George Ivaşcu: ,,Valentin Nicolau iubea foarte mult teatrul şi era un dramaturg generos”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-valentin-nicolau-iubea-foarte-mult-teatrul-si-era-un-dramaturg-generos/

George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a declarat că a jucat în două spectacole realizate după scenarii scrise de Valentin Nicolau – care a murit marţi seară – şi că îşi aminteşte că acesta iubea foarte mult teatrul şi era un dramaturg generos, care ţinea cont de părerile actorilor şi regizorilor.

Un articol de Liliana Matei|14 ianuarie 2015

Valentin Nicolau a decedat marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui top cardio-respirator.

George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, a declarat pentru Mediafax că a jucat în două spectacole realizate după scenarii scrise de Valentin Nicolau – „Legenda ultimului împărat”, în regia lui Alice Barb, la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi „Ultima haltă în Paradis”, care a fost şi filmat, în regia lui Alexandru Tocilescu.

„În relaţia cu domnul Nicolau, pot să vă spun că ambii regizori, respectiv Alice Barb, cea care a făcut «Legenda ultimului împărat», dar şi Alexandru Tocilescu, precum şi noi, actorii, am avut şansa de a lucra cu un dramaturg care, în afara faptului că scria piesele, era tot timpul acolo şi era deosebit de deschis către opţiunile regizorilor şi ale actorilor. Pe scurt, era un dramaturg generos, nu un dramaturg care spune «aşa am scris, aşa spui textul», fără să aibă niciodată aplecare şi înţelegerea pe care i-o supune regizorul şi actorul”, a declarat George Ivaşcu, menţionând că Valentin Nicolau iubea teatrul foarte mult.

Valentin Nicolau va fi înmormântat vineri, în Bucureşti. Detaliile privind slujba şi înmormântarea nu au fost încă stabilite, urmând să fie făcute publice în următoarea perioadă.

Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau a fost de formaţie geofizician.

Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002 – 2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru preluarea din nou a şefiei TVR.

În 1999 şi 2000, talentul de dramaturg i-a fost confirmat oficial prin cele două nominalizări succesive la premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cea mai bună piesă a anului şi apoi prin câştigarea, în anul 2000, a marelui premiu „Camil Petrescu” pentru dramaturgie al Ministerului Culturii, pentru „Ca zăpada şi cei doi”, pusă ulterior în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti sub titlul „Uzina de plăceri S.A.”.

Valentin Nicolau a publicat mai multe volume de teatru, „Dacă aş fi un înger”, „Ultimul împărat”, „Mai jos de Figueras”, antologia „Taina îngerilor” şi, printre cele mai recente, „Povești din al nouălea cer” şi „Păstrează copia şi nu uita originalul”. De asemenea, piesa „Taina îngerilor” a apărut în traducere în limba franceză în Belgia, sub titlul „Le mystère des anges”, la editura Lansman. Multe alte piese ale sale au fost traduse şi publicate în antologii colective.

La ediţia de anul trecut a Târgului de Carte Gaudeamus, Valentin Nicolau şi-a lansat volumul „Basmania, Răspântia gândurilor” (cartea 1), cu ilustraţii de Tudor Popa. Potrivit editurii Nemira, romanul „Basmania. Răspântia gândurilor” este „un îndemn adresat nouă, tuturor, de a nu înceta să visăm şi să credem că poveştile încă ne mai pot salva”.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.

15
/11
/14

La 25 de ani de la revoluție, "Baricada Culturală" - proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart - oferă șansa cunoașterii și înțelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.

15
/11
/14

Aşteptând să înceapă spectacolul lui Silviu Purcărete “Moliendo Café” (Măcinând cafeaua”), te laşi prada pentru câteva minute unor gânduri legate de starea ta atunci când îţi pregăteşti o cafea acasă, la birou sau când îţi cumperi o cafea, zăbovind în gară sau în aeroport, când ţi se serveşte o cafea fie că eşti într-o vizită, fie că eşti într-o cafenea, într-un birt...

15
/11
/14

Domnule Woody Allen, aveți dreptate: un zâmbet feminin fermecător îl poate da peste cap chiar și pe cel mai rațional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranță și surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de grațioasa Emma Stone.

14
/11
/14

Deux jours, une nuit / Două zile, o noapte, în regia fraţilor Dardenne, cu Marillon Cotillard (La Vie en Rose, Inception, The Dark Knight Rises), câştigătoarea Oscar-ului din 2008, va avea premiera vineri, 21 noiembrie, distribuit în România de Independenţa Film, după ce anul acesta a făcut parte din Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes.

14
/11
/14

Vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 19:30, energia, cultura și educația alternativă prin artă, specifice Festivalului Național de Teatru Ideo Ideis, vin pe scena ArCuB din București, la prima ediție a evenimentului Noaptea Teatru Tânăr. Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

14
/11
/14

În 2009, anul în care s-a stins din viaţă Pina Bausch, una dintre cele mai mari coregrafe şi dansatoare contemporane, Dimitris Papaioannou a realizat un spectacol pe scena Teatrului Național din Atena cu ocazia inaugurării noii „Săli Mari”.

14
/11
/14

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, și găzduit de Movieplex.

14
/11
/14

Simona Sora este laureata prestigiosului Premiu „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Hotel Universal, apărut la Editura Polirom în două ediții (în anul 2012, în colecţia „Ego. Proză”, şi în 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”).