Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic și Răzvan Mazilu, premiați de CNDB
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-raluca-ianegic-si-razvan-mazilu-premiati-de-cndb/

Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic şi Răzvan Mazilu, premiaţi de CNDB în 2019 au fost invitaţi să împartă premiul cu oamenii care au contribuit la devenirea lor artistică.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2019

Centrul Național al Dansului București a onorat sâmbătă, 14 decembrie 2019, la Gala Premiilor CNDB 2019 via Descentrat, trei personalități artistice care de-a lungul timpului au contribuit în mod remarcabil la construcția dansului contemporan din România și i-a invitat pe premianți să nominalizeze, la rândul lor, acele persoane care au avut un aport la contextul social în care s-au dezvoltat, pentru a-i celebra în egală măsură.

Coregrafii Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic și Răzvan Mazilu au primit trofeul CNDB pentru contribuția remarcabilă adusă dansului contemporan în România. CNDB le mulțumește celor trei că au susținut descentralizarea premiilor, redirecționându-le către oameni care le-au fost alături în devenirea artistică.

CNDB a ales să organizeze cea de-a șasea ediție a Premiilor CNDB în spiritul instituit în ultimii ani prin Întâlnirile indisciplinate concepute în 2018 și organizate la CNDB de un colectiv artistic sub numele Descentrat, un program curatorial care de-construiește, deranjează, de-centrează practici fixe și expectative. Gala Premiilor CNDB de anul acesta a fost un eveniment Descentrat și a chestionat meritocrația, celebrând atât personalitățile artistice cât și comunitățile și contextele care au dus la devenirea acestora, alegând ca evenimentul să se defășoare ca susținere a manifestului Descentrat intitulat „What if the winner doesn’t take it all?”

Astfel, Gigi Căciuleanu a decis să împartă premiul cu 87 de oameni și să doneze valoarea premiului către Fundația Special Olympics. Neputând fi prezent la eveniment, Gigi Căciuleanu a transmis într-un mesaj video recunoştinţa pentru cei alături de care şi-a împlinit proiectele:

„Tot ceea ce am realizat în aceşti ani nu am făcut-o singur. Am avut alături de mine persoane, echipe, unele sporadic, numai pentru o bucată de drum, altele chiar de la început şi pe tot parcursul. Tuturor le revine meritul în egală măsură. Mi se pare, deci, firesc să împart acest premiu cu toţi susţinătorii, membrii şi colaboratorii succesivelor companii Gigi Căciuleanu din românia de la prima 1998 pana la cea din ziua de azi. (…) E în același timp un prilej nu doar de a le aduce un omagiu ci de a le arăta întreaga mea recunoștință”.

Raluca Ianegic a apreciat generozitatea pe care conceptul propus de Descentrat o implică și a ținut să își contextualizeze reușitele, mulțumind oamenilor care i-au fost alături de-a lungul vieții și a decis să împartă premiul cu coregrafa Valentina De Piante.

 

„Pentru mine, acest premiu reprezintă o formulă internaţională, umană, deosebită. Nu e vorba doar de o recunoaştere a unei activităţi artistice. Este vorba de o formulă de a împărţi premiul cu cineva sau mai multă lume, care a contat sau contează în clipa de faţă în existenţa mea personală. Înseamnă o formă de generozitate artistică, de relaţionare altminteri în cadrul artei şi o formă rizomatică de a fi pentru că e un concept la care ne supunem cu toţii”, conform agerpress.ro.

Răzvan Mazilu a perceput trofeul ca pe o recunoaştere a unei activităţi constante și s-a bucurat de reîntâlnirea pe care Premiile CNDB au prilejuit-o, făcând referire la insularitatea care caracterizează prezentul. „Chiar mai mult, simbolizează un pod peste generaţii, pentru că am lucrat, am fost elevul celorlalte personalităţi care au luat premiul şi mi se pare foarte frumoasă această întâlnire între generaţii“.  A decis să împartă premiul cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, „care nu face parte din breaslă, dar este un prieten, un susţinător”, economistul Franco Pop.

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

17
/10
/23

Miercuri, 18 octombrie 2023, la ora 12.00, va avea loc lansarea oficială a etapei practice a proiectului  „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici”, inițiat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în parteneriat cu Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.