Născut pe 3 ianuarie 1926, George Martin a fost un producător muzical, compozitor, aranjor, inginer de sunet şi muzician britanic, care a devenit faimos pentru că a produs albumele de studio ale formaţiei The Beatles.
Un articol de Petre Ivan|9 martie 2016
George Martin a studiat pianul și oboiul la Guildhall School of Music and Drama, între 1947 și 1950. După terminarea studiilor a fost angajat pentru scurt timp în departamentul de muzică clasică al BBC, pentru a se alătura ulterior casei de discuri EMI, de care aparținea și Parlophone. În anii 1950 a produs discuri de comedie ale artiștilor Peter Sellers și Spike Milligan.
Martin a fost producătorul care în numele casei de discuri Parlophone a oferit un contract formației The Beatles în 1962.
Este responsabil pentru eliminarea din formație a toboșarului Pete Best, de a cărui tehnică nu era mulțumit. În special în perioada timpurie a avut o influență foarte mare asupra aranjamentelor muzicale, deși pe întreaga perioadă de colaborare cu formația a compus și a dirijat acompaniamentele orchestrale ale cântecelor formației.
Foto: George Martin – facebook