George Ivaşcu: Şi prin Brâncuşi, România a devenit cu adevărat mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-si-prin-brancusi-romania-a-devenit-cu-adevarat-mare/

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a omagiat astăzi (19 februarie), cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naştere, personalitatea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, subliniind că „şi prin acest om România a devenit cu adevărat mare”.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2018

„Astăzi, numele lui este pomenit cu respect pe orice continent, dar cu pronunţia şlefuită a limbii franceze. Dacă ar vedea căciula de pe A, ar şti cu toţii de unde vine acest uriaş.”, a declarat Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale

Oricine a trecut pragul atelierului său din Paris poate spune că a văzut România. Că a privit-o în ochi. Gloria artistului aparţine Franţei, opera este a întregii omeniri, însă bătăturile de pe palmele lui rămân în veci ale noastre. Sunt ale fiului unui popor răbdător, dar încăpăţânat, ce a săpat toată viaţa după rostul primordial al lucrurilor. Un om adunat, care a adus la lumină ceva mai solid decât doricul, mai simetric decât ionicul şi mai frumos decât corinticul: infinitul cel dintâi. Şi prin acest om, România a devenit cu adevărat mare.  – George Ivaşcu (Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale)

Potrivit ministrului Culturii, „o întreagă planetă i-a văzut zborul şi s-a închinat, doar autorităţile române ale timpului i-au întors spatele”, notează AGERPRES.

„În prag de Centenar al Unirii, o masă goală ne aminteşte absenţa celor căzuţi pentru a împlini un vis lung de o mie de ani. Cu ochi de geometru şi mâini învăţate cu greul, a smuls din piatră şi metal ordinea a ceea ce Dumnezeu a lăsat, cu bune şi cu rele. Noapte de noapte, s-a întors în vis din exil spre ţara captivă, spre prispa pe care a deschis ochii şi a văzut frumuseţea lumii. Ca să o poată vedea, sufletul i s-a transformat în pasăre măiastră. O întreaga planetă i-a văzut zborul şi s-a închinat, doar autorităţile române ale timpului i-au întors spatele. Însă el i-a iertat, ca să ne poată iubi pe noi în continuare. Un suflet mare cât toată România împlineşte azi 142 de ani şi este mai în putere ca oricând. La mulţi ani, Constantin Brâncuşi!”, a adăugat Ivașcu.

Foto: George Ivașcu, Constantin Brâncuși

04
/05
/20

Un eveniment cultural online lansat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, este postat în premieră pe 4 mai, la aceasta adresa https://www.youtube.com/watch?v=mdEgBgfVS1w&feature=youtu.be în ziua în care se împlinesc 65 de ani de la de la dispariţia simbolului culturii muzicale româneşti, George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor şi ilustru profesor.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.