Giulgiul din Torino, peste un milion de rezervări
https://www.ziarulmetropolis.ro/giulgiul-din-torino-peste-un-milion-de-rezervari/

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2015

Giulgiul din Torino, o bucată de pânză de in despre care credincioşii creştini afirmă că ar fi veşmântul în care a fost înmormântat Iisus Hristos, va putea fi admirat în cadrul unei expoziţii pentru public care va rămâne deschisă până pe 24 iunie.

Primii vizitatori au putut să vadă giulgiul imediat după slujba de duminică, ce a avut loc la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino.

Având pe el imprimată imaginea unui bărbat care pare să fi fost crucificat, giulgiul a fost datat la sfârşitul secolului al XIII-lea, alimentând astfel teoriile potrivit cărora ar fi un fals medieval.

Cu toate acestea, giulgiul şi-a păstrat caracterul mistic pentru numeroşi credincioşi, în parte pentru că oamenii de ştiinţă nu au putut să stabilească cu exactitate felul în care a fost creată acea imagine cu chipul lui Iisus.

Biserica Catolică nu mai susţine în mod oficial faptul că trupul lui Iisus ar fi fost învelit în acel giulgiu şi nici faptul că o serie de miracole ar fi stat la baza apariţiei imaginilor cu chipul Mântuitorului.

Totuşi, liderii catolici recunosc valoarea simbolică a relicvei, pe care o consideră o reprezentare importantă a suferinţei lui Hristos.

Autorităţile italiene mizează pe expunerea giulgiului în Catedrala din Torino pentru a stimula economia locală într-o perioadă în care Italia traversează o perioadă dificilă.Giulgiul din Torino

Atunci când giulgiul a fost expus pentru ultima dată în public, în anul 2010, peste 2 milioane de persoane au venit să îl vadă.

Papa Francisc a aprobat această expoziţie pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea sfântului Giovanni Bosco, un preot romano-catolic din secolul al XIX-lea, care şi-a dedicat întreaga viaţă educării copiilor săraci din Torino, un oraş proaspăt industrializat în acea epocă.

Papa Francisc, care are rude în regiune, va vizita oraşul Torino şi expoziţia în perioada 20 – 21 iunie.

Giulgiul va fi expus timp de 12 ore pe zi, între orele locale 07.30 şi 19.30, şi va putea fi admirat contra unei taxe de intrare şi pe baza unei rezervări prealabile, care poate fi făcută pe site-ul www.sindone.org şi la un call center specializat.

Vizitatorii au voie să rămână doar câteva minute, fiecare, în faţa giulgiului, dar vor putea să afle mai multe detalii despre acest obiect într-o expoziţie adiacentă.

Foto: Giulgiul din Torino – wikipedia

13
/02
/16

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chișinău  organizează vineri, 19 februarie 2016, la orele 11.00, la Galeria La Rond, situată în preajma statuii lui Ștefan cel  Mare și Sfânt din Chișinău, vernisarea expoziției „Constantin  Brâncuși - Pasărea măiastră".

11
/02
/16

Lucrarea "The Sunflowers in 1937", de Adrian Ghenie, a fost adjudecată în licitație miercuri, la Londra, pentru suma record de 3.117.000 de lire sterline, informează site-ul oficial al casei Sotheby's. Pictura, inspirată de celebra lucrare a lui Vincent van Gogh — "Floarea soarelui", a fost vândută la un preț record pentru artistul român, peste dublul recordului său anterior de preț.

08
/01
/16

Lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi“ va avea loc marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București). În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

05
/01
/16

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 21 mai şi va fi marcată de o premieră - publicul va avea acces la un ghidaj audio-video, disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

13
/11
/15

Expoziția personală artistului și designerului Codrin Mircea poate fi vizitată între 15 noiembrie - 15 decembrie 2015 la galeria Metropolis Art Collection situată la parterul Metropolis Centre, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București de luni până sâmbătă între orele 12:00- 20:00. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 18:00.