„Glissando”. Un film supraevaluat?
https://www.ziarulmetropolis.ro/glissando-un-film-supraevaluat/

Relansat pe platforma gratuită Cinepub, „Glissando”, filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1985 la Festivalul de la Veneţia, se numără printre cele câteva opere cinematografice din timpul comunismului care au căpătat o faimă ce poate împiedica judecarea lor lucidă în prezent.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 noiembrie 2016

Filmul fusese realizat la începutul anilor `80, însă a ajuns în cinematografe abia în toamna anului 1984, într-o variantă scurtată și ajustată la presiunea cenzurii. Chiar și așa, „Glissando” a avut parte de o bună primire din partea publicului și a majorității criticilor, în special datorită caracterului său (mult prea) pronunțat de parabolă despre totalitarism.

Deși plasat în interbelic și ornamentat scenografic cu zvastici (într-o secvență de final, prin supraimpresiune, simbolul nazist acaparează întregul ecran, pentru ca mesajul propagandisctic să nu treacă neobservat), filmul a fost văzut, justificat, și ca o denunțare a regimului comunist. Un sistem resimțit și prezentat ca un imens ospiciu grotesc în care granița dintre vis și realitate este irelevantă și care împinge omul spre alienare și, mai apoi, sinucidere.

Talentul excepțional de cineast al lui Mircea Daneliuc s-a exprimat cel mai bine în filmele sale realiste sau, în termenii vremii, de actualitate: „Cursa”, „Proba de microfon”, „Croaziera” (care este tot o parabolă, doar că mai subtil camuflată și mult mai acidă). Deși nu era primul său film de epocă („Ediție specială” era plasat de asemenea în interbelic), „Glissando” se dovedea prima tentativă de desprindere de stilul realist și de apropiere de un cinema alegoric, oniric, dominat de simboluri (practicat și de Dan Pița).

Și aici cred că își are originea slăbiciunea acestui lungmetraj: este o operă în primul rând intelectualistă, cu mesaj puternic, dar atinsă de prețiozitate și lipsită de energia și de pulsația care fac ca celelalte filme ale lui Mircea Daneliuc din aceeași perioadă să fie încă vii. Faima lui „Glissando” a fost în bună măsură conjuncturală, datorată intersectării spiritului contestatar cu dorința publicului de a identifica „șopârle” și, parțial, îndrăznelii – nu formală (filmul e destul de convențional), cât narativă.

glissando-foto-play-nou

„Glissando” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul „Glissando”!

Într-o cinematografie pudibondă și victimă a cenzurii, Daneliuc aducea nuditatea pe marele ecran (anticipând „estetica” dominantă din anii `90). Însă nu o nuditate cu încărcătură erotică, ci una ca metaforă a decrepitudinii. Paralela între trupurile goale ale bărbaților și femeilor, în majoritate în vârstă, care defilează prin ospiciul-cazinou și reprezentarea victimelor holocaustului nazist este evidentă, fiind accentuată, de pildă, într-o secvență în care pacienții primesc numere în timp ce li se face o radiografie sau în finalul în care aceiași pacienți sunt puși să execute exerciții fizice în plină stradă.

Universul imaginat de Daneliuc (și inspirat din nuvela „Omul din vis” a lui Cezar Petrescu) este redat prin prisma unui protagonist (jucat de Ștefan Iordache) portretizat ca victimă a unui sistem concentraționar (și nu este dificil de imaginat ce l-a atras pe regizor, un spirit nonconformist și persecutat, la o astfel de narațiune).

Însă tocmai la acest nivel – de prezentare a unui erou aflat într-o apăsată criză existențială – filmul este mai puțin relevant. Spectatorul este prizonierul coșmarului și halucinațiilor pe care le trăiește Teodorescu, însă angoasa acestuia nu este suficient de puternic redată. Și asta pentru că atenția privitorului este deturnată permanent de imagistica senzaționalistă, excesivă și ușor repetitivă, dublată de o banală poveste de dragoste transformată într-o relație eșuată. „Glissando” rămâne totuși un film unicat al cinematografiei române, salvat de onirismului său nu lipsit, pe alocuri, de strălucire.

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.