„Gigi Căciuleanu – OmulDans“, în EUROPALIA
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-omuldans-in-europalia/

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalităţi culturale şi diplomatice, în cadrul Festivalului Internaţional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2020

Gigi Căciuleanu, o personalitate a coregrafiei mondiale, este personajul unui album remarcabil, „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu și publicat de editura ICR.

Cu ocazia lansării albumului, Gigi Căciuleanu va susține spectacol de poezie și coregrafie, „Danses-Miroirs“, în care este special invitată dansatoarea și coregrafa Fabienne Debastiani. Coregrafia și textele în limba franceză aparțin lui Gigi Căciuleanu, iar muzica spectacolului este creată de Paul Ilea, cu inserții din folclorul românesc. Volumul „Gigi Căciuleanu-OmulDans” a fost publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI International şi al Fundaţiei Art Production. Volumul este realizat în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean, în trei versiuni – română, franceză, engleză.

La Bruxelles, vor fi lansare, miercuri seară, versiunile în franceză și engleză. Albumul, care are ca punct de referință dansul, sondează biografia celui numit de Pina Bausch „uriașul rebel, cu sclipiri geniale” și descrie prin text și imagine etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepție. „Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile și am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe pașaportul meu scrie român”, mărturisește artistul Gigi Căciuleanu.

Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu descrie, în volum, întâlnirile-destin ale „teluricului și celestului” Gigi Căciuleanu cu Miriam Răducanu, Pina Bausch și Maia Plisețkaia. „Am dorit cu acest album să fac o carte-spectacol, un album care să se citească, nu un album omagial”, apreciază autoarea.

Printre invitații la lansarea de miercuri de la Bruxelles se numărăcontele Georges Jacob de Hagen, președintele comitetului director al EUROPALIA International, Koen Clement, directorul EUROPALIA International, Dirk Vermaelen, directorul artistic al EUROPALIA International, E.S. Andreea Păstârnac, Ambasador al României în Belgia, E.S. Luminița Odobescu, Ambasador al României la UE, E.S. Lilian Zamfiroiu, Ambasador al României în ducatul Luxemburg, Bozena Coignet, coordonator de programe Europalia International, Liliana Țuroiu, director al ICR Bruxelles și coordonator general EUROPALIA România. De asemenea, sunt invitațiEcaterina Maria Constantinescu, ministru-consilier,Mariana Stoian, ministru-consilier, Cătălina Marica, consul,Sigrid Bousset, directoarea Huis van Hermann Teirlink, Eugenia Corina Cristea, consul,Michel Robert, directorul Maurice Béjart House, unde are loc lansarea albumului dedicat lui Gigi Căciuleanu.

Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog și critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș. Membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și președinte onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) / secția română – Teatrologie. A colaborat la importante publicații culturale din România și străinătate. Membru în board-ul revistei Critical Stages/Scènes Critiques a AICT. Autoarea volumelor La vie en rose cu Clody Bertola (Ed. Humanitas), Premiul Criticii 1997, și Regele Scamator Ștefan Iordache (Ed. Nemira), Premiul UNITER 2004.

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, țara invitată de onoare.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.