INTERVIU Gigi Căciuleanu: „Nu mă interesează posibilul, mă interesează imposibilul“
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-nu-ma-intereseaza-posibilul-ci-imposibilul/

„Când cineva îmi spune «Maestre!», eu mă uit peste umăr, ca să văd cu cine vorbeşte. Nu mă pot obişnui cu treaba asta. Maestru eşti după ce ai murit“. Afirmaţia îi aparţine lui Gigi Căciuleanu, care a fost invitat în emisiunea „Garantat 100%“, la TVR 1

Un articol de |3 mai 2013

„Când cineva îmi spune «Maestre!», eu mă uit peste umăr, ca să văd cu cine vorbeşte. Nu mă pot obişnui cu treaba asta. Maestru eşti după ce ai murit“. Afirmaţia îi aparţine dansatorului Gigi Căciuleanu, care a fost invitat de Cătălin Ştefănescu în emisiunea „Garantat 100%“, la TVR 1.

Dansatorul, coregraful, teoreticianul şi poetul Gigi Căciuleanu a oferit un „spectacol verbal“ fascinant, în emisiunea „Garantat 100%“. „Eu încep clasa spunând asta: «hai să nu ne pară rău că ne-am născut!»“ sau „orice mişcare care nu este ca în viaţă este dans“ sunt două dintre afirmaţiile care au plutit în acest spaţiu de dialog.

Iată şi alte gânduri „verbalizate“ de Gigi Căciuleanu. Înregistrarea integrală a interviului poate fi văzută aici.

„Cel care dansează o face pentru că nu are vocabularul necesar ca să spună ce-l doare, ce-l mănâncă pe dinăuntru. E foarte frumoasă această neputinţă a dansatorului, care se transformă în forţă pe scenă şi în explozie de energie. Fragilitatea nespusului este cea care alimentează ceea ce el arată.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (2): Gigi Căciuleanu

M-ai prezentat ca dansator şi îţi mulţumesc, pentru că asta asta sunt şi nu altceva. Toate putinţele emană din neputinţa de a spune ceva. Şi, probabil că dacă continuu să fac spectacole, e pentru că n-am reuşit să spun tot ce am avut de spus şi că tare aş mai vrea să spun.

Pina Bausch (n.r. – 1940-2009) este o forţă a naturii. Vorbesc despre ea la prezent, pentru că oamenii ăştia nu mor niciodată. Este o nebună totală. O babă de 100 şi ceva de ani şi o fetiţă de 12 ani, împreună.

Eu sunt foarte directiv şi foarte arhitectonic. Mă interesează ca o casă să fie nu numai frumoasă, ci să se şi poată locui în ea. Arhitectura pe care o impun eu este pe dinăuntru. Are foarte mare minuţiozitate, e aşa cum ai prepara un medicament la o farmacie – dacă depăşeşti doza l-ai omorât pe pacient. Toate mişcările pe care tu le vezi în scenă eu le-am experimentat, le-am făcut pe pielea mea. Atunci îi spun omului: „dacă eu pot, tu poţi!“ Nu mă interesează posibilul, mă interesează imposibilul.

Încerc să sparg automatismele. Eu vin din România şi fac glume. În România, masa începe cu un banc şi se termină cu un banc. Eu, în momentul în care am creat starea, o sparg cu o glumă.

Nu cred că sistemul meu e bun sau nu e bun. Aşa este el! Nu pot altfel. Eu sunt foarte dansator. Dacă eu ştiu că o mişcare e bună aşa, ştiu pur şi simplu asta. Abia apoi o explic şi scriu şi o carte despre asta.

Gigi Căciuleanu

Îi spuneam unuia dintre dans-actorii noştri: „mişcarea asta să fie ca şi cum ar fi prima mişcare din viaţa ta şi ultima mişcare din viaţa ta!“. Adică cu asta s-a terminat spectacolul, cu asta ţi s-a terminat şi viaţa. Şi după aceea o iei de la zero, începi din nou.

Întotdeauna am o proporţie de 50% între ce îmi propun şi ce va ieşi. Nu pentru că omul e prost sau pentru că nu poate, ci pentru că neputinţa lui s-ar putea să mă ducă la ceva mult mai interesant decât la ce m-am gândit eu de acasă.

Eu sunt jucător de table. La table este jumătate strategie, jumătate hazard. Găsesc că este un joc extraordinar, pentru că la fiecare aruncătură de zar se deschid alte posibilităţi. Aruncatul zarului mă pasionează. Dacă dau 6-6, dar casa e închisă şi nu pot să intru în ea, e la fel de prost ca şi cum n-aş fi dat acel 6-6. Adică nu ceea ce e bun e întotdeauna bun sau ceea ce e rău e întotdeauna rău. Depinde unde vrei să ajungi.

Eu sunt pasionat de corp. Dar nu de corpul care se vede, ci de corpul care nu se vede, de mecanismele interne, de tot felul de curenţi de energie, aşa cum sunt curenţii telurici. Sunt oameni care merg cu o nuieluşă şi descoperă aceşti curenţi în pământ, găsesc izvorul de apă. Eu cred că avem foarte multe de descoperit în peisajul nostru corporal.

Lucrez acum la Teatrul Bulandra. E o nebunie. Chiar aşa se şi cheamă. „La folia“ înseamnă şi nebunie, dar înseamnă şi un dans din Evul Mediu, care era ca twistul, dar care a durat cam două secole. E o frază muzicală care se tot repetă şi se fac variaţii pe tema asta. M-am jucat puţin pe tema nebuniei shakespeariene, cu nebunia bufonului, dar nebunia aia care nu e nebună. Bufonul se ascunde în ea, ca să-i spună nişte adevăruri prinţului de care depinde, care-i dă de mâncare şi care-i poate tăia şi capul“.

Foto: TVR 1

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

28
/01
/15

Dacă nu ar fi existat, cu siguranţă, ar fi trebuit inventat. Nu ştim cum. Habar nu avem. Nu avem informaţii cu privire la o astfel de invenţie! Omenirea e departe de asemenea performanţe. Până la urmă, tot natura face ce vrea.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.