Gigi Caciuleanu readuce dansul contemporan la Festivalul George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-readuce-dansul-contemporan-la-festivalul-george-enescu-2/

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creaţie coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic şi va fi prezentată în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu. Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu.

Un articol de Petre Ivan|28 august 2015

De altfel, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!” îi este dedicat „Măiastrei”, așa cum o numește artistul pe Miriam Răducanu.

De fiecare dată spectacolul prezentat de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” va fi diferit, așadar spectatorii de pe 5 septembrie, pot reveni în seara următoare, ca sa vadă cu totul altceva.

Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, coregraful îl va re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii și cuplul de dansatori, vor trebui să “facă faţă”, să se adapteze, în “stare de urgenţă”, fanteziei sale de moment. Vor memora partitura coregrafică şi bineînțeles cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra şi interpreta, cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală. –  Gigi Căciuleanu.

Muzica îi apartine “omului orchestră” Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare Gigi Caciuleanu ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”.

Dansatori vor fi Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, iar asistent coregrafie, Lelia Marcu – Vladu.

La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioarele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, complet altceva. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori “nebunului” proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. Și, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic.  O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator…Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf !!! –  Gigi Căciuleanu.

„Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” a fost înființată cu sprijinul JTI, corporație care s-a remarcat de-a lungul anilor prin susținerea predilectă a dansului contemporan. Astfel,

Întâlnirile JTI, eveniment definitoriu pentru identitatea companiei, organizat anual începând din 2000, reprezintă un reper al calității pentru iubitorii acestei arte.

De mai bine de 20 de ani, JTI sponsorizează, în România, unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Comedy Cluj, turneele naționale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor etc.

Producătorul spectacolului este Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic.

Foto: Gigi Caciuleanu, Festivalul George Enescu – Fundaţia Art Production

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.