Gheorghe Visu. Actorul la 65 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/gheorghe-visu-actorul-la-65-de-ani/

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaş din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

Un articol de Alina Vîlcan|13 Martie 2017

La 65 de ani, Gheorghe Visu este pentru prima dată nominalizat la Premiile Gopo. Va concura cu Adrian Titieni, Bogdan Dumitrache, Mimi Brănescu și András Hatházi pentru trofeul la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal (într-un film de lungmetraj ficțiune)” și mulți ar paria că va câștiga. Gheorghe Visu este Hogaș, polițistul din filmul „Câini” (regia: Bogdan Mirică), iar pe Hogaș cei care l-au văzut cu greu îl pot uita. Hogaș apără legea într-un sat uitat de lume, sfârtecă un picior de om pe o farfurie, atunci când o crimă trebuie anchetată, Hogaș stă cu ochii pe golanii locului și fumează sfidând parcă moartea, Hogaș este polițistul neconvențional, aflat la ultimul său caz, și totul se termină cu focul pistolului său. Să tragă cu pistolul acela la final, iată ce i-a plăcut cel mai mult de-aici actorului Gheorghe Visu!

Pe scenă, îl vedem la Teatrul Mic, în spectacolul-eveniment „Anul dispărut. 1989” (regia: Ana Mărgineanu) și, mai nou, în „Deșteptarea primăverii” (regia: Vlad Cristache), sau la Teatrul de Comedie, în „Suflete moarte”, spectacol care îi aduce și o nominalizare la Premiile UNITER 2017, pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”.

Dintre rolurile din trecut, actorul își amintește de paznicul de far din filmul „Unde la soare e frig”, mai țineți dumneavoastră minte filmul acesta din ’90, în care juca și Oana Pellea? În rest, despre viitor numai de bine! Pe Gheorghe Visu îl poți vedea adesea în sălile de teatru, ca spectator al tinerei generații. Ce are de declarat actorul despre toate acestea? Pe scurt, următoarele…

Cum ați primit această nominalizare la premiile Gopo? Cum vedeți Premiile Gopo în industria de film de la noi?

În primul rând, cred că e un lucru bun faptul că există câte cinci nominalizări pentru că plaja de selecție a juriului care pune punctul pe „i” este mai mare, spre deosebire de teatru unde sunt doar trei nominalizări.

Vorbind despre Gala Gopo, nu știu prea multe; eu fiind în ultimii ani ocupat doar cu teatrul. Sincer, nu am fost de mult la nici o gală. Știu că e poate cea mai importantă, așa că mă bucur să vin, să văd… mai ales să fiu nominalizat.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră personajul Hogaș, din „Câini”? Ce v-a plăcut cel mai mult lucrând la acest film?

Era un personaj diferit de imaginea pe care o aveam atunci și pentru public, dar și pentru cineaști. Era o întoarcere la personajele simple, lipsite de histrionism din tinerețe și, mai ales, era un om puternic, într-o relație cu oameni puternici, într-o lume pustie și aspră. Cel mai mult mi-a plăcut să trag cu pistolul la sfârșit!

(Și o întrebare-clișeu): Dintre toate rolurile pe care le-ați avut până acum în teatru și film, ați putea alege unul singur de care vă simțiți cel mai apropiat? De ce acela?

Asta e o întrebare-clișeu, dar am impresia că este inevitabilă. Fiecare rol a lăsat în mine amprente aproape la fel de puternice, am destule amintiri frumoase lipite de piele. Am un personaj realizat în anul 1990, în septembrie, paznicul de far din „Unde la soare e frig”, regizat de Bogdan Dumitrescu Dreyer. Este un film pe care nu cred că-l știți.

Colaborați cu regizori din tânăra generație, fie că vorbim de film, iată, – Bogdan Mirică, sau de teatru – să o amintim pe Ana Mărgineanu – Anul dispărut. 1989. Jucați alături de actori tineri – să zicem Ilinca Manolache. Cum vedeți această generație? Dacă ar fi să îi comparați pe acești tineri cu generația dumneavoastră la vârsta lor de acum, ce ar fi de zis? Cum era atunci, cum e acum?

Am să vă răspund scurt: mie mi se pare că sunt mult mai talentați decât eram noi atunci! Cu puține excepții dintre noi (și eu nu sunt una).

visu 1

„Anul dispărut. 1989”, la Teatrul Mic din București

Apropo de Anul dispărut. 1989, de la Teatrul Mic. Care a fost pentru dumneavoastră marea provocare a acestui spectacol? Se știe că actorii au contribuit și cu amintirile lor…

Pentru Anul dispărut, provocarea a fost pentru TOȚI -TOT SPECTACOLUL, formula în care jucăm este inedită, am reușit să fim „toți într-o sâmbătă” cu toate că nu e un „spectacol colectiv”. Suntem șapte actori puternici care joacă împreună.

În cel mai nou spectacol al Teatrului Mic, Deșteptarea primăverii, sunteți Rectorul/Omul cu mască. Pentru cei care n-au văzut spectacolul, despre ce este vorba, de ce să vină la teatru?

Pentru cei ce n-au văzut „Deșteptarea primăverii”, SĂ VINĂ LA TEATRU dacă vor să mă vadă și, mai ales, să-i vadă pe ăștia mici…

visu 2

„Deșteptarea primăverii”, la Teatrul Mic din București

Nu o dată m-am nimerit lângă dumneavoastră la teatru. În sală. Cât teatru vedeți și de ce?

Nu știu câte, văd spectacole de care aud că sunt de văzut. Văd spectacole la “Independenți” și simt că în sălile acelea mici uneori e mai mult respect pentru teatru decât în altele.

După toți acești ani de teatru și film, care este marea dumneavoastră satisfacție? Și care – marele regret?

Fac meseria pe care mi-am ales-o! Încă n-am reușit să pictez un tablou sau să compun un cântec… Toate icoanele făcute de mine sunt copii, toate cântecele mele sunt compuse de alții. Mi-am dorit să fiu și un mare tenismen, dar la nevoie pot să renunț la asta.

Hogaș, din filmul „Câini”, era un personaj diferit de imaginea pe care o aveam atunci și pentru public, dar și pentru cineaști. Era o întoarcere la personajele simple, lipsite de histrionism din tinerețe și, mai ales, era un om puternic, într-o relație cu oameni puternici, într-o lume pustie și aspră. Cel mai mult mi-a plăcut să trag cu pistolul la sfârșit!

Foto sus: „Câini” (regia: Bogdan Mirică)

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »