George Ivașcu: „Fericirea mea este să îi fac pe ceilalți fericiți”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-sansa-de-a-construi-un-teatru-este-cel-mai-frumos-rol-din-viata-mea/

Pasiunea lui va rămâne, întotdeauna, teatrul. Și cel mai frumos rol – construcţia Teatrului Metropolis, a povestit actorul George Ivaşcu, într-o emisiune la TVR.

Un articol de Ziarul Metropolis|22 aprilie 2015

Invitat în cadrul emisiunii „Ieri-Azi-Mâine”, difuzată la începutul lunii aprilie, George Ivașcu a povestit despre experiența din film și teatru, despre activitatea pedagogică și despre obligația de a lăsa ceva în urmă. Mai jos sunt câteva dintre declarațiile lui:

Până acum ceva timp, casa cea mai importantă era teatrul. Pentru că există nevoia de afirmare, de confirmare, de recunoaștere – multele lucruri pe care ți le pui ca obiectiv în viață. În schimb, viața te face să-ți dai seama că nu ai fi ce ești fără familie, fără casă, fără cei dragi. De asta, acum, pot să spun că, da, casa e mai importantă; toate celelalte sunt efemere. Pentru că ne-am ales o profesie efemeră.

Dumnezeu mi-a dat această frumoasă, chinuitoare povară de a fi în slujba celorlalți ca director de instituție publică de cultură bucureșteană. Șansa de a construi un teatru este cel mai frumos rol din viața mea. Așa cum spuneam, rolurile sunt efemere. Maestrul Beligan spunea că actorul este ca un sculptor în zăpadă. Drept care, odată cu dispariția lui, dispare și opera. Dar, ce știu cu siguranță este că Teatrul Metropolis va rămâne pentru publicul român – atât pentru cel care există acum, cât și pentru cel care va veni.

Mama mă trata ca pe un bărbat, ca pe un om matur. De copil, mă ducea la teatrul dramatic, respectiv la Teatrul de Comedie, la Teatrul Bulandra. Așa m-am îndrăgostit de teatru. Lucrurile s-au petrecut într-una dintre duminici când am prins locuri la un matineu, la „Tartuffe“ şi „Cabala bigoților”. Se juca la Bulandra, cu Octavian Cotescu, Florian Pittiș… numai nume mari. Aveam 14 ani. În perioada aia, te întreabă lumea „ce vrei să te faci?”. Țin minte că m-am gândit: „Dar oare n-o fi o profesie în care să fac de toate?”. Și răspunsul a venit la matineul acela, când Octavian Cotescu a avut un moment în care s-a uitat înspre public și i-a căzut privirea pe mine. Iar eu m-am făcut mic… Atât de tare m-a impresionat lucrul ăsta încât am ieșit afară – era primăvară, era însorit – și mi-am zis: „Da, asta vreau să mă fac. Iată o meserie în care poți să fii de toate; poți să fii doctor, poți să fii bun, poți să fii rău… să-ți exersezi toate sentimentele”.

Actoria, ca orice profesie, are reguli precise. Dar arta actorului este arta de a te emoționa și a-i emoționa pe ceilalți. Nimic mai mult. […] Domnul Cotescu spunea că improvizația este spontaneitatea elaborată sau elaborarea spontaneității.

Actorul este un om care vorbește despre alt om. Până la urmă, Hamlet nu este Prințul Danemarcei, ci un student care se întoarce acasă și i se întâmplă acel necaz. Stanislavski spune: „Ce-ai face, cum te-ai comporta?” Și-atunci nu cauți decât să redai oamenilor sentimentele pe care le trăiești când spui banalul „te iubesc”.

11062358_1596206570661592_3897654714267957837_nȘansa mea este rodul întâlnirilor pe care le-am avut. Revenind la tinerii actori din ziua de azi, eu spun că talentul n-a dispărut, el există. Din păcate, ce ne lipsește este grija unui sistem de a crea oportunități. Pentru ca un actor să fie recunoscut pe stradă, el trebuie întâi să fie cunoscut, să știi ce roluri a jucat. Acum lucrurile sunt atât de împrăștiate, realitatea e atât de contorsionată, încât misiunea unui artist a devenit aceea de a da speranță, de a spune povești, de a-i îndemna pe oamenii să mai și viseze, nu doar să trăiască coșmaruri.

Eu am un program de promovare a tinerilor destul de consistent. Chiar în raportul de activitate aveam la un moment dat o statistică conform căreia 60% dintre actori sunt tineri, care au șansa să joace alături de cei consacrați. Școala are, evident, limitele ei. Ce urmează după este experiența nemijlocită pe care ți-o împărtășesc cei cu experiență.

Fac multă comedie – în proporție de 75-80% -, dar o fac cumva împotriva firii mele. Eu sunt un tip romantic, melancolic, reflexiv, am exaltări doar pe scenă. Fericirea mea este, cum spunea André Gide, să îi fac pe ceilalți fericiți. Dacă telespectatorii au zâmbit, au trăit ei chestia asta, până la urmă mi-am îndeplinit misiunea mea de actor. Nu eu trebuie să mă bucur de mine.

Eu cred în vorba populară românească: în viața asta trebuie să sădești un copăcel și să sapi o fântână. Trebuie să lași ceva în urma ta. Că se numește copil, casă, carieră, fiecare are șansa pe care Dumnezeu o pune în traista lui. Televiziunea Română ajută actorul – și acum mă refer stricto senso la mine – să rămână în timp, prin evenimentele, spectacolele pe care le-a trăit.

Am învățat de la marii actori că întotdeauna trebuie să predai ștafeta. Spunea Dem Rădulescu: „Dragă, el e ghindă, dar mâine va fi stejar. Udă-l!” E o filozofie pedagogică care există la noi în IATC, cum se numea pe vremea aceea. E o misiune foarte frumoasă, pentru că nu ai o rețetă – fiecare actor e diferit, cu defectele şi calităţile lui.

Pasiunea mea cred că va rămâne întotdeauna, în forul meu intim, teatrul. Pentru că este cel mai viu. Practic, tu te sui pe scenă și publicul reacționează. E o vorbă care-mi place foarte tare a lui Heiner Müller, care spune că teatrul este un pod între om și om, într-un ocean de singurătate. Eu nu știu cine este în sală, dar simt că râdem la anumite lucruri, plângem… la un moment dat se creează tăcere după anumite replici, și așa mai departe. E o foarte frumoasă relație interumană pe care tu, ca actor, ai posibilitatea s-o simți. Pentru că simți vibrația, simți aplauzele, auzi râsetele.

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

08
/06
/17

Între 20-27 mai, Buzăul a devenit scena Festivalului ”Buzău Iubește Teatrul”, un ”nou festival vechi” împrospătat cu un nume și un concept de organizare nou. Spectacole dintre cele mai noi și apreciate din București, dar și două spectacole din Piatra Neamț și Suceava, o secțiune pentru studenți și alta pentru copii, spectacole de stradă și conferințe. L-am prins pe foarte activul director Adrian Găzdaru în mijlocul festivalului și l-am rugat să-și tragă puțin sufletul și să ne povestească despre FBIT.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.