George Mihăiţă: „Mihai Bendeac e o strategie de marketing“
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-mihaita-mihai-bendeac-e-o-strategie-de-marketing/

Spectacolul „Bani din cer“ a avut premiera la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie din Bucureşti. Actorul Mihai Bendeac l-a înlocuit pe George Mihăiţă, care a interpretat ani de-a rândul rolul lui Henry Perkins.

Un articol de Judy Florescu|1 aprilie 2014

Spectacolul regizat de Horaţiu Mălăele se va mai juca miercuri 2 aprilie, de la ora 19.00 şi duminică, 6 aprilie, de la ora 19.00.

Ziarul Metropolis vă prezintă câteva declaraţii luate la cald, imediat după premieră.

George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie: „I-am cedat rolul principal, cu dragoste, lui Mihai Bendeac și generației tinere, ca să spun așa. Am vorbit și cu Virginia Mirea, şi ea a fost de acord. Noi am jucat acest spectacol opt ani de zile. Mihai Bendeac și-a dorit rolul pe care l-am avut eu și am zis „Da!“,  cu inima deschisă. Generația tânără duce mai departe succesul acestei piese.

Faptul că i-am cedat rolul lui Mihai Bendeac a fost și o strategie de marketing. Mihai este o marfă foarte bună. Cred în el, e un excelent actor de teatru. Mă bucur că a revenit și că și-a făcut timp pentru spectacol. Și mă bucur pentru Teatrul de Comedie, care are în general un public tânăr, de ani de zile. Piesa ajută Teatrul de Comedie să completeze paleta aceasta a spectatorilor. Spectacolul merită să fie văzut și în țară“.

Mihaela Teleoacă, actriță, rol Jean Perkins: „A fost o seară grea. Întotdeauna, actorii au mai multe emoţii atunci când e invitată critica să vizioneze un spectacol. Am fost puțin mai atenți. Eu m-am scăldat în ochii lui Mihai, ca atunci când cineva îţi întinde mâna la trapez. Parcă îi ziceam să nu cumva să mă scape, pentru că eu nu știu să joc fără partener. Sper că a fost o seară bună. Spectacolul câștigă, pentru că este o farsă care creşte de la o scenă la alta, iar lucrurile merg ca un bulgăre de zăpadă.

Eu sunt cea care a jucat zece ani personajul Betty Johnson, personajul interpretat astăzi de Delia Nartea, și sunt din interiorul acestui spectacol. Sarcina care mi-a revenit din momentul în care am primit această predare de ștafetă din partea marii actrițe Virginia Mirea nu a fost ușoară și trebuie să recunosc că aici l-am avut ca partener important pe domnul Horațiu Mălăele, care mi-a deschis în fiinţa mea câteva ușițe pe care el le cunoștea.

Dragoș Huluba, actor, rol Vick: „A fost premiera oficială la care vin de obicei criticii și foarte mulți prieteni, și atunci e un fel de public hibrid. Sunt convins că vor apărea cronici foarte bune pentru că este o comedie foarte bine scrisă de Ray Cooney și regizată impecabil de Horațiu Mălăele. E o comedie care nu vrea mai mult decât ceea ce este și publicului îi place chestia asta.

Noi, actorii, chiar vorbeam în culise că e genul de spectacol pe care ți-l dorești să-l joci de fiecare dată, pentru că te simți bine și în culise, și pe scenă, și după spectacol. În perioada asta în care televiziunile te bombardează cu tot felul de emisiuni cu mai mult sau mai puțin umor, din punctul meu de vedere acest spectacol dovedește publicului că poți să râzi mult mai bine și mai inteligent la teatru decât să stai la televizor“.

Bani din cer Mihai Bendeac, Mihaela Teleoaca

Mihai Bendeac şi Mihaela Teleoacă, într-o scenă din spectacolul „Bani din cer

Delia Nartea, actriță, rol Betty: „Spectacolul a crescut frumos. Publicul contează foarte mult, fiind vorba despre un text de comedie. Ce e foarte important pentru mine și ce m-a impresionat a fost gestul colegilor mei mai în vârstă, George Mihăiță și Virginia Mirea, care s-au retras din distribuție predând ștafeta celor mai tineri, tocmai pentru a duce spectacolul acesta mai departe. E un gest de care eu nu am mai auzit în spațiul teatral românesc“.

Gabriela Dumitru, regizoare: Văd spectacolul pentru a cincea oară și mi se pare că actorii sunt din ce în ce mai buni, că stăpânesc cât mai bine personajele și mă bucură la fiecare spectacol cu ceea ce reușesc să facă cu acest text minunat. Fiecare spectacol e diferit. Spectacolul trăiește cu ajutorul publicului și se modifică în permanență.

Sigur, sunt mici diferențe, dar ei stăpânesc din ce în ce mai mult traseul și îmbogățesc spectacolul cu umorul lor. Celălalt spectacol a avut 125 de reprezentații, sunt convinsă că și acesta va avea tot 125, dacă nu mai multe“.

Foto din Bani din cer – Teatrul de Comedie

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

30
/11
/16

Cu ocazia Sărbătorilor, micii actori din centrele umanitare Mia’s Children și The Door au pus în scenă “Steaua Nordului”, un spectacol pentru întreaga familia - canto, clovnerii și dans. Coregrafia a fost creată de la zero chiar de către copii. Spectacolul va avea loc pe 8 și 9 decembrie, de la ora 19.00, la Conservator, iar banii strânși din vanzarea biletelor vor fi donați copiilor.

30
/11
/16

Începutul lunii decembrie aduce la Radio România Muzical, unicul post românesc clasic, jazz & more, întâlniri memorabile: cu unul dintre cei mai importanți compozitori ai tuturor timpurilor, Wolfgang Amadeus Mozart, comemorat la 225 ani de la moarte, dar și mari spectacole de operă, transmise în direct de pe două dintre cele mai importante scene ale lumii: Teatrele Metropolitan din New York și Scala din Milano