George Ivașcu și Alice Barb: „Fără a ne emoționa, nu putem să emoționăm”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-si-alice-barb-fara-a-ne-emotiona-nu-putem-sa-emotionam/

Actorul George Ivaşcu şi regizoarea Alice Barb, soţia sa, au vorbit despre dragostea lor, despre cele două „case” (Teatrul Metropolis şi Casa Artelor) şi despre emoţii, într-o emisiune la Realitatea TV.

Un articol de Ziarul Metropolis|19 ianuarie 2015

George Ivașcu și Alice Barb au fost invitați aseară la emisiunea „Acasă la oamenii realității”, difuzată de Realitatea TV. Își împart viața de peste 25 de ani și spun că au știut, încă de la prima întâlnire, că sunt făcuți unul pentru altul. Alice Barb a creat peste 70 de spectacole și este director fondator al centrului cultural Casa Artelor, despre care spune că este a doua ei casă. La rândul lui, George Ivașcu are a doua casă la Teatrul Metropolis, pe care îl conduce de șapte ani.

Mai jos sunt câteva dintre declarațiile celor doi:

Alice Barb:

● Emoțiile acestea care ajung câteodată la atacuri de panică sunt diferite. Le-am trăit într-un fel ca muzician și apoi ca actriță, ca regizor. Ca manager cultural – nu vă mai spun. O dată sau de două ori în viața mea n-am avut emoții – nu-mi dau seama de ce, cred că nu mă simțeam bine. Și am constatat că atunci n-am niciun soi de bucurie să trăiesc acel moment artistic. Cu emoțiile te obișnuiești – asta vă vor spune toți artiștii -, înveți să le gestionezi mai mult sau mai puțin, dar ele sunt prietenii noștri de drum. Eu, în momentul în care n-am să mai simt emoție înainte de fiecare eveniment, cred că am să mă las de meserie.

● O nepoată a întrebat o bunică, în momentul în care voia să se căsătorească: „Cum să fac ca să fie bine? Dă-mi te rog un sfat. Care e cel mai important lucru într-o viață în doi?” Bunica i-a spus simplu: „Îngăduiți-vă!” Într-o familie de doi oameni care se ocupă cu artă și de artă, este aproape imposibil să reziști dacă nu te îngădui. Noi ne-am îndrăgostit la prima vedere, în două săptămâni ne-am hotărât să fim împreună, a fost o nebunie. Primii ani au fost… de film, cu intensitate, cu pasiune. Ne-am construit carierele împreună. E ca și cum ne-am fi purtat noroc unul celuilalt.

● Dintre toți colegii și prietenii noștri care s-au iubit în facultate, cred că suntem singura pereche care mai rezistă. Pentru că am învățat să visăm împreună. Suntem visători amândoi, suntem vărsători, născuți la o zi diferență. Este foarte frumos. Noi, de 25 de ani, ne sărbătorim ziua noaptea la ora 12, în secunda în care se trece dintr-o zi în alta. Am învățat împreună să ne luptăm pentru ca visurile noastre să ia ființă. Asta înseamnă să fii visător profesionist. Altminteri, rămâi un om care vede cai verzi pe pereți, dar n-o să-i vadă niciodată alergând pe o pajiște în fața ochilor lui. Cred că asta înseamnă echipă.

● Atunci când sinceritatea ta riscă să distrugă ceva, e mai bine s-o ții în poșetă. Sau să n-o dai toată. Totul , după părerea mea, ține de măsură. O sinceritate nons-top, extrem de frustă, poate să dărâme în loc să construiască. Cred că măsura tuturor lucrurilor – așa cum spune Shakespeare – este sfântă.

● Ceea ce ne face pe toți să fim la fel, toți oamenii de pe planeta asta, cei care au trăit înaintea noastră, cei care vor trăi după și noi toți cei prezenți, este că ne dorim să fim iubiți. Și, dacă se poate, să și iubim. Pentru că asta înseamnă să ne valorizeze cineva.

● Iubirea apare și poate să dispară, dar o relație se construiește, nu ți-o dă nimeni. Și nu se bazează doar pe inefabil. Se construiește greu, cu foarte multă răbdare, foarte multă îngăduință. Sigur că e important să-ți placă cel de lângă tine. Dar este extrem de important să-l respecți. După 25 de ani, dacă poți să respecți omul lângă care stai, este mare lucru!

George Ivașcu:

● Eu despart ideea de învățământ de cea de educație. Poți să citești imens de multe cărți, să fii bun la toate materiile, dar – daca nu ești destul de bine educat – riști să nu te întâlnești cu ceilalți oameni. Pentru că educația te face să fii atent la ceilalți oameni, să spui „bună ziua”, „scuzați”, „vă rog”. Faptul că am crescut într-o familie cu mult umor – bunicul semăna cu Louis de Funès -, respectul față de ei… cred că a fost baza. Mai târziu am învățat că nu poți fi respectat fără a respecta.

● Arta actorului înseamnă posibilitatea de a te emoționa și de a-i emoționa pe ceilalți. Până la urmă, în spectacolul direct numit „spectacol de teatru”, ce se întâmplă? Un om are curajul să fie vulnerabil în fața ta și, fără trucaje, să-i curgă lacrima, să i se întâmple toate acele emoții, stări, sentimente, iar cei din sală să vibreze la același lucru. De aceea, arta actorului este o artă vie, bazată pe emoție, pe vulnerabilitate. Noi, fără a ne emoționa, nu putem să emoționăm; suntem doar niște tehnicieni.

● Eu fac o profesie împotriva firii mele; sunt o natură timidă și ușor melancolică. Practic, mie mi-e greu să mă expun așa. Dar știu că omul care vine să vadă spectacolul ăla de teatru sau vine să mă vadă personal pe mine este unic în seara aia și n-ai voie să-l dezamăgești pentru că s-ar putea ca a doua oară să nu mai vină. Ești ca o gazdă care are grijă să nu-și dezamăgească musafirii.

● Acum emoțiile au crescut, s-au dublat, triplat, pentru că – fiind și profesor – am emoții pentru generațiile de tineri. Investiția aia de câțiva ani, vrei s-o vezi reușită. Iar, ca manager, e și mai rău, pentru că fiecare spectacol este al tău.

● Arta este a cultiva frumosul din tine și din ceilalți. (E o definiție pe care n-am dat-o eu, doar o citez în fața publicului) Deci nu putem spune că arta își propune altceva decât să ne facă mai frumoși.

● Casa pentru mine nu mai înseamnă o chestie fizică. Casa înseamnă acolo unde e familia. Pentru mine, obiceiurile de familie au devenit, acum, o mai mare bucurie decât în perioada copilăriei. Mi-e tare dor de căldura din bucătărie când trebuia să păzesc creșterea aluatului când făcea cozonac bunica, mi-e tare dor de serile în familie cu unchii și mătușile, de tăierea porcului. Toate mirosurile și lucrurile alea înseamnă pentru mine „acasă”. Acasă înseamnă… toți ai tăi.

FOTO: Adi Marineci

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.