Gigi Căciuleanu va conduce Gala HOP 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-va-conduce-gala-hop-2019/

Ediţia a 22-a a Galei Tânărului Actor HOP va avea ca temă: „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual” şi se va desfăşura sub bagheta cunoscutului coregraf şi dansator Gigi Căciuleanu, anunţă UNITER.

Un articol de Liliana Matei|2 februarie 2019

Director artistic, coregraf, pedagog şi „animator” de teatru coregrafic, Gigi Căciuleanu s-a format atât sub influenţa cunoscutei dansatoare și coregrafe Miriam Răducanu, cât și dansând alături de mari nume ale dansului contemporan precum Murray Louis sau Pina Bausch.

Argument pentru alegerea temei:

DansActorul, chiar dacă a apărut ca protagonist al Teatrului-Coregrafic, nu este în mod necesar, şi în exclusivitate, actor al unei piese folosind numai mişcarea. DansActorul poate fi, cu atât mai mult, un şi mai performant actor al oricărui tip de spectacol teatral.

Toţi marii regizori utilizează, din ce în ce mai des, mişcarea în spectacolele lor: fie că fac apel la specialişti în coregrafie pentru „mişcarea scenică” fie că o concep şi o realizează ei înşişi.

Astfel mişcarea, pe lângă faptul că devine pe zi ce trece un mijloc major şi de sine stătător de expresie artistică, nu poate decât să fie un partener cu rol egal al cuvântului rostit.

Verbul-Acţiune nu exclude Verbul-Vorbă. Dimpotrivă.

(Textul integral, „Teatru coregrafic / DansActorul – ca fenomen al teatrului de viitor”, poate fi citit pe http://galahop.ro/  şi http://uniter.ro/ )

Anul acesta, pentru ambele secţiuni, Individual şi Grup,  preselecția va consta în două probe:

1.Prezentarea unui moment de mișcare și text pregătite de concurent (maximum 5 minute la secţiunea Individual şi maximum 10 minute la secţiunea Grup)

Concurenții vor pregăti un moment de Teatru-Coregrafic*. În construcția momentului, concurenții vor prezenta tratarea, prin mijloacele teatrului coregrafic, a unui text dramatic sau poetic, la alegere liberă, sub formă:

-verbală;

-non-verbală, putând beneficia de acompaniament sonor la alegere liberă (muzică, text înregistrat, zgomote etc.);

mixtă – o combinare liberă a celor două forme precedente (verbal + nonverbal).

2.Un moment de improvizație de mişcare, sau de mişcare şi text pe o temă propusă pe moment (maximum 3 minute).

Componența maximă a unui grup:  7 persoane.

Toţi Candidaţii (Individual și Grup) trebuie să se prezinte la preselecţie cu:

–   eventualul suport sonor (muzică, text, zgomote etc) pe memory stick, în cazul în care acestea nu sunt prevăzute „pe viu”

–  eventualele obiecte sau accesorii de care ar avea nevoie.

Se pot înscrie pentru preselecție actorii  care au absolvit facultatea (licență), cu vârsta până la 33 de ani.

Data și locul preselecțiilor vor fi anunțate ulterior.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.