Gheorghe Zamfir şi învitaţii săi – Concert extraordinar de Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/gheorghe-zamfir-si-invitatii-sai-concert-extraordinar-de-craciun/

Pe 18 decembrie, maestrul Gheorghe Zamfir va susţine un concert extraordinar de Crăciun, alături de unii dintre cei mai buni artişti români, printre care şi actorul Dan Puric, pe scena Sălii Palatului.

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2014

Concert Gheorghe Zamfir / Mari vedete ale scenei românești își dau întâlnire în 18 decembrie la Sala Palatului din București pentru un spectacol extraordinar de Crăciun, ce se anunță a fi evenimentul lunii decembrie.

Alături de gazda acestei seri de gală, marele maestru al muzicii Gheorghe Zamfir, vor fi artiști de geniu ai scenei românești, violonistul Eugen Sârbu, venit special Gheorghe Zamfir împreună cu vioara sa Stradivarius de la Londra, actorul Dan Puric ce pregătește un moment unic, dedicat acestui spectacol, soprana Alexandra Coman, pe care ați putut să o urmăriți evoluâmd alături de Placido Domingo sau Jose Carreras, emblematicul cor de camera Madrigal și , nu în ultimul rând, Orchestra Națională Gheorghe Zamfir, sub bagheta carismaticului dirijor Florin Totan.

Maestrul Gheorghe Zamfir, este autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate, şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumărate distincţii şi onoruri la nivel mondial.

Programul concertului din 18 decembrie va cuprinde prelucrări folclorice românești, interpretate în mod autentic, melodii celebre din repertoriul internațional, lucrări clasice şi creații proprii ale maestrului Gheorghe Zamfir, dar și inspiratele momente artistice semnate de inegalabilul Dan Puric.

DESTINAȚIE ROMÂNIA

Spectacolul se înscrie în seria de evenimente concertistice cu participarea extraordinară a artiștilor români, a căror valoare a depăşit în notorietate graniţele României şi ale căror cariere artistice se află permanent, atât în atenţia specialiştilor din domeniu, cât și a publicului internaţional, promovând imaginea României şi a culturii româneşti în lume.

Sintetizat, proiectul ”DESTINAȚIE ROMÂNIA” promovează brand-uri artistice românești cu palmares national si internațional.

Foto: Concert Gheorghe Zamfir – facebook

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).

04
/08
/21

Staruri internaționale feminine - precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili - și numeroase artiste recunoscute pentru talentul lor vin la Festivalul George Enescu.

04
/08
/21

Misa Încoronării, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov, Cluj-Napoca și București.

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.