George Enescu, în interviuri publicate în presa românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-in-interviuri-publicate-in-presa-romaneasca/

George Enescu a acordat mai multe interviuri, între 1898 şi 1946, în care şi-a dezvăluit viziunea faţă de viaţă şi faţă de muzică. Ziarul Metropolis vă prezintă câteva dintre declaraţiile deosebit de interesante făcute de muzician.

Compozitoarea şi muzicoloaga Laura Manolache a făcut o extraordinară muncă de cercetare pentru a descoperi consemnarea în presă a convorbirilor lui George Enescu. Rezultatul acestei cercetări: cartea „George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, 2 vol. (1988, 1991 – Premiul UCMR 1988, ediţia a II-a, 2005)“.

Pentru că mâine începe Festivalul Internaţional „George Enescu“ (1-28 septembrie, Bucureşti), Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiţi spiritul ales al marelui muzician.

În 1898, în anul primului său mare succes la concertele pariziene „Colonne”, cotidianul bucureştean de limbă franceză „L’Indépendance roumaine“ îi solicită lui George Enescu cel dintâi interviu în presa românească.

George Enescu şi determinarea unui adolescent

„Nici pletele lui Absalom căzând în bucle lungi pe umeri, nici pantaloni scurţi cu haină de catifea în culori dulci, în sfârşit nimic din ţinuta obligatorie a micului miracol care se cramponează de copilărie. Nu, d[omnu]l Enescu este un flăcău înalt şi frumos, de şaisprezece ani, îmbrăcat obişnuit şi care nu se ruşinează de vârsta sa. Are fruntea înaltă, ochii blânzi şi gesturile încă timide ale adolescentului precoce. Întrebărilor mele, puse cu blândeţe, el le răspunde totuşi cu foarte multă bunăvoinţă, într-o franceză excelentă şi cu o mare claritate a exprimării“.

Aşa începea textul interviului din „L’Indépendance roumaine“, iar la o întrebare banală, George Enescu, pe atunci în vârstă de 16 ani, răspundea cu o hotărâre care îi contura, deja, portretul: „- Şi după ce veţi termina Conservatorul la Paris, ce veţi face?“. „Voi studia, mai mult, mereu. Intenţionez să merg la Berlin. Omul are totdeauna ceva de învăţat, vedeţi dumneavoastră, şi, dacă i-ar fi dat să trăiască încă o viaţă, tot n-ar termina de învăţat“.

Volumul Laurei Manolache reuneşte interviurile acordate de George Enescu reprezentanţilor presei româneşti (cea apărută în România – în limbile română, maghiară, germană şi franceză – şi cea de limbă română din străinătate) şi parcurge, prin cele 157 de texte cuprinse, perioada dintre debutul artistic al muzicianului (1898) şi momentul plecării sale definitive din ţară (1946).

George Enescu. Interviuri acordate presei româneşti, coperta volumului

Printre publicaţiile cărora George Enescu le-a acordat interviuri s-au numărat Universul, Steagul, Revista noastră, Teatrul de mâine, Scena, Luptătorul, Curierul artelor, Izbânda noastră, Ilustraţia, Adevărul, Politica, Revista muzicală, Facla, Dimineaţa, Gazeta medicală, România liberă, Scânteia, Era nouă, Graiul nou ş.a.

Iată câteva dintre declaraţiile lui George Enescu:

● „Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă ştiu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru, se cuprind şi bunătatea şi loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem”.

● „Odihneşte-te de muncă prin muncă!”

● „Când văd că aici se face ceva pentru ţara mea, eu nu ştiu ce e oboseala. Viaţa mea toată mi-am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea e pusă la dispoziţia lumii întregi. Lumea însă trebuie să cunoască ţara mea aşa cum e. Peste tot unde mă duc, eu nu uit că aceasta e prima mea datorie”.

● „Îmi iubesc pământul natal, nu pot sta nicăieri, printre străini, mai mult de două luni, paşii mei pornesc singuri înapoi spre ţara mea de care mi-e dor, mi-e dor”.

● „De Moldova mă simt legat prin toate fibrele mele. Legătura mea cu pământul, cu cerul şi apele Moldovei nimic nu o poate deznoda. În molcomul peisaj moldovean, printre oamenii cuviincioşi, de discretă nobleţă sufletească ai acestei blagoslovite provincii, mă simt ca în cel mai prielnic mediu. Mă simt înfrăţit cu tot ce este moldovean”.

„Romantic şi clasic prin instinct, m-am străduit să împreunez, în toate lucrările mele, o formă de echilibru care îşi are linia ei lăuntrică bine definită”.

George Enescu

● „Negrii sunt un popor foarte copilăros […]. Sunt nişte pianişti admirabili.”; „Apariţia jazzului a adus influenţa ritmului sălbatic, primitiv, care explică această reacţie brutală după război. Ca orice nouă manifestare, ea este interesantă, dar trecătoare”.

● „Dar vai! Dinu Lipatti ne-a părăsit de timpuriu; era român, şi în plus era finul meu. […] Când am putut, în sfârşit, pentru prima oară să-l strâng în braţe, finul meu avea patru ani, umbla şi vorbea. În scurt timp a făcut progrese surprinzătoare. Îmi devenise infinit de simpatic, văzându-l cum şovăie în faţa mai multor vocaţii; am crezut un timp că va deveni violonist. A terminat şi clasele de teorie, dovedindu-se deosebit de înzestrat pentru compoziţie. În cele din urmă ajunsese minunatul pianist pe care l-am aplaudat cu toţii. Ah! Cum ştia el să cânte Suitele de Bach!”.

● „Muzica românească e complexă, foarte întunecată încă, în faşă. E o compoziţie din muzica arabă, slavă şi ungară […]. Aceste influenţe străine sunt prea vădite, ca să fie negate. În Muntenia muzica e mai mult turcească, în Moldova mai mult rusească, în Ardeal mai mult ungurească”; „Nu se poate susţine că muzica noastră populară are un caracter bine definit naţional.

Însăşi doina noastră nu este decât un amestec de motive arabe, ruseşti şi ungureşti. […] S-a întâmplat cu muzica noastră naţională ceea ce s-a întâmplat şi cu fiinţa noastră etnică. După cum sângele nostru este un amestec din toate soiurile de neamuri, care au trecut prin această parte a Europei, tot aşa şi muzica noastră naţională a păstrat accente, răsunete, influenţe din cântecele acelor popoare. De aceea cântecele noastre naţionale au o bază orientală”.

● „Muzica noastră populară posedă însă şi o atmosferă proprie, ce n-o găseşti în muzica altor popoare. E adevărat, e foarte greu de desluşit această originalitate. Totuşi este o caracteristică generală ce se desprinde din muzica noastră naţională […]; este tristeţea chiar în veselie, […] acest dor nelămurit dar adânc mişcător mi se pare că este caracteristica sigură a cântecelor româneşti”.

● În paginile redactate de Petru Comarnescu, maestrul discerne ca element comun tuturor cântecelor noastre „o atmosferă unică, un simţământ nostalgic […], dorul, acel ceva care nu se poate distinge. […] Să nu spunem muzică românească, ci mai curând sentiment, parfum, culoare – româneşti. Din acest complex, în care coarda plângătoare predomină, s-au ivit cântece şi dansuri, capodopere în sine, unice ca valoare emotivă”.

● Maestrul George Enescu parcurge o perioadă de vizibilă reformulare atitudinală în privinţa utilizării muzicii populare. O altă optică îşi face simţită prezenţa în interviurile acordate în 1927: „Aici este viitorul muzicii noastre. E îmbucurător că aproape toţi compozitorii au căutat să ne pună în contact cu pământul nostru natal”.

● „Muzica populară românească formează un ansamblu impunător, un tezaur scump, de la care se vor inspira compozitorii noştri. […] Întrevăd o dezvoltare posibilă în viitor. A crea în caracter românesc, fără aservirea la motiv. Iau asupra mea vina de a nu fi recurs într-o măsură mai mare la folclorul românesc“.

● „Pentru mine, inspiraţia începe să-şi precizeze existenţa într-un fel de febră dulce, pe care o simt nelămurit… şi care a devenit o stare aproape permanentă […] Trebuie să lucrezi ani întregi şi de multe ori după ce ai isprăvit lucrarea eşti silit să sacrifici elemente din cele la care ai ţinut mai mult, ca să dai operei proporţiile cerute de artă. Această renunţare este de multe ori sacrificiul cu care plăteşti greu tendinţa spre perfecţiune, pe care o cere, fără milă, demonul acela ce face legătura dintre tine şi Universalitate.

Formele repetate în artă nu sunt recomandabile. Fiecare operă trebuie să aibă originea ei interioară, independentă de formalismul unei concepţii ce ni s-a părut sau poate că a fost într-adevăr reuşită cu altă ocazie. De asemenea sunt contra lucrărilor comandate. Mai toate poartă semnul comenzii”.

● „De la realizarea mea de compozitor şi până la celelalte două de dirijor şi violonist e o distanţă atât de mare, încât aş merge până la negarea celor două din urmă”.

● „Vioara e un instrument gingaş, încântător, mi-e intim, mi-e drag, însă ce vrei să mă fac eu cu patru coarde şi-un arcuş pe una, două sau cel mult trei voci? Sunt strâns, n-am libertate. […] Vioara mă reţine, mă împiedică”.

● „Simplitatea mea e o eliberare de necesităţi materiale. Să-ţi creezi cât mai puţine necesităţi, iată filosofia vieţii”.

„Muzica e simbolul armoniei în viaţă, al acordului desăvârşit”.

George Enescu