George Mihăiță și Vladimir Găitan, omagiați la Gopo 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-mihaita-si-vladimir-gaitan-omagiati-la-gopo-2018/

George Mihăiţă şi Vladimir Găitan vor fi omagiaţi cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 12-a ediţii a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc pe 27 martie, la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2018

La 50 de ani de la începerea filmărilor la “Reconstituirea” (regia Lucian Pintilie), actorii George Mihăiță și Vladimir Găitan vor fi distinși cu Premiul pentru Întreaga Carieră în semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga lor activitatea lor artistică.

Filmul regizorului Lucian Pintilie, considerat unul dintre cele mai bune filme românești ale tuturor timpurilor, a reprezentat o rampă de lansare pentru cei doi actori, aflați pe atunci la primele lor roluri pe marele ecran, și totodată începutul unei prietenii care durează de cinci decenii.

George Mihăiță

George Mihăiță s-a născut pe 23 septembrie 1948 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale” în 1971, la clasa profesoarei Sanda Manu. Deși o mare parte din activitatea artistică și-a desfășurat-o la Teatrul de Comedie, al cărui director este în prezent, actorul a mai jucat și pe scena Teatrului Bulandra și a Teatrului Național din București.

Vladimir Găitan

Vladimir Găitan s-a născut la 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit în 1970 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, clasa prof. George Carabin și Elena Negreanu, și a debutat pe scena Teatrului de Comedie. După debutul cinematografic în “Reconstituirea”, au urmat roluri în filme precum “Căldura”, “Puterea și adevărul”, “Pe aici nu se trece!”, “Zbor periculos”, “Secretul lui Nemesis”, “Omul zilei” sau “Detectiv fără voie”.

În 2002, Vladimir Găitan și George Mihăiță au fost decorați cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, “pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Întreaga Carieră, a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc: Ion Dichiseanu, Florin Piersic, Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications și Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Foto: George Mihăiță și Vladimir Găitan, Gopo 2018 – facebook

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.