la clasa marelui Octavian Cotescu. În 2007, la inițiativa sa și a lui George Ivașcu, se deschidea Teatrul Metropolis din București.

08
/10
/22

Ion Țuculescu este pictorul care a învățat singur să picteze studiind tablouri, obiecte create de meșteri populari, răniți de război, țărănci care muncesc la câmp și atâtea alte ființe și lucruri demne de a fi descoperite.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.