Glenn Close şi Noomi Rapace, în România pentru un thriller SF
https://www.ziarulmetropolis.ro/glenn-close-si-noomi-rapace-in-romania-pentru-un-thriller-sf/

Noomi Rapace şi Glenn Close sunt protagonistele unui nou thriller SF care va fi turnat în România, „What Happened to Monday?”, regizat de cineastul norvegian Tommy Wirkola, filmările urmând să înceapă în luna iulie.

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2015

Glenn Close şi Noomi Rapace, în România pentru un thriller SF / Castingul este finalizat, iar cele două actriţe se vor afla în acelaşi timp în România.

Filmările vor începe la sfârşitul lunii iulie şi vor dura destul de mult. Vom lucra în studiourile Castel, dar vom filma şi câteva săptămâni prin Bucureşti şi ţară – Bogdan Moncea, directorul de marketing al Castel Film.

Noomi Rapace joacă în acest film rolurile a şapte surori identice care trăiesc într-un stat unde este adoptată politica familiei cu un singur copil, astfel încât fetele sunt nevoite să îşi asume aceeaşi identitate în public.

Botezate de tatăl lor după zilele săptămânii, lucrurile merg bine până într-o zi când Luni nu se mai întoarce acasă.

Actriţa Noomi Rapace a devenit cunoscută pe plan internaţional graţie personajului Lisbeth Salander din trilogia cinematografică „Millenium”, realizată pe baza cărţilor scrise de Stieg Larsson.

Glenn Close, în 101 dalmaţieni

Glenn Close, în 101 dalmaţieni

Ulterior, actriţa suedeză s-a remarcat în alte producţii cinematografice bine primite de criticii de specialitate şi de public, precum „Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor”, de Guy Ritchie, şi „Prometheus”, de Ridley Scott.

Pentru rolul din serialul „Damages”, Glenn Close a câştigat două premii Emmy şi un Glob de Aur.

Cu o filmografie deosebit de bogată, artista a fost recompensată de-a lungul anilor cu alte două Globuri de Aur şi a fost de şase ori nominalizată la premiile Oscar, actriţa fiind celebră pentru roluri precum cele din „Atracţie fatală” (1987), „Legături periculoase” (1988), „Misterul familiei Bulow” şi „101 dalmaţieni”.

În prezent, Glenn Close, în vârstă de 68 de ani, filmează pentru un alt thriller/horror, „She Who Brings Gifts”, în regia lui Colm McCarthy, care urmează să fie lansat în 2016.

Foto: Glenn Close şi Noomi Rapace – cinemagia

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: