George Ivașcu. 52 de ani și un teatru care face istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-52-de-ani-si-un-teatru-care-face-istorie/

„Eu sunt un actor care are grijă de un teatru şi atunci fiecare proiect este important pentru mine, fiecare coleg care joacă aici e important. Însă, cel mai important rămâne, pentru mine, publicul.

Un articol de Monica Andronescu|14 februarie 2020

De asta, când alegem proiectele, rugămintea mea este ca, în primul rând, să fie o poveste și, în al doilea rând, să nu gonim publicul din sală. Directoratul este cel mai frumos rol pe care l-am făcut, pentru că ăsta va rămâne. Și atunci, dacă celelalte roluri vor dispărea sau sunt mai împlinite, mai neîmplinite, ăsta măcar știu că va rămâne. În sensul că e un loc care s-a construit pentru noi și s-a construit cu noi, pentru că toate spectacolele au avut bucățica lor de aport în a aduce public, în a crea publicul care vine în sală. Eu nu mă simt director. Am o echipă, asta a fost cel mai greu de format. Sunt fericit că iată, după 10 ani de zile, un loc care era inexistent în peisajul teatral, la ora asta e un loc vizitat atât de profesioniști, deci de colegi, cât și de public. Cred că asta spune multe.”

Sunt cuvintele cu care George Ivașcu se surprinde și surprinde cel mai bine esența unui teatru care a făcut și face în continuare performanță în Bucureștiul începutului de mileniu III, un teatru care în acești mai bine de zece ani de când există a creat deja o mică istorie. George Ivașcu împlinește 52 de ani, Teatrul Metropolis 12 ani. Mai mult de un deceniu au mers împreună pe un traseu construit împreună, care a însemnat în primul rând calitate. Pentru că nu-i puțin lucru să impui printre teatrele istorice ale Bucureștiului, în doar câțiva ani, un teatru nou, care să devină reper. Reper în primul rând pentru public.

Iar cuvintele lui George Ivașcu rezumă, de fapt, cel mai bine acest fenomen. Teatrul Metropolis a avut întotdeauna în vedere publicul. Publicul și emoția. „Cu încăpăţânare de visător, doresc să spun poveşti. E teatrul în care am intrat şi e teatrul pe care vreau să-l fac. Vreau să plâng, să mă emoţionez într-un fel, să mi se întâmple ceva. Dacă ceva a gonit publicul din sală a fost lipsa poveştii vesele sau triste sau şi vesele, şi triste. Nu cred că teatrul îşi poate permite ca acela care pretinde că face artă să facă artă pentru sine, în ideea că nu-i pasă de ce cred sau de ce înţeleg spectatorii. Acest tip de egoism este de netolerat.”

Aceasta este baza pe care s-a creat Teatrul Metropolis. Respectul pentru public. Asta e ceea ce și-a propus permanent George Ivașcu. Să creeze un spațiu unde spectatorul să-și dorească să revină. Pentru că intră într-un loc elegant, pentru că petrece câteva ore într-o poveste pe care să-și dorească s-o ia cu el, pentru că i se oferă teatru de calitate.

Cu aproape 30 de producții în repertoriu, Teatrul Metropolis își permite luxul de a afișa pe site permanent banderola „Sold out”. La Teatrul Metropolis, spectacolele se vând aproape instantaneu, imediat ce sunt afișate, Teatrul Metropolis are în acest moment poate cele mai „vânate” producții din București. Teatrul Metropolis a reușit cel mai important lucru: să creeze o comunitate de spectatori. Să inducă în rândul publicului ideea că aici va găsi întotdeauna calitate.

Pe 15 februarie, când George Ivașcu împlinește 52 de ani, poate spune, cu siguranță, că a reușit un lucru extraordinar. Să pună pe harta teatrală un teatru. Și n-am vorbit până acum de nenumăratele premii pe care le-au adus spectacolele Teatrului Metropolis pentru că în contextul nostru teatral atât de adâncit în sine mi se pare mai important faptul că în acest context publicul e cel mai bun barometru.

„Eu nu uit niciodată că sunt un copil din cartierul Militari, Gorjului, dintr-o familie modestă, care n-a avut niciodată legătură cu teatrul, care și-a dorit să fie pe partea cealaltă a baricadei, pentru a bucura pe alții.” Cumva aceasta e baza pe care actorul George Ivașcu l-a construit pe managerul George Ivașcu. Și poate că în aceste cuvinte simple stă succesul Teatrului Metropolis.

În aceste cuvinte simple și în faptul că a adus laolaltă artiști de o reală valoare, din generații diferite. Și pentru că a propus publicului titluri importante din dramaturgia lumii. De la spectacolele trupei lui Victor Ioan Frunză, care au creat în acest loc istorie – „Hamlet”, „Amadeus”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Colivia cu nebune”, ca să citez doar câteva din cele mai recente – și până la „Efectul razelor gama asupra crăițelor lunatice” cu Oana Pellea, la „Un tramvai numit dorință”, cu Emilia Popescu și Mirela Oprișor, sau la spectacolele lui Mimi Brănescu, repertoriul Teatrului Metropolis este un magnet pentru public.

Dacă intuiția aceea cu totul specială a actorului e baza pe care s-a construit Teatrul Metropolis, atunci cuvintele lui George Ivașcu rezumă cel mai bine lumea în care vă invită el la Teatrul Metropolis. Lumea lui! „Actoria e o profesie în care trebuie să ai curaj să fii vulnerabil. Eu cred că omul este ca o broască țestoasă. Adică toată viața  ne antrenăm pentru a nu fi răniți, pentru a nu fi vulnerabilizați, pentru a nu ni se întâmpla lucruri rele, ne punem o carapace pentru a ne apăra. Și, ca broscuța țestoasă, ieșim și noi din carapace, după care, dacă ceva ne sperie, ne băgăm iute înapoi. Ei, iată, actorul trebuie tocmai să n-aibă carapace și să se arate așa cum e: așa cum îi bate inima!”

05
/01
/18

Spectacolul „Stă să plouă” (după o piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar), cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mădălina Craiu și Anghel Damian, se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

22
/11
/17

Târgul de Carte Gaudeamus 2017 se află în plină desfășurare la Pavilionul Central de la Romexpo, până duminică, 26 noiembrie. Din sutele de cărți expuse – și unele reduse – am ales zece pe care merită să le luați acasă. Într-un peisaj editorial mai degrabă sărac, zece volume care vă vor face iarna mai frumoasă…

30
/10
/17

„Eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spațiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuință. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.” Sunt cuvintele care încheie, ca un strigăt, volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, pe coperta 4, ca o promisiune pentru universul nebun și genial cuprins în cele peste 700 de pagini.

08
/10
/17

Pe 6 octombrie, la Librăria Humanitas a avut loc o întâlnire deschisă cu actorul Victor Rebengiuc în cadrul Întâlnirilor Yorick. Într-o sală arhiplină, artistul a vorbit despre România de azi, despre motivele care l-au făcut să nu accepte să filmeze în „Moromeții 2” și despre „generația de aur”.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

28
/09
/17

Pentru turistul care pune pentru prima dată piciorul în Asia, Thailanda e o altă planetă. Cu amestecul lui fascinant de zgârie-nori și mizerie, cu aglomerația lui teribilă, cu tuk-tuk-urile care se strecoară peste tot și trenurile suspendate, cu mâncarea preparată în plină stradă, cu aromele lui tari, cu ghirlandele de flori, cu templele ca-n povești, Bangkokul nu seamănă cu nimic.