George Ivaşcu: Şi prin Brâncuşi, România a devenit cu adevărat mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-si-prin-brancusi-romania-a-devenit-cu-adevarat-mare/

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a omagiat astăzi (19 februarie), cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naştere, personalitatea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, subliniind că „şi prin acest om România a devenit cu adevărat mare”.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2018

„Astăzi, numele lui este pomenit cu respect pe orice continent, dar cu pronunţia şlefuită a limbii franceze. Dacă ar vedea căciula de pe A, ar şti cu toţii de unde vine acest uriaş.”, a declarat Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale

Oricine a trecut pragul atelierului său din Paris poate spune că a văzut România. Că a privit-o în ochi. Gloria artistului aparţine Franţei, opera este a întregii omeniri, însă bătăturile de pe palmele lui rămân în veci ale noastre. Sunt ale fiului unui popor răbdător, dar încăpăţânat, ce a săpat toată viaţa după rostul primordial al lucrurilor. Un om adunat, care a adus la lumină ceva mai solid decât doricul, mai simetric decât ionicul şi mai frumos decât corinticul: infinitul cel dintâi. Şi prin acest om, România a devenit cu adevărat mare.  – George Ivaşcu (Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale)

Potrivit ministrului Culturii, „o întreagă planetă i-a văzut zborul şi s-a închinat, doar autorităţile române ale timpului i-au întors spatele”, notează AGERPRES.

„În prag de Centenar al Unirii, o masă goală ne aminteşte absenţa celor căzuţi pentru a împlini un vis lung de o mie de ani. Cu ochi de geometru şi mâini învăţate cu greul, a smuls din piatră şi metal ordinea a ceea ce Dumnezeu a lăsat, cu bune şi cu rele. Noapte de noapte, s-a întors în vis din exil spre ţara captivă, spre prispa pe care a deschis ochii şi a văzut frumuseţea lumii. Ca să o poată vedea, sufletul i s-a transformat în pasăre măiastră. O întreaga planetă i-a văzut zborul şi s-a închinat, doar autorităţile române ale timpului i-au întors spatele. Însă el i-a iertat, ca să ne poată iubi pe noi în continuare. Un suflet mare cât toată România împlineşte azi 142 de ani şi este mai în putere ca oricând. La mulţi ani, Constantin Brâncuşi!”, a adăugat Ivașcu.

Foto: George Ivașcu, Constantin Brâncuși

04
/11
/22

Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC) şi BD Historia aduc o nouă expoziție temporară în luna noiembrie, intitulată „Reconstituire istorică în benzi desenate - Revolta anticomunistă Braşov 15 Noiembrie 1987”.

04
/11
/22

Începând din 4 noiembrie, la ARCUB - Hanul Gabroveni se deschide „Secvenţe expoziţionale din Bucureşti”, expoziţie ce prezintă istoria spaţiilor expoziţionale din Capitală printr-o selecţie de fotografii din Colecţia de imagini a istoricului de artă şi fotografului Mihai Oroveanu.

02
/11
/22

Între 7 şi 29 noiembrie 2022, expoziția „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen” de la ARCUB – Hanul Gabroveni reconstruiește parcursul profesional al artistului Helmut Stürmer, scenograf de teatru, operă şi film, creator de costume şi light designer.

01
/11
/22

Concepute pe o gamă variată de teme, de la hieroglifele și cetățile Antichității la creația iconoclastă a artiștilor contemporani, expozițiile momentului din muzeele europene își provoacă vizitatorii să ia parte la experiențe de nerefuzat.

01
/11
/22

Asociația Docuart lansează înscrierile pentru cursurile gratuite de film, teatru și fotografie documentară, organizate în cadrul proiectului Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului.

28
/10
/22

Astăzi, 28 octombrie 2022, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a avut loc conferința de încheiere a proiectului MoldArte, un proiect finanțat de EUNIC prin programul European Spaces for Culture și organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Goethe-Institut București, Ambasada Austriei din Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene din Republica Moldova.

26
/10
/22

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, prezintă în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.

24
/10
/22

De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitați să participe la etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, în cadrul căreia vor realiza patru instalații artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, tinerii având astfel ocazia de a deveni creatorii unei lumi capabile să-i integreze pe ei și pe cei din generațiile următoare.

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.