George Enescu – cele mai importante momente din viața unui geniu
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-cele-mai-importante-momente-din-viata-unui-geniu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE ”Viaţa mea toată am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea este pusă la dispoziţia lumii întregi”. Aşa se definea în 1936 marele compozitor şi interpret George Enescu (1881-1955).

Un articol de Georgeta Filitti|11 iulie 2017

La 5 ani, micul moldovean compunea prima piesă pentru vioară și pian intitulată Țara românească. Așa cum restul oamenilor au nevoie de aer ca să trăiască, cel alintat de familie cu numele de Jurjac avea nevoie de muzică, de universul sunetelor.

Din fericire, profesorul Eduard Caudella, de la Iași, apoi cei de la Conservatorul din Viena, între care J. Hellmesburger junior, au înțeles imediat că se află în fața unui copil minune și l-au tratat ca atare. Se vorbea atunci, în 1890, de ”un Mozart român”. Își desăvârșește pregătirea muzicală la Paris, avându-i ca profesori, între alții, pe Jules Massenet și G. Fauré. Are 17 ani când i se cântă, cu orchestra Colonne, Poema română. În 1899 dobândește Marele premiu al Conservatorului din Paris; în același an își cumpără o vioară Stradivarius (și cu ajutorul unei subscripții publice din țară).

E lansat în lumea artei de marea pianistă Elena Bibescu, cea care avea un salon faimos în capitala Franței. Își împarte timpul între Paris și București, dând concerte alături de J. Thibaud, Elena Bibescu, Dim. Dinicu, Th. Fuchs, DallʹOrso, Pablo Casals, Saint Saens etc. În 1902 debutează la Berlin; în același an devine membru al Societății compozitorilor francezi. La București desfășoară o activitate concertistică excepțională. La 15 martie 1903 organizează un spectacol de gală pentru a marca cel de al 150-lea concert al său. La sfârșitul anului își face debutul la Londra. Uimitoarea sa putere de muncă îi îngăduie să formeze un trio, apoi un cvartet, cu care oferă concerte în marile capitale europene.

Concomitent face parte din juriul Conservatorului din Paris, are prime audiții în marile săli de concert. Din 1913 se decernează premiul George Enescu pentru compoziție. Donează parte din onorariile sale pentru dotarea Ateneului Român cu o orgă. Toată activitatea concertistică este dublată de o creație componistică de excepție. Efectuează turnee în Belgia, Italia, Rusia, Olanda, Germania, Ungaria, Spania, Portugalia  iar mari orchestre din SUA includ în repertoriul lor lucrări ale sale. La București au loc concerte în exclusivitate cu operele sale. Unele au scop caritativ. Este prețuit și susținut de regina Elisabeta. Se implică în efortul de înființare a Operei române. În 1915 inițiază ciclul de opt concerte consacrate Istoriei viorii și întreprinde turnee în întreaga țară.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

După izbucnirea Primului Război Mondial, George Enescu participă neobosit la opera de susținere morală a suferinzilor. Concertează în spitale, sanatorii; pleacă la Iași, unde organizează orchestra Teatrului Național, apoi Societatea simfonică ce îi va purta numele. Când revin vremurile de pace, muzicianul continuă aceeași inegalabilă activitate interpretativă și de creație. În 1920 devine președintele Uniunii Compozitorilor Români, reia seria turneelor internaționale, incluzând (din 1923) SUA și Canada. În acest timp, la Tețcani, moșia Marucăi Cantacuzino, cea care, în 1937, îi va deveni soție, începe să lucreze la creația sa capitală, opera Oedip. Face parte din Asociația laureaților Conservatorului din Paris și din Clubul International House (New York). Începe să țină, din 1928, în străinătate, cursuri de interpretare pentru vioară. Tot atunci îi devine elev, la Sinaia, Yehudi Menuhin.

În 1929 e membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris iar peste doi ani e ales rector al Academiei de Muzică din București. În 1932 devine membru al Academiei Române.

Concerte în țară și străinătate, cursuri, activitate dirijorală se succed într-un ritm amețitor; când izbucnește Al Doilea Război Mondial, George Enescu se dedică în același spirit umanitar celor aflați în nevoie: cântă pentru răniți, ajută bănește bolnavi, muzicieni șomeri, participă masiv la opere de binefacere. Numele său e celebru în străinătate în asemenea măsură încât BBC îi consacră, la aniversarea din 1941, o întreagă emisiune.

George Enescu a părăsit România în 1946, continuând o carieră triumfală în Occident, chiar dacă străbătută de privațiuni. S-a stins la Paris în mai 1955. Palatul Cantacuzino, donat de soția sa pentru a deveni Muzeul muzicii George Enescu, își așteaptă încă menirea dispusă de generoasa femeie.

15
/02
/21

Duhurile casei sunt printre cele mai vechi și mai răspândite forme de protecție pe care oamenii și-au creat-o în virtutea felului de a privi lumea. Vă propunem o incursiune în mitologia autohtonă, alături de etnologul Antoneta Olteanu, lector al Fundației Calea Victoriei.

12
/02
/21

Un anumit fel de armonie în societate, cosmopolitism, dar și un cert tradiționalism. Deschidere față de nou, dar nu una care să alunge tihna ce domnește într-un oraș ce respiră într-un ritm al lui. Muzică și culoare – ele au fost întotdeauna ale Vienei, spațiu asociat pe veci cu spiritul european.

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

15
/01
/21

OAMENII MUZICII Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus MOZART. Sau Wolfgang Amadé, cum s-a semnat mai apoi (Amadeus i s-a spus doar postum). 27 ian. 1756 – 5 dec. 1791. Uitaţi tot comerţul din jurul „brandului” Mozart. Ignoraţi tot ce aţi auzit din zbor despre el. Pur şi simplu descoperiţi-l. Și îndrăgostiţi-vă.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

10
/12
/20

OAMENII MUZICII În secolul 19, coloana sonoră a aristocrației vieneze era valsul, iar Regele valsului a fost Johann Strauss II. Faima uriașă de care s-a bucurat încă din tinerețe a stârnit furia tatălui său, el însuși compozitor celebru. Descoperiți-l pe Strauss fiul - garantat vă va da o stare bună, și poate nici nu veți putea rămâne pe scaun...