George Enescu – cele mai importante momente din viața unui geniu
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-cele-mai-importante-momente-din-viata-unui-geniu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE ”Viaţa mea toată am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea este pusă la dispoziţia lumii întregi”. Aşa se definea în 1936 marele compozitor şi interpret George Enescu (1881-1955).

Un articol de Georgeta Filitti|11 iulie 2017

La 5 ani, micul moldovean compunea prima piesă pentru vioară și pian intitulată Țara românească. Așa cum restul oamenilor au nevoie de aer ca să trăiască, cel alintat de familie cu numele de Jurjac avea nevoie de muzică, de universul sunetelor.

Din fericire, profesorul Eduard Caudella, de la Iași, apoi cei de la Conservatorul din Viena, între care J. Hellmesburger junior, au înțeles imediat că se află în fața unui copil minune și l-au tratat ca atare. Se vorbea atunci, în 1890, de ”un Mozart român”. Își desăvârșește pregătirea muzicală la Paris, avându-i ca profesori, între alții, pe Jules Massenet și G. Fauré. Are 17 ani când i se cântă, cu orchestra Colonne, Poema română. În 1899 dobândește Marele premiu al Conservatorului din Paris; în același an își cumpără o vioară Stradivarius (și cu ajutorul unei subscripții publice din țară).

E lansat în lumea artei de marea pianistă Elena Bibescu, cea care avea un salon faimos în capitala Franței. Își împarte timpul între Paris și București, dând concerte alături de J. Thibaud, Elena Bibescu, Dim. Dinicu, Th. Fuchs, DallʹOrso, Pablo Casals, Saint Saens etc. În 1902 debutează la Berlin; în același an devine membru al Societății compozitorilor francezi. La București desfășoară o activitate concertistică excepțională. La 15 martie 1903 organizează un spectacol de gală pentru a marca cel de al 150-lea concert al său. La sfârșitul anului își face debutul la Londra. Uimitoarea sa putere de muncă îi îngăduie să formeze un trio, apoi un cvartet, cu care oferă concerte în marile capitale europene.

Concomitent face parte din juriul Conservatorului din Paris, are prime audiții în marile săli de concert. Din 1913 se decernează premiul George Enescu pentru compoziție. Donează parte din onorariile sale pentru dotarea Ateneului Român cu o orgă. Toată activitatea concertistică este dublată de o creație componistică de excepție. Efectuează turnee în Belgia, Italia, Rusia, Olanda, Germania, Ungaria, Spania, Portugalia  iar mari orchestre din SUA includ în repertoriul lor lucrări ale sale. La București au loc concerte în exclusivitate cu operele sale. Unele au scop caritativ. Este prețuit și susținut de regina Elisabeta. Se implică în efortul de înființare a Operei române. În 1915 inițiază ciclul de opt concerte consacrate Istoriei viorii și întreprinde turnee în întreaga țară.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

După izbucnirea Primului Război Mondial, George Enescu participă neobosit la opera de susținere morală a suferinzilor. Concertează în spitale, sanatorii; pleacă la Iași, unde organizează orchestra Teatrului Național, apoi Societatea simfonică ce îi va purta numele. Când revin vremurile de pace, muzicianul continuă aceeași inegalabilă activitate interpretativă și de creație. În 1920 devine președintele Uniunii Compozitorilor Români, reia seria turneelor internaționale, incluzând (din 1923) SUA și Canada. În acest timp, la Tețcani, moșia Marucăi Cantacuzino, cea care, în 1937, îi va deveni soție, începe să lucreze la creația sa capitală, opera Oedip. Face parte din Asociația laureaților Conservatorului din Paris și din Clubul International House (New York). Începe să țină, din 1928, în străinătate, cursuri de interpretare pentru vioară. Tot atunci îi devine elev, la Sinaia, Yehudi Menuhin.

În 1929 e membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris iar peste doi ani e ales rector al Academiei de Muzică din București. În 1932 devine membru al Academiei Române.

Concerte în țară și străinătate, cursuri, activitate dirijorală se succed într-un ritm amețitor; când izbucnește Al Doilea Război Mondial, George Enescu se dedică în același spirit umanitar celor aflați în nevoie: cântă pentru răniți, ajută bănește bolnavi, muzicieni șomeri, participă masiv la opere de binefacere. Numele său e celebru în străinătate în asemenea măsură încât BBC îi consacră, la aniversarea din 1941, o întreagă emisiune.

George Enescu a părăsit România în 1946, continuând o carieră triumfală în Occident, chiar dacă străbătută de privațiuni. S-a stins la Paris în mai 1955. Palatul Cantacuzino, donat de soția sa pentru a deveni Muzeul muzicii George Enescu, își așteaptă încă menirea dispusă de generoasa femeie.

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.